"O să rămâi în mine"

"O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
la fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,

O insulă ciudată cu drumuri și poteci

Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine și când vei încerca

Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.

Vezi! Urma ta săpată e în visarea mea

Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,

Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.

Visarea mea e ca un condur împărătesc

Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.

O să rămâi în mine și după ce-o să zbori

Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.

Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori;

Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.

Și te-aș zări oricâte costume ai schimba,

Oricâte măști ți-ai pune să nu te pot cunoaște.

Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.

Tristețea mea – din sute de mii te-ar recunoaște."

Radu Stanca

Romanţe

Vis vegetal

Aș vrea să fiu copac

Și-aș vrea să cresc lângă fereastra ta.

Te-aș auzi

Și-n voie te-aș privi întreaga zi.

M-aș apuca și iarna să-nfloresc,

Ca să te bucuri!

Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,

Iar nopțile mi-ar da cercei de stele

Pe care, ca pe frunze ți le-aș da.

Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori

M-aș apleca ușoară să-ți sărut

Când părul ce pe frunte ți-a căzut,

Când buzele cu buze moi de flori.

Spre toamnă, m-aș juca zvârlindu-ți mere

Și foi de aur roșu prin odaie,

Cu-a ramurilor tânără putere

Ți-aș apăra obloanele de ploaie.

Și, cine știe, poate că-ntr-o seară

De primăvară, când va fi și lună,

Va trece prin gradină-o zână bună,

Făcându-mă femeie să fiu iară.

Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz

Genunchiul ud de frunze și pământ,

Cu roua și cu luna pe obraz,

Eu ți-aș sări în casă și, senină,

Uitând de-atâta vreme să vorbesc,

Cu câte-un cuib în fiecare mână,

Aș începe

să zâmbesc.

Dacă o să mă uiţi




Vreau să ştii
un singur lucru.


Tu ştii cum e:
dacă privesc
luna de cristal, ramura de aramă
a toamnei liniştite la fereastra mea,
dacă ating
aproape de foc
cenuşa care-mi alunecă printre degete
sau trupul zbârcit al lemnului
totul mă duce către tine,
ca şi cum tot ce există,
arome, lumini, metale,
sunt mici bărcuţe, navigând
spre acele insule ale tale care mă aşteaptă.

Ei bine acum,
dacă puţin câte puţin încetezi să mă mai iubeşti
voi înceta şi eu să te iubesc, puţin câte puţin.

Daca dintr-odată
o să mă uiţi
nu mă mai căuta
vei fi uitată de mult.

Dacă ţi se pare prea mult şi te înnebuneşte,
vântul de steaguri
care-mi trece prin viaţă,
şi te decizi
să mă abandonezi la malul
inimii în care am prins rădăcini,
gândeşte-te
că în ziua aceea,
la ora aceea
voi ridica braţele
şi voi scoate rădăcinile mele
în căutare de alt pământ.

Dar
dacă în fiecare zi,
la fiecare oră
simţi că îmi eşti destinată mie
tu şi toată fiinţa ta delicată,
dacă în fiecare zi răsare
pe buzele tale o floare care mă caută,
o, dragostea mea, doar a mea,
în mine tot acest foc se repetă,
în mine nimic nu se stinge şi nimic nu se uită,
dragostea mea se hrăneşte cu dragostea ta, iubito,
şi cât timp vei trăi va rămâne în braţele tale
fără să se desprindă dintr-ale mele.

Pablo Neruda

"Poartă-n ochi seninul"

"Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.

Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?

Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"

Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger,

Cineva flori albe leapădă din cer.

Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,

Eu şi fără tine sunt de viscol plin."

imagine Cornel Pufan

"Tu plutesti"

"Tu pluteşti ca un vis de noapte

deasupra sufletului meu.

Iţi sprijini tâmpla

de inima mea ca de o piatră roşie,

şi aştepţi să-ţi spun numele

tuturor lucrurilor

pe care eu am isprăvit de mult

să ţi le mai spun.

Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,

înclinată ca mătasea unui steag

într-o zi fără vânt.

O, nu pleca nicăieri!

Îmi voi rupe inima cu un singur gest

al mâinii,

ca să răsară durerea care ştie

numele durerii,

ca să răsară dragostea mea de bărbat

care ştie numele tău ciudat, de femeie."

Nichita Stanescu

"M-am oprit lângă tine"

Am căutat mereu umbra genelor

pe un obraz. Am căutat-o prin geografia

răsăritenelor şi apusenelor

basme. Şi n-am găsit-o.

Numai târziu am găsit-o aci. Aci,

în patria mea, la seminţia mea.

