Există lecturi terapeutice şi eu am încercat în acest sens „Minunea
noastră cea de toate zilele”, la sugestia ta, Sandu.
E ceva ciudat cu scrisul lui Bohumil Hrabal: nici nu simţi
că citeşti, parcă ai fi acolo, dar într-o lume întoarsă, ciudată... fantastică?
Nu, e tot lumea noastră nebună, dar ne este înfăţişată aşa cum este, fără
sulimeneli, adică exact cu capul în jos. Cât despre mine, poate că mi s-a părut
o lume cu iz fantastic din cauza lui Karel Capec la care mi s-a tot întors gândul
pe când citeam. Oare de ce?
Este un umor cu efect întârziat în proza lui Hrabal, o
ironie duioasă şi asta mi l-a făcut drag pe loc. Dar cum să nu îţi placă cineva
care a ştiut să moară atât de frumos?
Rămân în gând pe ziua de azi cu „Lucinka şi Pavlinka” şi spun: e un
păcat teribil să înşelăm pe cineva care ne iubeşte şi a crezut în noi!
