"Avea o bibliotecă minunată Sartorius. După ce am stabilit termenii înţelegerii noastre, mi-a îngăduit să o folosesc. (...) Citeşte fluent în mai multe limbi... Jurnalele ştiinţifice şi ziarele stau mormane pe jos acolo unde le aruncă. Mi-am asumat sarcina să i le pun în ordine. Soseau mereu cutii cu cărţi, cu monografii din Franţa, de la Londra, din Germania. Sartorius e la curent cu tot ce se întâmplă în ştiinţă, în medicină, dar nu are răbdare să citească, e veşnic în căutare de ceva complet nou, de ceva care să-l surprindă... o întrebare, o critică. Biblioteca lui nu este cea a unui colecţionar. Nu citeşte de plăcere. Nu are respect pentru cărţi în sine, pentru cum sunt legate şi aşa mai departe, aşa că nu umblă atent cu ele. I-a citit pe filosofi, pe istorici, pe naturalişti, chiar şi pe romancieri, fără să ia aminte la deosebirile dintre diferitele lor discipline. Căuta mereu acel ceva anume pe care să-l recunoască drept adevărat şi util pentru el. Acel ceva care să-l ajute să depăşească ceea ce l-a împotmolit, să treacă dincolo de punctul din munca lui unde mintea... i s-a oprit.
Cred uneori că-şi dorea un tovarăş. Nu se poate spune că este înconjurat de inteligenţe care să-i fie egale. Trăieşte retras."
