"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

Se afișează postările cu eticheta Adrian Paunescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Paunescu. Afișați toate postările

vineri, 30 martie 2012

"Antiprimăvara"



Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu...
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge până la plăsele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot.
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară,
Şi toţi cocorii emigranţi!

Primăvară care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci, suntem reci
Iarnă ni-i pe veci.

Adrian Păunescu

luni, 11 octombrie 2010

"Îndrăgostit de tine"

de Adrian Păunescu
Îndrăgostit de tine
Mă simt atât de bine
Că nu mai ştiu de mine
Şi ştiu numai de noi.
Şi văd de prea departe:
Ai uşa ca o carte,
Pericolul de moarte
E scris de vânt şi ploi.
Ce stranie cedare
Cunoaştem fiecare
Când dragostea ne doare
Uităm de vanităţi,
Şi orice teorie
În zdrenţe se sfâşie
Tu mie (şi eu ţie) –
Ce slăbiciuni mi-arăţi.
Dreptate, nedreptate,
Se poate, nu se poate,
Dar despre noi sunt toate,
Noi suntem subiecţi.
Prea scurtă ziua este,
Prea scurtă noaptea este,
În magica poveste
Rămânem imperfecţi.
Iubindu-te cu jale
De legea firii tale,
Ca dealul de o vale
Sunt obligat s-ascult!
Şi dintr-un ins apatic
Ca lemnul de jăratic
Mă-ntemeiez sălbatic
Şi ard, cu-atât mai mult.
Şi, dacă eşti departe,
Şi totul e o carte,
Interesantă foarte
În genul romanesc,
După atâta cale,
După atâta jale
Coperta uşii tale
O rup să te citesc.
Mai dă-mi o filă, două,
Mai dă-mi pe buze rouă
Ce timp puţin ni-i nouă
În cartea asta dat!
Romeo, Julieta
Omega, Alfa, Beta
Şi-o dramă cât planeta –
Femeie şi bărbat.
Dar eu te chem afară
Din lumea literară,
E cea din urmă oară
Când am putea trăi,
Iubindu-te firească
Şi fără nicio mască,
Las florile să crească
Şi să visăm copii.
Literatura toată
Ar merita îndată
Să-i facem o erată
Cu viaţa noastră-n ea,
În faţă doar un drum e:
Noi facem altă lume,
Noi suntem alte nume,
Noi suntem altceva.