"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

duminică, 31 martie 2013

"Viaţa mea se iluminează"


Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,

cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.

Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
 
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

Nichita Stănescu

luni, 25 martie 2013

"Cartea viselor"


"Vis vechi şi foarte afectuos cu Hal Hayes, romane de Kafka, Raphael Urso pus pe studiu, în bibliotecă şiruri de cărţi... Hal are un raft mare plin de cărţi de toate felurile, plus însemnări personale voluminoase legate de muzică şi scrijelite de el cu cerneală, printr-un mare efort, în cărţi uriase pe care le frunzăresc nişte intruşi golani sau şefi sau nedesluşiţi care se miră cu glas tare în timp ce Hal şi gagica lui se uită... Vai, da ce mai studiază bietu Hal!... îmi zic eu... Între timp, Raphael citeşte şi el o carte lângă un alt raft, cu capul plecat... Zăresc coperţile captivante de la „Procesul” sau de la „Castelul” lui Kafka, vreau să iau şi eu acasă „Procesul” şi să încep un nou an interesant de lecturi şi studiu. Mă simt foarte fericit. Când mă trezesc, aerul e rece, ca de toamnă..."

miercuri, 13 martie 2013

"Flori pentru Algernon"


7 octombrie -  „Strauss a venit azi-dimineaţă acasă la mine, dar nu i-am deschis. Acum vreau să rămân singur cu mine însumi.
Ciudată senzaţie să reciteşti o carte care ţi-a plăcut în urmă cu câteva luni şi să descoperi că nu mai recunoşti nimic. Îmi amintesc ce minunat mi s-a părut Milton. Când am reluat acum „Paradisul pierdut” n-am mai putut să-mi amintesc decât de Adam şi Eva şi de Pomul Cunoaşterii, dar n-am putut să mai pricep nimic.”

vineri, 8 martie 2013

"Templul de aur"


„Frumuseţea va mântui lumea” era crezul prinţului Mîşkin. Mizoguchi vede în frumuseţe un obstacol pus în calea vieţii naturale. Frumuseţea îl tulbură poate chiar mai mult decât pe eroul dostoievskian, însă felul cum se raportează la ea este total diferit. Pe Mizoguchi frumuseţea îl zgândăre „ca un dinte cariat”. Simte nevoia de neoprit de a purta o luptă împotriva frumuseţii, de a o înlătura pentru a-şi afla liniştea.
Încă din copilărie frumuseţea i se dezvăluie sub forma unui simbol, Templul de Aur, simbol a cărui forţă îi va călăuzi introspecţiile de-a lungul tinereţii până în clipa când va decide să se extragă de sub fascinaţia Templului incendiidu-l.
Pentru Mizoguchi frumuseţea nu presupune alinare, bucurie, visare calmă, ci dimpotrivă; pentru el frumuseţea induce în lume o tensiune dureroasă.
Scris cu mult rafinament, romanul lui Yukio Mishima e ca o luptă cu îngerul. Va birui Mizoguchi? Va fi învins?