Margaret Atwood, de la femeia obisnuita la Penelopiada

Cartea  "The Edible Woman" de  Margarte Atwood, a aparut in  Canada in 1969, pe atunci era de neimaginat sa se publice in Romania Socialista un asemenea roman. Tot in "epoca Ceau" a aparut insa cartea in traducere romaneasca : era in 1989, in anul de pe urma al regimului, cand multe deschideri fusesera facute, si de la noi, catre lume, dar nu suficiente.  Romanul a aparut in colectia "Globus" a Editurii Univers, era a 13-a aparitie din Globus pe 1989, spre sfarsitul anului. Eram rezident, ma pregateam pentru examenul de an, dar nu m-am abtinut, si am citit cartea.  Titlul era tradus "O femeie obisnuita", nicidecum "Femeia  comestibila", si ca sa ma fac bine inteles, femeia comestibila este un tort cu ciocolata facut de o femeie , si oferit ritualic iubitului pe care tocmai l-a inselat cu altul, cu care dorea sa-l inlocuiasca, in viata sa cutremurata de cautari, apoi  si colegei de apartament, care a refuzat-o de asemenea, incat a inceput sa manance singura tortul-trup, dar pe final si-a facut aparitia barbatul de-al doilea, pe care ea incercase zadarnic sa-l cucereasca, dupa care revenise, tot fara noroc, la dragostea dintai, pentru ritualul devorarii tortului-femeie, ratat, iar cel nou aparut a mancat o coapsa, ceva din trunchi si membrele superioare, si cum altfel, si capul ...
*
Nu este deloc  obisnuita, nici comestibila, Mariane Mc Alpin, dimpotriva, este o femeie complexa,  fragila psihic, si prinsa in plasa unor trairi trepidante, intre care, pluteste in deriva, se scufunda, se salveaza si iarasi se scufunda ...  Obisnuita si comestibila este, in schimb, colega ei de apartament inchiriat, Ainsley. Profund neobisnuita era pentru mine si lumea occidentala complicata, rafinata, ultrastratificata, in care, o simpla reclama pentru cel mai banal produs, necesita si genera o imensa piramida de personal pentru P.R., cu angajati tranzitorii, in tranzienta ce tine loc de viata in Occident, de la o slujba la alta, dintr-un loc in altul, dintr-o familie in alta. Da, lumea aceea m-a fascinat, cum fascineaza sarpele o broasca, facand-o sa vina irezistibil spre gura lui. Voiam sa vad lumea aceea mereu de departe, dar azi traiesc in valtoarea ei, si ceea ce-i mai rau, in ea traiesc si copii nostri ...
*
De la "Femeia comestibila" la "Penelopiada" este o cale uriasa, pe care nu credeam ca o poate strabate un singur autor, intr-o viata. Dar Margaret Atwood, al carei nume nu l-am retinut nici dupa citirea in 1989 a romanului despre care vorbiram, nici dupa 1995 , cand am citit romanul si ei  S.F. "Galaad 2195" ci doar in 2010, cand Diana mi-a daruit "Asasinul orb", pe care nu indraznesc sa o ating, de teama sa nu se dezintegreze -  un dar mirific de la o fiinta mirifica - atunci mi-a patruns in constiinta numele ei : MARGARET ATWOOD.  Si cum nu am citit  inca "Asasinul orb", imi vine in minte ceva similar din povestirea "Biblioteca Babel" de Borges :
" Eu cunosc districte intregi  unde tinerii se prosterneaza in fata cartilor si le saruta cu evlavie paginile, dar nu stiu sa descifreze nici o litera". Stiu ca voi "descifra" acest roman postmodern daruit mie de Diana, stiu ca lectura va fi o sarbatoare ...
*
Margaret Atwood este Penelopa insasi, autoarea a intrat cu putere si subtilitate in lumea mitului, si in pielea eroinei, si o putem insoti in aceasta facinanta incursiune de explorare a mitului, pentru a cunoaste o Penelopa noua, plina de verva, sardonica, cu adancimi de necrezut, incarcata de taine si subantelesuri. Este necesar un scurt citat din "Penelopiada",  sa ma pot face inteles cand spun ca Atwood a patruns in lumea mitului pe care l-a adus in lumea moderna, aici, la timpul trairii noastre :

 NASTEREA LUI TELEMAC, O IDILA

"Noua luni a plutit el in marile ca vinul rosu ale sangelui mamei sale,
A iesit din grota inspaimantatoarei Nopti, a somnului,
A viselor tulburatoare,
In barca sa intunecata si fragila - in barca propriului trup -
Prin oceanul plin de primejdii al nesfarsitei sale mame a plutit
Dinspre departata grota unde sunt toarse firele vietii oamenesti,
Apoi sunt masurate si retezate ( ...) "

Asasinul orb

Aţi citit vreodată o carte împreună cu cineva? E un moment de o intimitate aparte.

Mărturisesc nostalgic: da, am citit cărţi împreună cu cineva. Ne-am citit unul altuia cu glas tare, pe rând.

Ridicam ochii de pe fila plină de semne şi sensuri şi priveam fugitiv chipul de alături, acoperit de o tăcere meditativă, adâncit în reverie…

Dar am citit împreună şi de la distanţă. Cartea, ca un răvaş imens de dragoste, circula între noi şi sorbeam textul pe care ochii dragi l-au sorbit, sau rămâneam îndelung asupra vreunui pasaj subliniat , cugetând la frazele care au impresionat pe înainte cititorul meu.

Îmi amintesc şi revin uneori la cartea Margaretei Atwood, „Asasinul orb”. Este o poveste postmodernă despre trecerea devastatoare a timpului, despre „singura lovitură pe care o putem da istoriei personale, aceea de a o truca, de a o mistifica”.

„Asasinul orb” mi-a confirmat că uneori trebuie să amestecăm realitatea cu Povestea, cu Visul.

Un vis, o poveste pot pune în mişcare angrenajele ruginite ale zilelor în care trăim.

Mai mult, în timpul acestei lecturi, m-am simţit traversând experienţa lui Benjamin Button, am simţit că pot descoperi acea magie ca, pe măsura scurgerii timpului, să întineresc.

Am citit singură „Asasinul orb”.