de Adrian Păunescu
Îndrăgostit de tine
Mă simt atât de bine
Că nu mai ştiu de mine
Şi ştiu numai de noi.
Şi văd de prea departe:
Ai uşa ca o carte,
Pericolul de moarte
E scris de vânt şi ploi.
Ce stranie cedare
Cunoaştem fiecare
Când dragostea ne doare
Uităm de vanităţi,
Şi orice teorie
În zdrenţe se sfâşie
Tu mie (şi eu ţie) –
Ce slăbiciuni mi-arăţi.
Dreptate, nedreptate,
Se poate, nu se poate,
Dar despre noi sunt toate,
Noi suntem subiecţi.
Prea scurtă ziua este,
Prea scurtă noaptea este,
În magica poveste
Rămânem imperfecţi.
Iubindu-te cu jale
De legea firii tale,
Ca dealul de o vale
Sunt obligat s-ascult!
Şi dintr-un ins apatic
Ca lemnul de jăratic
Mă-ntemeiez sălbatic
Şi ard, cu-atât mai mult.
Şi, dacă eşti departe,
Şi totul e o carte,
Interesantă foarte
În genul romanesc,
După atâta cale,
După atâta jale
Coperta uşii tale
O rup să te citesc.
Mai dă-mi o filă, două,
Mai dă-mi pe buze rouă
Ce timp puţin ni-i nouă
În cartea asta dat!
Romeo, Julieta
Omega, Alfa, Beta
Şi-o dramă cât planeta –
Femeie şi bărbat.
Dar eu te chem afară
Din lumea literară,
E cea din urmă oară
Când am putea trăi,
Iubindu-te firească
Şi fără nicio mască,
Las florile să crească
Şi să visăm copii.
Literatura toată
Ar merita îndată
Să-i facem o erată
Cu viaţa noastră-n ea,
În faţă doar un drum e:
Noi facem altă lume,
Noi suntem alte nume,
Noi suntem altceva.
