"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

sâmbătă, 5 aprilie 2014

"Cercetări în marca Brandenburg"


Lumea lui Gunter de Bruyn este o lume rănită. Încă nici nu am terminat de citit toate povestirile şi mă grăbesc să-ţi spun, Sandu, că parcă m-aş fi reîntâlnit cu Orkeny Istvan. Îmi place că şi Gunter de Bruyn lasă mult nespus, mult din intriga şi greutatea povestirilor este sub nivelul mării, scriitorul nu scoate la iveală tot, cititorul trebuie singur să găsească, să descopere, să înţeleagă.
"Nu-mă-uita" m-a trimis cu gândul la Orkeny. "Strada Stallschreiber" arată Berlinul de după război, dar văzut de cei învinşi, de Janke, supravieţuitorul care vede că sub pavajul distrus de bombele brizante este pământ, pământ adevărat în care poţi cultiva fasole sau poţi planta un măr Boskoop sau îţi poţi înmormânta nevasta şi copiii. "Permisie" aminteşte de geloziile personajelor lui Gib Mihăiescu, iar "Brânduşă" împărtăşeşte ceva din tristeţea eroilor din  nuvelele lui Rebreanu. 
Şi tot "Brânduşă" aduce şi soluţia, singura soluţie de supravieţuire într-o lume rănită: retragerea în pădure, acolo unde nimeni nu te judecă pentru pălăria ta prea mare, pentru acel altceva din adâncurile tale...
Eu m-am retras de mult, în primăvara asta am împlinit cincisprezece ani.

miercuri, 19 martie 2014

Sageata timpului




Nicola este de vina, ea mi-a facut rau, nu Martin Amis, iata, mai sunt si alte romane de acest autor special in Babel ...  Tii minte de cate ori am spus ca locul tau ar fi intr-o asemenea biblioteca - nu, nicidecum nu minimalizez "Livada cu Mierle", adica biblioteca Dianei - si ce mai spuneam ? Ca as fi, cu placere, bibliotecarul tau si secretarul tau literar. Numai ca, traim in lumea constrangerilor, si in loc sa fiu scriitor sau macar secretar literar, sunt medic, si vorba lui Mircea Badea, "asta imi ocupa tot timpul". Ma bucur de postarea ta, eu am facut zeci de insemnari pe exemplarul citit din "London Fields", Diana, si doream sa fac zeci de postari, totusi am facut doar doua, pe blogul Babel, caci eram ingrozit de Nicola si voiam sa o tin departe.

"London Fields"



Pentru această lectură, ca şi pentru atâtea altele, ţie trebuie să-ţi mulţumesc, Sandu. Ştiu că nu ai fost încântat de carte, tocmai pentru că tu te transferi aproape întru totul în cărţile pe care le citeşti, dar eu, care sunt ceva mai detaşată, declar cu mâna pe inimă, că a fost una din lecturile cele mai plăcute ale ultimei perioade.

Martin Amis spune lucruri foarte profunde pe un ton glumeţ şi ne înfăţişează masca oribilă a răului cumva în joacă, astfel încât catharsisul se produce fără greş şi cititorul închide cartea mai bun, mai curat sufleteşte, mai bine intenţionat. Stilul autorului aste absolut savuros.

marți, 25 februarie 2014

"Toba de tinichea"

                                           
A trecut deja o săptămână de când am sfârşit "Toba de tinichea" şi tot aştept să-mi revin. E una din acele cărţi care nu se termină după ce ai citit ultima pagină. O să spun acum o trăznaie care va îndepărta de aici toţi cititorii competenţi, dar trebuie s-o spun pentru că aşa simt: cartea asta m-a trimis pe tot parcursul lecturii şi chiar şi acum, când zic că gândesc "la rece", spre imposibilul-posibil al lui Marques. Şi eu care credeam că mă voi împotmoli printre pagini aşa cum am păţit când am citit "În mers de rac"! În acest prim roman al său Gunter Grass nu a dobândit încă nimic din stilul amorf şi greu digerabil de mai târziu, are străluciri stilistice, mie cel puţin mi-a plăcut la nebunie saltul de la persoana I la persoana a III-a în aceeaşi frază (ăsta-i Bleuler, Sandu! ) Cât despre personaje, nu mai am cuvinte! Sunt o galerie impresionantă. Deasupra tuturor tronează dizgraţios Oskar. Nu credeam că voi putea citi pe nerăsuflate o carte în care personajul principal să nu-mi poată stârni nici cea mai vagă simpatie. Mi-a plăcut de cineva? Greu de spus. Dar sunt de neuitat cu toţii!
Oskar este categoric un demon, un monstru. Şi cred asta, în primul rând din cauza incapacităţii sale de a empatiza. Se preface că-i pasă, dar ceea ce doreşte este doar să se hrănească din emoţiile celorlalţi. Îşi asumă toate vinovăţiile posibile, inclusiv vina morţii celor din jur, dar aproape că-i împinge spre moarte. Oskar nu simte nimic pentru nimeni. Poate că a fost puţin îndrăgostit de femeia pitică, Roswitha Raguna, dar numai pentru că în general suntem fericiţi lângă oameni asemeni nouă. Mă mir că bunica Anna cea cu patru fuste i-a scăpat lui Oskar! E ca un fel de rădăcină a neamului care îl ţine ancorat în realitate pe acest om diform mai ales sufleteşte.
O cronică mult mai echilibrată se află aici                                                   

