"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

vineri, 25 februarie 2011

Tu hotarasti singur cand te doare

Privind in urma, Trond Sander intelege ca propriul sau trecut este un fel de tara a nimanui, un teritoriu arid. Se retrage la o cabana din Nord si rupe toate legaturile cu lumea. In vecinatatea cabanei sale traieste un om care are legatura cu inceputurile vietii sale. Aceasta ii inlesneste reevaluarea trecutului. Reasezarea sa in fluxurile firesti ale naturii, alaturi de fiul sau venit sa-l ajute sa doboare trunchiuri de arbori si sa-i trimita pe ape, la vale, il reintegreaza in ordinea lumii. Povestea cu recuperarea trunchiurilor, ca si titlul cartii "La furat de cai", care este doar o expresie ce apare spontan in generatia tatalui, ca si in cea a fiului, neavand legatura cu hotia, pot face obiectul unor postari fascinante. Suntem in fata unui roman despre viata si moarte, despre razboi si pace, despre dragoste, legaturi de sange sau inrudirea prin fapte si despre necesitatea de a face alegeri si de a suporta consecintele lor, despre datorie si libertate, regret si speranta. A aparut in 2003 fiind declarat cel mai bun roman al anului in Norvegia. A fost tradus la noi in 2007. Amintindu-mi cum a raspuns Diana ineptei mele afirmatii cum ca "Versetele satanice" ar fi o carte proasta, alegand un citat rascolitor si convingator din roman, care afirma contrariul, am ales si eu o propozitie, una singura, din acest roman tulburator :
"TU HOTARASTI SINGUR CAND TE DOARE".
O spune tatal, fiului, dupa ce acesta facuse treaba de mantuiala, taind urzicile cu coasa cea mica, de teama sa nu-l doara. Si in timp ce i-o spunea, tatal, fara sa stea pe ganduri, smulgea cu mainile goale urzicile.

* * *

joi, 24 februarie 2011

"Fii şi îndrăgostiţi"


Nici nu mai ştiu când am citit prima oară „Fii şi îndrăgostiţi”. Oricum, a fost cu mult înainte ca doamna profesoară Bolba să ne-o înscrie în bibliografia cursului de literatură engleză.
Colegele mele oftau cântărind volumul în palme, citind în prefaţă că este un „roman social” despre viaţa minerilor dintr-un obscur orăşel englezesc – fiindcă nu părea o lectură captivantă.
Eu l-am recitit cu plăcere. Într-adevăr, are ceva întunecat, de parcă praful din mină ar răzbate din paginile cărţii, dar felul simplu şi direct în care David Herbert Lawrence spune povestea familiei Morel a fost – pentru mine – reconfortant.
La fiecare lectură am participat cu emoţie alături de doamna Morel la „aventura” casnică a unei mame devotate, total dedicată copiilor ei şi familiei, în ciuda unui soţ nepotrivit, violent şi lipsit de educaţie. Doamna Morel este genul de mamă care-şi ţine fiii captivi în dragostea ei. Am cunoscut astfel de femei. Sunt cu adevărat nişte mame bune?

marți, 22 februarie 2011

"Doi oameni mari si buni"


"Fantastic Fara Frontiere" ...
Pentru mine suna foarte bine ... Am citit carti de neuitat in aceasta colectie.Iata in ilustratie cateva dintre romanele fratilor Strugatki, evrei din Rusia de o inteligenta sclipitoare, publicate in aceasta colectie, printre care se afla si romanul "Piciul" despre care a postat Diana de curand.
*
Povestea este simpala.O nava terestra in care se afla o familie - mama, tata si copil - patrunde in atmosfera unei planete straine, cu intentia de a asoliza, dar este distrusa de dispozitivele automate de aparare ale civilizatiei respective.Parintii mor, copilul ranit este recuperat si crescut de aborigeni, si o alta nava terestra il recupereaza pe copil de pe planeta respectiva dupa 12 ani.
*
Este un adolescent cu fata inghetata ca o masca, dar cu ochii vii, inteligenti.Poarta pe toata lungimea gatului pana la clavicula , o cicatrice urata care aduce aminte de accidentul din care a scapat ca prin miracol. Cunoaste cateva cuvinte intr-o limba omenesca, desi este singurul om pe planeta extraterestra, in care, aborigenii nu se arata vederii. Si din aceste putine cuvinte, putem vedea imagini din existenta fericita a unei familii cu mama, tata si copil .
*
Cuvinte care evoca o viata fericita de familie :
- "Clopotelule, iar esti ud!"
- "Pisicuta mea, puiule"
- Trinchet! Spargatorul de nuci! Greieras pe cuptoras ...
Marr - ry, Marr - ry !
Broscuta mea vrea sa manance ..."
*
- "De unde stii aceste cuvinte?" , este intrebat Piciul de catre salvatori, dupa ce acesta deprinde limbajul .
- "Le-am tinut minte. Doi oameni mari si buni ... "

