"Poartă-n ochi seninul"

"Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.

Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?

Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"

Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger,

Cineva flori albe leapădă din cer.

Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,

Eu şi fără tine sunt de viscol plin."

imagine Cornel Pufan

"Dreptatea lui Jeremiah Beaumont"

După primele pagini nu eram prea sigură că voi reuşi să termin acest roman mult prea romantic pentru mine cea de acum. Totuşi l-am încheiat şi nu regret, a fost o lectură agreabilă care a scos la suprafaţa memoriei mele lecturi vechi precum "Regina Margot", "Roşu şi negru", "O tragedie americană"...

Asa s-a nascut o insula ...

Inainte de revolutie, romanele SF scrise de occidentali erau un deliciu de care nu prea aveam parte in limba romana. Totusi, la sfarsitul deceniului opt, cu zece ani inainte de schimbarea de macaz, a aparut Colectia Romanelor Stiintifico-Fantastice, dar n-a apucat sa ajunga la numarul 20 in cei zece ani. Era greu de pus mana pe o asemenea carte, fara protectie in librarie. Nu pot uita doua romame din colectie care m-au naucit  : "Reteaua gandurilor" de Herbert Franke - da, este altul decat Frank Herbert, autorul seriei DUNE ! - si "Germenul Andromeda" de Michael Crichton.  Numarul 7 al colectiei, era romanul "Asa s-a nascut o insula" de Francois Clement, si ceea ce vreau sa spun despre aceasta carte aparuta in 1980, este ca a fost singura care mi-a lipsit din colectie, cam pana prin anul 2000 sau chiar mai mult, caci nici macar nu am vazut cartea cu ochii, la nimeni. Dar imediat dupa ce am cumparat-o dintr-un anticariat din Capitala, cartea mi-a aparut in cale cu repetitie, ceva de necrezut, inclusiv la talcioc, si dupa ce am mai cumparat doua exemplare din inertie, am mai primit si un al treilea,  cadou. Desigur ca am dat cui trebuie exemplarele excedentare, fiti pe pace. Dar cum, FAPTUL de a gasi o carte dupa decenii de cautari neincetate - romanul "Fluviul mohorit " de SISKOV, pe care-l avea tata in biblioteca, iar eu nu-l puteam cumpara de la anticariat in clasa a saptea , cand l-am vazut, neavand cei 27 de lei necesari, l-am cumparat odata, si in scurt timp, inca o data, dupa 35 de ani, unul dintre exemplare pentru sora-mea, Stela - S-A SOLDAT, in vremea norocului, cu gasirea lui in exemplare multiple,  m-a determinat sa dau un nume acestui gen de intamplare, petrecut de multe ori in viata mea : PRINCIPIUL ABUNDENTEI. Atunci cand poarta se deschide, fructul dorit se revarsa asupra mea, precum din Cornul Abundendentei. Postez aici, si alte carti, care au cuvantul "INSULA", inclus in titlu. "Pluta de piatra" de Saramago nu-l are, dar il sugereaza, de aceea apare romanul in ilustratiile mele.

"Eu nu sunt Stiller"

Din teama de-a ne confrunta cu noi înşine ne tot aşezăm măşti pe faţă, însă e posibil ca în momentul când vom încerca să le îndepărtăm să nu mai găsim nimic dedesubt, aşa ca Stiller, personajul lui Max Frisch. 
Un roman scris cu sinceritate, chiar dacă uneori pare puţin artificial, un roman în care ne recunoaştem îngrijorător de mult...

"Minunea noastră cea de toate zilele"

Există lecturi terapeutice şi eu am încercat în acest sens „Minunea noastră cea de toate zilele”, la sugestia ta, Sandu.

E ceva ciudat cu scrisul lui Bohumil Hrabal: nici nu simţi că citeşti, parcă ai fi acolo, dar într-o lume întoarsă, ciudată... fantastică? Nu, e tot lumea noastră nebună, dar ne este înfăţişată aşa cum este, fără sulimeneli, adică exact cu capul în jos. Cât despre mine, poate că mi s-a părut o lume cu iz fantastic din cauza lui Karel Capec la care mi s-a tot întors gândul pe când citeam. Oare de ce?

Este un umor cu efect întârziat în proza lui Hrabal, o ironie duioasă şi asta mi l-a făcut drag pe loc. Dar cum să nu îţi placă cineva care a ştiut să moară atât de frumos?

Rămân în gând pe ziua de azi cu „Lucinka şi Pavlinka” şi spun: e un păcat teribil să înşelăm pe cineva care ne iubeşte şi a crezut în noi!

"Orele dinaintea prânzului"

Terminasem cartea lui Vonnegut, a fost şi puţin toamnă pe insula de sub mare, aşa că am plecat iar la furat cai prin bibliotecă. Tot din colecţia Globus a venit la mine şi cartea următoare, pe care am început s-o citesc într-o seară pe când luna încă era în creştere şi întunericul făcea ecouri.
Nu m-am putut dezlipi de paginile cărţii decât târziu în noapte, deşi tu, Sandu, spui că nu este un roman de referinţă şi ai dreptate, însă ştii desigur despre fenomenul "cărţii adresate", adică al acelei cărţi care vine exact atunci când trebuie, în mâinile cui trebuie.
Nostalgiile şi tristeţile mele au părut a se risipi când m-am trezit în mereu regretata atmosferă a anilor şaptezeci. 
Eram prea mică pentru ca s-o fi trăit cu adevărat, dar anii şaptezeci mi s-au impregnat în suflet. Lumea era senină, prosperă, tânără, şi dominată de flower power, ceea ce dragul de tata traducea atât de lejer, poetic şi sugestiv prin "papă floarea"!
A fost epoca nouă a rochiilor înflorate, a florilor înfipte în gura puştii, a florilor fărâmiţate şi înghiţite sau prizate a "permisivităţii sociale" - doamne, ce eufemism frumos!
În această epocă se petrece acţiunea romanului, totul e senin, personajele sunt la mare, la soare, în concediu şi nu vor decât să se bronzeze fără să se gândească la nimic. 
Însă absurdul şi iraţionalul vor întinde un braţ spre oamenii simpli şi câteva vieţi se vor schimba. Omul e o fiinţă fragilă, mi-am zis când am terminat de citit şi, nu ştiu de ce, aveam în cap imaginea cafenelei lui Van Gogh.

Matericul