vineri, 21 februarie 2014

Entanglement




Este de ajuns un cuvant, unul singur, pentru a infatisa o mare taina a universului :  ENTANGLEMENT. Este "principiul inseparabilitatii cuantice", pe care-l evoci adesea, Diana. "Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau, in tot pamantul " spune psalmistul.  ... In lumea subatomica a potentialului infinit, lumea este desfasurata ca un imens prezent. "Totul capata sens daca scoatem timpul", spune un savant atomist, dar in principiul inseparabilitatii cuantice, este asimilat si timpul. Lumea cuantica este un taram al minunilor, multe din tainele vietii si ale inimii se produc prin efecte cuantice. "Inseparabilitatea cuantica", intr-un cuvant, ENTANGLEMENT, leaga particulele prin spatiu dar si si timp, astfel incat, indiferent de distanta sau durata care le separa, particulele respective, IMPART ACEEASI EXISTENTA. Trebuie sa avansez, inaintea unei postari mai consistente, cate ceva despre EFECTUL DE TUNEL. Suntem tot in mirifica lume a mecanicii cuantice, si acest efect este unul cu consecinte inimaginabile: tunelarea permite teleportarea, in maniere multiple : teleportare exacta, posibila in prezent, numai pentru fotoni si atomi, cea inexacta, prin codificarea si respectiv decodificarea informatiei despre obiect, intre cele doua puncte ale teleportarii,  valabila pentru corpuri, si alaturi de teleportarea cuantica, se poate vorbi si despre cea psihica, in care sunt implicate fiinte inteligente. Nu este o cronica SF, aceste principii au condus spre realizari tehnice, astfel, la inceputul deceniului opt al secolului XX, un calugar iezuit, aplicand si principiile mecanicii cuantice, dar si date interpretate din texte sacre, a realizat masina timpului si varianta acesteia numita CRONOVIZOR, care  a permis cercetarea trecutului "pe viu". Papa a ordonat demontarea aparatului si depozitarea componentelor in locuri secrete, omenirea nu este inca pregatita pentru asemenea mijloace de explorare. Inseparabilitatea cuantica, adanc invaluita in univers, anuleaza efectul distantei si timpului asupra entitatilor legate intre ele prin forte tainice. O intamplare din trecut, poate ramane activa in intreaga desfasurare viitoare a lumii. Trebuie sa ma refer acum la undele subatomice, la interferenta constructiva a undelor subatomice , mai exact . Sa evoc/invoc aceasta influenta constructiva, in miez de martie.  Voi mai scrie candva despre ciudate coincidente intre vietile unor gemeni, separati de mici, care au trait despartiti de distante uriase, dar si despre alte evenimente aflate sub forta acestui principiu.

miercuri, 5 februarie 2014

Biblioteca lui Sartorius


"Avea o bibliotecă minunată Sartorius. După ce am stabilit termenii înţelegerii noastre, mi-a îngăduit să o folosesc. (...) Citeşte fluent în mai multe limbi... Jurnalele ştiinţifice şi ziarele stau mormane pe jos acolo unde le aruncă. Mi-am asumat sarcina să i le pun în ordine. Soseau mereu cutii cu cărţi, cu monografii din Franţa, de la Londra, din Germania. Sartorius e la curent cu tot ce se întâmplă în ştiinţă, în medicină, dar nu are răbdare să citească, e veşnic în căutare de ceva complet nou, de ceva care să-l surprindă... o întrebare, o critică. Biblioteca lui nu este cea a unui colecţionar. Nu citeşte de plăcere. Nu are respect pentru cărţi în sine, pentru cum sunt legate şi aşa mai departe, aşa că nu umblă atent cu ele. I-a citit pe filosofi, pe istorici, pe naturalişti, chiar şi pe romancieri, fără să ia aminte la deosebirile dintre diferitele lor discipline. Căuta mereu acel ceva anume pe care să-l recunoască drept adevărat şi util pentru el. Acel ceva care să-l ajute să depăşească ceea ce l-a împotmolit, să treacă dincolo de punctul din munca lui unde mintea... i s-a oprit.
Cred uneori că-şi dorea un tovarăş. Nu se poate spune că este înconjurat de inteligenţe care să-i fie egale. Trăieşte retras."