M-am oprit lângă tine, când tăcerea ta

mi-a spus: „Nu mă atinge!”

M-am oprit lângă tine,

descoperind că părul tău e o flacără

pe care vântul n-o stinge.

Şi lângă minunea cea mai simplă

am stat cum se cuvine.

Lucian Blaga

picturi de Igor Morski

Amurg

Amurgu-arunca cea din urma pară
Şi-un vânt mişca lin nuferii de ceară.
Uriaşii nuferi cu feţe ofilite,
Lucind printre stuhuri pe ape-adormite.
Eu rătăceam singur, plimbâdu-mi necazul
Sub plete de sălcii ce-mprejmuiau iazul
Peste care ceata-nchipuia o mare
Deznădăjduită, albă arătare,
Şi unindu-mi plânsul cu-al larilor vaier
Ce bătând din aripi se chemau prin aer,
Printre sălcii triste, unde singuratic
Îmi plimbam necazul, când giulgiul noptatic,
Întinzând asupră-i umbra mortuară,
Veni ca să-nece cea din urma pară
Şi nuferii veştezi cu feţe ofilite,
Uriaşii nuferi pe ape-adormite!...

Paul Verlaine

To a Stranger

Passing stranger! you do not know
How longingly I look upon you,
You must be he I was seeking,
Or she I was seeking
(It comes to me as a dream)

I have somewhere surely
Lived a life of joy with you,
All is recall'd as we flit by each other,
Fluid, affectionate, chaste, matured,

You grew up with me,
Were a boy with me or a girl with me,
I ate with you and slept with you, your body has become
not yours only nor left my body mine only,

You give me the pleasure of your eyes,
face, flesh as we pass,
You take of my beard, breast, hands,
in return,

I am not to speak to you, I am to think of you
when I sit alone or wake at night, alone
I am to wait, I do not doubt I am to meet you again
I am to see to it that I do not lose you.

Odă în niciun fel de metru

În această zi de Mai Întâi, ziua tuturor începuturilor, îţi dedic această

Odă în niciun fel de metru

Mi s-a făcut somn de această lume

în care cuvintele ţin loc de obiecte

Mi-e foarte somn de tot ce se vede

orbind

Mi s-a făcut lene de soare şi de lumină

Mi-este grea raza care mă bate

noaptea când treaz stau şi nu dorm

şi flutură steagul întunericului

E rea în alcătuirea ei fiinţa umană

Păsările împroaşcă cu zbor aerul

Timpul nu trece în pietrele pe care

calul se balegă

De ce om fi nu ştim

De ce suntem condamnaţi la moarte nu ştim

Mâine se va face ziuă

Tot mâine se va face seară

Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc

Tatăl meu s-a iubit cu mama mea

Mă uit lung la dragostea lor

şi apoi mă prefac în cal, în arbore

şi încă întru cu totul şi cu totul altceva.

Nichita Stănescu

"Curcubeul"

Ce schimbătoare e la munte
Lumina, cât ai scăpăra,
Un curcubeu a-ntins o punte
Din casa mea pân’ la a ta.

Şi-un gând, un gând nebun îmi vine!
- Aşa-s poeţii uneori –
Să mă avânt până la tine
Pe puntea asta de culori.

Cu fruntea de lumini brăzdată
Să urc tăriile cereşti
Şi, când nici nu te-aştepţi, deodată
Să-ţi bat cu degetu-n fereşti...

Dar când să urc, frumoasa punte
S-a dărâmat, ş-acuma norii
Au tras perdeaua către munte:
Nebuni sunt, Doamne, visătorii!

Dimitrie Anghel

"Antiprimăvara"

sursa imaginii

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu...
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge până la plăsele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot.
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară,
Şi toţi cocorii emigranţi!

Primăvară care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci, suntem reci
Iarnă ni-i pe veci.

Adrian Păunescu

De dragoste

„Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături

Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar

Când somnul bont la care-s condamnată

Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar.

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa

Cum ţii să nu se verse un potir

Şi pune-ţi gura peste gura mea:

Inspiră ţipătul care-l expir.

Să nu se-audă hohotul de plâns

Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;

Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă

Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui

Rămâne doar moloz şi ghilimele,

Şi se chircesc bolnave şi se sting

Şi soarele şi celelalte stele...”

„Acum, ca şi în epoca de piatră, valorăm atât cât iubim. Preţul salvării noastre se socoteşte în unităţile de măsură ale dragostei.”

Ana Blandiana

Pentru cine ştie că Universul e magic...

de Heinrich Heine

"Poveste de iarnă" Alexei Adamov

Autumnal Emotion

Lied

Toamna a căzut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

În zadar te-alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna trece acum.

