Când am citit "Oliver Twist" în clasa a cincea, nu m-am gândit că acesta va fi subiectul examenului la literatură engleză în anul întâi la facultate... Mi s-a părut o scriere întunecoasă, neverosimilă prin jocul coincidenţelor fie ele tragice, fie fericite...
"David Copperfield" a fost chiar mai ciudată de atât. Nu vedeam în realitatea din jur nimic asemănător.
Pe la vârsta aceea nu-mi puneam problema că acţiunea se petrecea în alt timp, în locuri cu obiceiuri şi mentalităţi total diferite faţă de cele de la noi.
Cel mai mult mi-a plăcut "Prinţ şi cerşetor"; umorul lui Twain avea efect asupra mea. Şi da, recunosc, îmi plăcea când lucrurile se terminau cu bine.
Însă romanul care avea să mă tulbure cu adevărat a fost "Împăratul muştelor". Am citit-o cu spaimă, de parcă dinlăuntrul ei m-ar fi pândit un pericol neînţeles...
Recitind-o, după ani, am priceput temerile trezite în sufletului copilului ce fusesem. Mă recunoşteam când într-un personaj, când în altul...