* * *




Carti de Arkadi si Boris Strugatki


Colectia "Fantastic Fara Frontiere"

1) E greu sa fii zeu
2) Poveste despre troica
3) Lunea incepe sambata
4) Hotelul "La crucea alpinistului"
5) Orasul damnat
6) A doua invazie a martienilor
7) PICIUL

Colectia "Nautilus"
Editura "Nemira"

8) Picnic la marginea drumului
9) Scarabeul in musuroi
10) Valurile linistesc vantul

Colectia "Cutezatorii"

11) Tara norilor purpurii

* * *

luni, 21 februarie 2011

"Piciul"



Mi-a plăcut mult „Piciul”, nu doar pentru că la vârsta aceea citeam cu aviditatea celui care obţine greu o carte, nici pentru că Arkadi şi Boris Strugaţki sunt nişte maeştri, nici pentru că e S.F. - adică noutate + suspans, ci din toate aceste motive la un loc şi ceva în plus…

Nu e cel mai bun roman al lor, nu e cel mai bun roman de acest gen, dar, chiar dacă acţiunea pare liniară, fără artificii spectaculoase, cei doi autori deţin magia necesară pentru a te ţine captiv în lectură până la sfârşit.

Dincolo de povestea S.F., eu, adolescenta ce eram pe atunci, am citit şi o poveste de dragoste.

O poveste de dragoste în care Piciul era copilul unei familii fericite. O familie cum visam de pe atunci - plină de tandreţe, veselie, joacă şi voie bună, unde alintul e la el acasă şi „greieraşii dorm pe cuptoraş”.

Mini-romanul fraţilor Strugaţki descrie momentul dificil al contactului cu alte inteligenţe dintr-un unghi special şi neaşteptat.

joi, 17 februarie 2011

In Herodot - "Istorii" traieste nevasta regelui din Lidia


Don Rigoberto, isi alinta sotia, pe frumoasa dona Lucretia, spunandu-i "nevasta regelui din Lidia". Asta in "Elogiu mamei vitrege" de Llosa. Am cautat-o pe superba regina in tinutul respectiv din Istorii si am aflat de la Herodot ca regele nu putea sa suporte sa fie singurul om care vede o splendoare precum regina sa, si isi punea cate-un sclav sa o priveasca goala. De fapt, ii crea iluzia ca poate sa se bucure de ea. Desigur, nici unul nu a ajuns suficient de aproape de regina incat sa stie ca n-a murit degeaba.Si, niciunul nu a scapat cu viata dupa fantastica experienta, sacrificarea lor facand parte din nalucirile erotice ale regelui nemurit de Istorii. In "Pacientul englez", un personaj, Laszlo Almasy poarta cu el cartea "Istorii " de Herodot. Mi-ar fi placut daca Ondaatje i-ar fi dat personajului numele Aurel Vlaicu, de exemplu, si as fi citit cu si mai multa placere "Pacientul englez". Alma inseamna "mar" in maghiara, iar Almasy este "omul cu mere". Alte personaje citeaza din alte carti in "Pacientul ..." Imi place viata secunda o unei carti, in paginile altei carti, imi place cum jongleaza Haruki Murakami cu aceasta tehnica. Uneori, ma gandesc si eu la nevasta regelui din Lidia. In istoria aceea, puteam sa joc cel mult rolul de sclav. Ar fi meritat sa-mi pierd capul pentru o nalucire? Ma pierd adesea in reverie si zic ca ar merita.

