"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

duminică, 19 octombrie 2014

"Tunelul de la capatul lumii" se deschide in Babel

 Tot ce am citit mai frumos in  viata are un singur titlu : "Tunelul de la capatul lumii". Este romanul tau, Diana Alzner. Am citit primele 7 capitole cu sufletul la gura, iar in capitolul 8, m-am poticnit de un personaj. Are numele povestitorului de geniu de la "Junimea", dar nu e el. Am fost nedrept in judecata mea asupra capitolului 8, care se incorporeaza perfect in trupul romanului. 

Azi este duminica, in 19 octombrie 2014. Probabil ca venirea Zerdei in fanar iti va da imboldul pentru a trece la scrierea capitolului 9, cel cu care se incheie romanul. Este capitolul  LUZ, despre cetatea nemuririi, pe care, noi doi, am stramutat-o din Beith-El, in Siberia, poate la Gornaya Shoria, sau pe-acolo, pe aproape, dupa  cum ai ales, de una singura, locul fagaduit.
*
Ai pregatit bine materialele pentru LUZ, nu uita cat suflet am pus amandoi la aceasta poveste despre cetatea nemuririi. Ridica-te deasupra constragerilor lumii, si scrie ultimul capitol. Il voi primi ca pe un dar ceresc, Diana.


joi, 11 septembrie 2014

Xifopagi



Un barbat bea bere intr-un local, la tara, "o mana plictisita, aparand din neant, independenta de vreun corp omenesc" i-o toarna in pahar.  Barbatul asteapta pe cineva, nu-si da seama pe cine asteapta, dar intelege ca cel asteptat nu va veni.  "Prea multa bere, prea putin somn;  prea multe necazuri, prea putine satisfactii morale", isi zice in gand, si simte o chemare, sa se ridice, sa faca cativa pasi prin curtea murdara a carciumei.  La iesire, remarca o usa in fundul curtii, pe care scrie "PIVNITA". "Du-te si vezi" ii comanda o voce interioara. Se supune masinal.  Si deodata simte ca se scufunda in bezna : jumatate din el este la lumina arzatoare a soarelui si jumatate in bezna, care, dupa cativa pasi, il absoarbe in intregime. Noaptea din adanc este "surda si nelinistitoare". Aude zgomote, ca un fel de chitcait. Sa fie sobolani? Apoi, gaseste comutatorul : in lumina artificiala, apar la vedere boxe cu barbati si femei, perechi-perechi, fiecare pereche fiind alcatuita din indivizi de acelasi sex, sunt monstri xifopagi, uniti de la extremitatea inferioara a sternului, pana la ombilic, care-l ingrozesc si il determina sa scape cu fuga.  "Cine v-a inchis aici?", ii intreba indepartandu-se. "Fie-ti mila", i se raspunde. "O sa ma introrc", le promite, dar un bicefal hidos ii zice "Minti, nimeni nu s-a mai intors".
.
Ca un criminal care revine la locul faptei, omul se reintoarce a doua zi la carciuma.  Patronul il priveste ostil. "Am delirat, nu-i nimic adevarat din ce am vazut, isi zice". Iar vocea interioara ii comanda: "Du-te si vezi". Curtea este la fel de murdara ca si ieri, aceleasi muste oribile zboara pe-acolo.  Este cuprins de o sudoare de moarte, dar in fundul curtii, nici vorba de usa pe care scrie pivnita, dar parca se aud niste horcaieli de sub pamant. Apoi o lovitura de cap il doboara si se trezeste in bezna. Ceva in noaptea vorace si olfactiva, il prinde la mana. "Cine-i acolo?", intreaba, simtind totodata cum o mare greutate ii atarna de piept... Nu se stie de unde se iveste in bezna o raza de lumina.  Si vede in fata un chip identic cu al sau,  privindu-l cu ochi incarcati de suferinta,  "si o voce hidos deformata, pronunta lent aceste cuvinte: "Totusi te-ai intors, frate".
.
 Toracopagilor le este dat sa fie impreuna, in bezna sau in lumina, asta depinde de alegerea lor.

miercuri, 6 august 2014

"O să rămâi în mine"

"O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine și când vei încerca
Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.
Vezi! Urma ta săpată e în visarea mea
Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.