Învelită-n fum.

Unde-i de argint

Glasul ei sonor?

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna mi te ia,

Vis stingher, cu ea.

Lacrimă de dor,

Strop de mărgărint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Al. O. Teodoreanu

Valsul minutelor

CCX

"Mă-mbii doar cu o cupă de dragoste? Eu cer
Să urc iubirea toată, cum urci o înălţime:
Sub orice pas să-i crească o nouă adâncime
Şi-ntinderea-i cât lumea s-o-ncercuim cu cer.
Îţi dau împărăţia cea făr’ de vătămare
În care oşti şi arme sunt pururi de prisos...
Când aur, slavă, rugă cad, nu mai au folos,
Eu te răscumpăr morţii cu cântec şi visare!
Nu! Stelele şi sorii n-au nici o-ntâietate,
Sunt fructele luminii ce-a-nsămânţat pustia...
Din ale noastre râvne-şi ia hrană veşnicia:
Noi cu o-mbrăţişare rodim eternitate...

Înalţă-ţi suflul, duhul... şi dă-mi acel sărut
Care-a-nceput pe gura celui făr’ de-nceput."

Vasile Voiculescu

"Îndrăgostit de tine"

de Adrian Păunescu

Îndrăgostit de tine

Mă simt atât de bine

Că nu mai ştiu de mine

Şi ştiu numai de noi.

Şi văd de prea departe:

Ai uşa ca o carte,

Pericolul de moarte

E scris de vânt şi ploi.

Ce stranie cedare

Cunoaştem fiecare

Când dragostea ne doare

Uităm de vanităţi,

Şi orice teorie

În zdrenţe se sfâşie

Tu mie (şi eu ţie) –

Ce slăbiciuni mi-arăţi.

Dreptate, nedreptate,

Se poate, nu se poate,

Dar despre noi sunt toate,

Noi suntem subiecţi.

Prea scurtă ziua este,

Prea scurtă noaptea este,

În magica poveste

Rămânem imperfecţi.

Iubindu-te cu jale

De legea firii tale,

Ca dealul de o vale

Sunt obligat s-ascult!

Şi dintr-un ins apatic

Ca lemnul de jăratic

Mă-ntemeiez sălbatic

Şi ard, cu-atât mai mult.

Şi, dacă eşti departe,

Şi totul e o carte,

Interesantă foarte

În genul romanesc,

După atâta cale,

După atâta jale

Coperta uşii tale

O rup să te citesc.

Mai dă-mi o filă, două,

Mai dă-mi pe buze rouă

Ce timp puţin ni-i nouă

În cartea asta dat!

Romeo, Julieta

Omega, Alfa, Beta

Şi-o dramă cât planeta –

Femeie şi bărbat.

Dar eu te chem afară

Din lumea literară,

E cea din urmă oară

Când am putea trăi,

Iubindu-te firească

Şi fără nicio mască,

Las florile să crească

Şi să visăm copii.

Literatura toată

Ar merita îndată

Să-i facem o erată

Cu viaţa noastră-n ea,

În faţă doar un drum e:

Noi facem altă lume,

Noi suntem alte nume,

Noi suntem altceva.

Adagio

"Tree at My Window

Tree at my window, window tree,
My sash is lowered when night comes on;
But let there never be curtain drawn
Between you and me.
Vague dream-head lifted out of the ground,
And thing next most diffuse to cloud,
Not all your light tongues talking aloud
Could be profound.
But tree, I have seen you taken and tossed,
And if you have seen me when I slept,
You have seen me when I was taken and swept
And all but lost.
That day she put our heads together,
Fate had her imagination about her,
Your head so much concerned with outer,
Mine with inner, weather."

Robert Frost

Dar tainic ne e dor...

"Cu graţie de arabescuri fine,
A noastră viaţă pare să-nconjoare
În danţ de basm nimicul pentru care
Îţi vinzi prezentul, te jertfeşti pe tine.

Splendidă joacă şi minune vie,
Gingaşă ca zefirul şi curată,
Adânc sub crusta-ţi veselă se-arată
Un vis de sânge, noapte, barbarie.

În gol se-nvârte viaţa mai departe,
Nesilnicită, şi-are jocu-n fire,
Dar tainic ne e dor de-nfăptuire,
De procreare, suferinţă, moarte."

Josef Knecht

Herman Hesse

UMBRA

"Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...
Se-ntindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbeam ce nu era.

-Poţi să te culci, e ora şi noaptea întârziată,
Vei scrie, altădată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acum şi pot să te ridic,
Lăsând odaia goală şi lampa afumată."

George Bacovia