"Pacientul englez"



Îndrăznesc să spun că în romanul „Pacientul englez” de Michael Ondaatje, totul se întâmplă din cauză că protagonista, Katharine, citeşte povestea regelui Candaules din cartea „Istoriile lui Herodot”. (vezi poze)

De fapt romanul face dese referiri la lecturi ale personajelor. Dacă Laszlo Almasy purta cu el „Istoriile lui Herodot”, Madox citeşte şi reciteşte „Anna Karenina”. Kip se gândeşte la Stendhal şi „Mânăstirea din Parma”, iar Hana îi citeşte „pacientului englez” din „Ultimul mohican” sau din orice carte îi cade în mână din biblioteca devastată a casei unde s-au adăpostit.

Reţin câteva pasaje care mi-au trezit luarea-aminte:

„Când îi întâlnim pe cei de care ne îndrăgostim, un colţ al spiritului nostru devine un istoric, un pedant, imaginându-şi sau amintindu-şi o întâlnire în care celălalt a trecut nepăsător [...] . Dar toate părţile trupului trebuie să fie pregătite pentru sosirea celuilalt, toţi atomii trebuie să tresară într-o singură direcţie pentru a se ivi dorinţa.”

„Vechii războinici îi preamăreau pe cei iubiţi aflând o lume, oricare ar fi fost ea, în care aceştia deveneau nemuritori, şi aşezându-i acolo.”

„Trebuie să-mi spui şi tu ceva, Caravaggio. Sau nu sunt decât o carte? Ceva de citit, o fiinţă ademenită afară dintr-un lac şi pompată cu morfină, plină de coridoare, minciuni, vegetaţie sălbatică, ciorchini de pietre.”

„Există o sută de zeităţi asociate cu animale.(…) Acestea sunt fiinţe care te însoţesc în viaţa de apoi – aşa cum te-a călăuzit pe tine umbra mea timpurie, în toţi acei ani dinainte de-a ne cunoaşte.”


marți, 15 februarie 2011

Visurile lui Einstein - Alan Lightman




Lightman ne initiaza in cele doua feluri de timpuri, ca moduri de desfasurare a lumii : un timp mecanic, rigid ca un pendul si timpul trupului, care"misuna ca un peste rapitor in golf". Oamenii care cred ca trupurile lor nu exista, traiesc in timpul mecanic. Iata care este situatia lor ;
" Ei stiu ca trupul nu este ceva de magie salbatica, ci o colectie de chimicale, tesuturi si impulsuri nervoase.Gandurile nu sunt altceva decat amplitudini electrice in creier. Apetitul sexual - nimic altceva decat un flux de chimicale catre nervii periferici. Tristetea - doar putin acid fixat in cerebel. Pe scurt, corpul este o masina, supusa acelorasi legi ale electricitatii si mecanicii precum un electron sau un orologiu. Asadar, corpului trebuie sa i te adresezi in limbajul fizicii. Iar daca acest corp vorbeste, nu este decat limbajul unor nenumarate leviere si forte.Corpul este ceva ce trebuie comandat, nu ascultat"
*
Am cunoscut un om , care mi-a trezit in cea mai mare masura interesul. Ceva dinlauntrul sau, imi intelegea chemarea si parea sa-mi raspunda. Dar culmea, aveam temeiuri sa recunosc in el tipul de om fara trup al lui Leightman.
"Priveste-ma cu atentie", i-am spus. "omul este cu totul diferit de ceea ce pare trupul sau, omul este farmec si vraja, incearca sa crezi".
Mi-a raspus :
"omul pe care-l descrii este doar un peste rapitor intr-un golf."

vineri, 11 februarie 2011

"El amor en los tiempos del colera"


Când am citit prima oară „Dragostea în vremea holerei” eram alt om. Bineînţeles că doi oameni nu citesc niciodată la fel, din cauza experienţelor diferite pe care le-au trăit, a educaţiei, a gustului. Dar nici măcar acelaşi om nu percepe de două ori la fel aceeaşi carte. Lectura e alta, în funcţie de starea de moment a sufletului. Un profesor de la Cluj ne spunea că atunci când citim o carte recitim tot ce-am mai parcurs până în clipa aceea.