O să rămâi în mine și după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.
Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.

Și te-aș zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măști ți-ai pune să nu te pot cunoaște.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristețea mea – din sute de mii te-ar recunoaște."

Radu Stanca

duminică, 20 iulie 2014

Calatorie in larg

"Calatorie in larg" este primul roman al Virginiei Woolf, contemporan cu prima sa tentativa de suicid survenita pe parcursul scrierii cartii. Tentativa reusita, de la varsta de 56 de ani, ne impovareaza cu o durere de nesuportat, peste tragismul acestui roman ireal, de o straniete care aminteste de lumea cuantica, in care, una dintre caracteristicile licaririlor de materie de lumea Planck, poarta aceasta denumire. Nava EUPHROSYNE, porneste de pe cheiul Embankment, al Tamisei, avand-o printre pasageri pe Rachel Vinrace. Undeva, de pe tarmul Portugaliei, vor urca, pentru un scurt traseu pana la alt tarm, si sotii Dalloway. Nu, nu este Corabia Nebunilor, locul ei il va lua in roman un hotel din Colonia Santa Maria, in zona de coasta a Braziliei, unde, Rachel si matusa sa, Elena, vor poposi adeseori, printre englezii veniti in vacanta in tinutul exotic, provocand, intre Vila San Gervaise, unde isi aveau resedinta, si hotel, o cale batatorita pentru locatarii vremelnici. Nu este America de Sud ceea ce se desfasoara in fata ochilor nostri, ci mai degraba un continent disparut, sau unul care tocmai incepe sa se inalte din adancuri, vasul Euphrosyne nu a acostat pe un tarm, ci intr-o legenda. Dar, cu adevarat, luntrea sublima, este o mica ambarcatiune cu care, sase persoane, printre care, doi soti, doi barbati tineri, percum si Rachel si fermecatoarea sa matusa, Hellen, avanseaza inspre interiorul continentului ... La intoarcere, Rachel nu mai este singura, caci a devenit logodnica unuia dintre tineri companioni. Si nu mai este cum era la plecare : poate in trup un virus, care in cateva zile, o stramuta pe alt taram.
*


"Sub fiecare act al nostru, sub viata de toate zilele, isi are salas durerea tacuta dar mistuitoare;  pana acum, vedea suferinta ca pe un foc sucindu-si limbile pe marginea fiecarei actiuni, consumand vietile barbatilor si ale femeilor. Pentru prima data cuprindea cu mintea cuvinte ce odinioara pareau goale de sens : lupta pentru existenta; duritatea existentei. Acum stia prin el insusi ca viata e grea si plina de suferinta. Se intreba cum avusesese el insusi curajul sa traiasca asa cum traise, in graba si cu nepasare, trecand de la un lucru la altul, iubind-o pe Rachel asa cum o iubise ?  Nu va mai regasi niciodata senzatia de siguranta ; nu va mai putea sa creada in stabilitatea vietii, sau sa uite ce profunzimi de durere zac sub fragila fericire, sub limitatele sentimente de multumire si siguranta. Privind inapoi, avea impresia ca fericirea lor nu fusese niciodata atat de intensa cum era durerea lui de acum. Se imbinase de fiecare data ceva imperfect in momentul lor de fericire, ceva ce-si dorisera si nu izbutisera sa obtina. Avusese un carcter fragmantar, incomplet, caci era atat de tineri si nu-ai dadeau seama ce faceau. ( ... ) Ce insemnatate mai avea orice ? Rachel, o faptura minuscula, zacea bolnava, iar el , suferea din pricina ei.  Apropierea trupurilor lor in acest vast univers si micimea lor, ai aparea acum absurde, rizibile. Nimic nu avea importanta, nu aveau nici o putere, le lipsea speranta. Desi era convins ca destinul lor e absurd si rizibil, ca amandoi sunt marunti si deznadajduiti, nu pierdu nici o clipa sentimentul ca aceste ganduri faceau parte, intr-un anumit fel, din viata pe care Rachel si el, o vor trai impreuna."