"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

vineri, 30 aprilie 2010

Nemurire



Mi s-au spus multe poveşti în copilărie. Pe unele dintre ele ceream să le ascult de mai multe ori. Tata, care le povestea din memorie, aducea unele mici schimbări de la o seară la alta, ceea ce mă făcea să protestez vehement. Basmul nu se putea modifica, întrucât el conţinea în sine cifrul secret al ordinii universale. O ordine în care totul era posibil şi fantasticul era firesc. În care puteai lupta pentru "tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"...
Acesta a fost unul din basmele preferate de mine. Pentru că făptura umană plânge şi nu vrea să se nască fără promisiunea vieţii veşnice, pentru creşterea spirituală miraculoasă, pentru ghionoaia fioroasă şi înţeleaptă, pentru zânele ca îngerii, pentru tărâmul fericirii depline şi fără sfârşit, dar şi pentru Valea Plângerii...
Mi-a plăcut basmul românesc pentru ideea de curgere diferenţiată a timpului în lumi diferite şi mai ales pentru idealul imposibil şi, tocmai din acest motiv, vrednic de-a fi cerut, al vieţii fără moarte, al nemuririi.
L-am iubit mult pe Făt-Frumos, pentru că nu era un viteaz oarecare, ci era o fiinţă curioasă, cercetătoare, puternică şi fragilă, plină de bunătate.
"Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" era o carte mare, cu imagini ce încântau ochii mei de copil. N-o mai am, nu v-o pot arăta. Am dăruit-o unei fetiţe în vizită pe la mine care s-a arătat vrăjită de chipul eroului desenat pe copertă.



joi, 22 aprilie 2010

Premiu!


Iată ce am primit de la Vero , deşi cred că nici Grişka nu este străin de acest complot... Mulţumesc pentru premiu, dragi prieteni! Să vedem cui îl trimitem...
10) Adrian
12) Corina
Of! Dacă au primit premiul din mai multe părţi, aşa ca mine, e pentru că sunt bloggeri foarte foarte tari! Cine preia leapşa, trebuie să respecte regulamentu'!

marți, 20 aprilie 2010

Shakespeare 23 aprilie





M-a fermecat şi pe mine acea fată frumoasă, ce se ascundea prin toate capitalele europene şi se făcea văzută doar pe lună plină, atunci când în urechea fină îi sclipea un cercel mic de aur... Am urmărit-o atent şi-am descoperit în mâinile ei "Sonetele" lui Shakespeare. De marele Will auzisem de la tata; am avut ocazia să văd la televizor baletul "Romeo şi Julieta". Scormonind prin bibliotecă am găsit o cărticică cu "Macbeth" pe care am citit-o pe nerăsuflate. Dar nici urmă de "Sonete"...




Nu era timpul lor. Aveam să le citesc abia la 19 ani, în primul an de facultate.



Pe atunci autorul lor îmi părea un om fascinant, poate un călător temporal venit din viitor, în afara timpului său şi conştient de asta, încărcat cu o tristeţe de nevindecat. I-am studiat biografia îndelung, motivată de zvonul că altcineva i-ar fi scris opera. Eu n-am descoperit decât un singur lucru: pe scena care este lumea, Shakespeare a fost actorul propriului rol.


Sonetul 40

Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
eşti mai bogat de le vei dobândi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
dar ea a ta este de când o ştii.
De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea
şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
şi totuşi te blestem, de-i iei sclipirea
fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!
Iubit tâlhar, tu, hoţul de miresme,
te iert când sărăcia mea o furi,
iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,
mai greu fărădelegile le-nduri.
O, desfrânat ce schimbi în bine răul
nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul!

Sonetul 18


Să te aseamăn cu o zi de vară?
Tu eşti mai dulce şi surîzi mai blând!
În Mai e vânt şi mugurii-i doboară
Şi timpul verii trece prea curând.

Cerescul ochi e, uneori, fierbinte
Şi-ades umbrită-i geana lui de foc,
Căci de frumos frumosul se dezminte
Şi-ntâmplător şi-n al schimbării joc.

Dar vara ta nu va păli vreodată
Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
Când vers etern o-nalţă peste timp.

Cât va fi suflet, văz şi versul meu,
Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.






joi, 15 aprilie 2010

Evul Mijlociu

Mi se întâmplă adesea să nu-mi aleg eu cărţile, ci ele să mă aleagă pe mine. Nu se lasă citite aleatoriu; ele stabilesc ordinea în care să ne întâlnim. Jocul acesta se joacă cel mai bine în marile biblioteci publice, cu mii de volume. Acolo am simţit întotdeauna ruptura de nivel, am auzit vibraţia unei alte trepte.
Cărţile se grupează în jurul Cititorului după o idee sau după temă, ori pur şi simplu după cum descriu o epocă istorică. Precizia cu care vin spre mine m-a făcut să cred că prin toate circulă un curent comun, ceva ca sângele, care le înrudeşte, le grupează pe familii. Am încercat să le scriu genealogia, să le descifrez legăturile... Eram în liceu. Mă jucam.




Azi, câteva cărţi "medievale" : "Amurgul templierilor" de Hanny Alders, "Thais" de Anatol France, "Alesul" de Thomas Mann, "Timpul se întoarce" de Alexandra Ripley, "Prin foc şi sabie" de Henry Sienkiewicz...






miercuri, 7 aprilie 2010

Scrisă de mână



În şcoala generală am învăţat franceza de la doamna profesoară Monica Mitrofan, fiică de preot. Era colegă cu părinţii mei, se întâlneau în pauze în cancelarie, aveau încredere unii în alţii, deveniseră prieteni. De la ea au primit ai mei, în secret, o carte foarte căutată pe atunci: "Cămaşa lui Christos". Am cerut s-o citesc şi eu. Era foarte groasă, legată în nişte coperţi tari, cu sfoară. Nu semăna cu alte cărţi.
Când am deschis-o la mine în cameră, m-am mirat grozav: era scrisă de mână. Avea şi unele desene cu scene din roman... Oare fusese tipărită aşa? De ce?
Tata mi-a explicat în şoaptă: sora doamnei profesoare era medic pediatru. A avut la spital o urgenţă, un copil accidentat care avea nevoie de sânge dintr-o grupă care lipsea în acel moment. Doamna doctor a donat sânge pe loc, ca să salveze băieţelul. Dar a paralizat ca urmare a gestului ei. Era tânără, încă necăsătorită. A fost pensionată şi stătea acasă, în scaun. Pentru că putea să mişte mâna dreaptă suficient, se ocupa cu copiatul unor cărţi interzise. Ca cea pe care o aveam eu pe masă...