Foarte indignată am fost citind acest roman. Nu puteam să înţeleg o pasiune ca cea a lui Philip Carey. În tinereţe ne imaginăm iubirea numai în culori romantice, iar obiectul iubirii este o fiinţă excepţională, de aceea povestea întunecată a unui sentiment umilitor mă depăşea.
Cu toate acestea, Philip mi-a câştigat afecţiunea pentru că a găsit drumul spre liman. Dar mai ales pentru că l-a găsit atât de greu!
De fiecare dată când mă gândesc la această carte, o asociez în minte cu „O tragedie americană” a lui Dreiser. Pe Clayde, ucigaşul, l-am iubit. De ce?