La prima lectură a acestei cărţi am mâncat un fruct exotic, ceva fantastic, asemănător pepenelui galben, dar cu un parfum diferit şi mult mai puternic.

Aşa cum ploile de sfârşit de lume pe care le-am trăit în timp ce mă ciocneam de „Un veac de singurătate” mi-au rămas în minte asociate cu Macondo, la fel gustul acelui fruct nu-l voi mai pierde şi-l voi regăsi la primele rânduri în care se vorbeşte despre Juvenal Urbino.

Obişnuiam să scriu însemnări într-un caiet în timpul lecturilor. Unele vor apărea aici. Altele, nu.

Ceea ce regret este că de la prima lectură eu m-am schimbat. Am citit alte şi alte cărţi. Am citit de exemplu cărticica lui Frederic Beigbeder „Dragostea durează trei ani”. Nu întrebaţi de ce. De ce câteodată ne uităm seara, când venim de la lucru, la unul din acele seriale care nu ne cer efort de gândire şi unde un public nevăzut ne atenţionează că trebuie să râdem?

Cărticica respectivă nu m-a făcut să râd, dimpotrivă, m-a întristat. Şi de ce vorbesc acum despre ea? Iertată să-mi fie comparaţia: fiindcă cinicul Beigbeder, prin vocea lui Marc Marronnier este opusul lui Florentino Ariza.

Mă bucur mult că am recitit povestea Ferminei Daza. Poate reuşesc să învăţ secretul de a fi iubită jumătate de veac.

miercuri, 9 februarie 2011

Jelania greierilor captivi

Voiam sa fac o postare despre o carte de nuvele de Katherine Anne Porter, dar nu am gasit in rafturi cartea dorita, care trebuia sa fie langa romanul "Corabia nebunilor". Voi fi dat-o cuiva, mi-am spus. Iar daca nu am daruit-o, atunci este pierduta printre mii de carti, si o voi gasi-o cand va dori hazardul sa o gasesc. Stiu ca ar fi fost o postare bine primita. Eram inca la Corabia nebunilor cand mi-am amintit de greierii pe care i-am capturat in vara.Cantau in noapte niste greieri intr-o padurice, inganandu-se cu un glas melodios de om. Am realizat unificarea vocilor, aducand greierii in biblioteca luminata de mii de faclii, din aceeasi noapte tulburatoare, si le aud, de-atunci, necontenit, jelania de greieri captivi. M-am iluminat : asta este, mi-am zis.Trebuie sa postez despre Jelania greierilor captivi. Si am scos cartea din raft.Un roman de Brian Glanville. Langa ea , se afla romanul "Fidelitate" de acelasi autor.Titlul este potrivit cu povestea mea, am constatat, si ilustrez postarea cu cele doua romane alaturate, desi ma voi referi numai la jelanie.
*
Jelania are in vedere un om care seamana cu mine. Imi amintesc de romanul "Omul care semana cu Oreste" de un autor portughez. Iata si un roman despre un om care-mi seamana mie. Viata mea este un roman, imi spun adesea.Uneori, cred ca fiecare zi din viata mea este un roman. Si romanul mare, al vietii intregi, este romanul unui scriitor ratat, de la care, in zadar asteapta o opera cei ce-l indragesc. Personajul incearca sa evadeze din propriul vid interior, fie si in vidul lumilor virtuale. Are parte de naluciri selenare, intrezareste spatii cu armonii celeste, si viseaza la ritmuri solare, intr-o insula ce-si are lacasul in ziua de maine. Traind, dezamagire dupa dezamagire in lumea iluziei, si intalnind numai bariere in lumea desfasurata, antieroul nu se da invins. Este convins ca vede cum se deschide poata de aur dintre lumi, si are de gand sa convinga intreaga lume ca speranta in viitor este indreptatita.

vineri, 4 februarie 2011

Din jale se intrupeaza Electra

Iubesc cartile in asemenea masura incat in afara de faptul ca am devenit, pe langa cititor si un colectionar infocat, mi-am facut si obiceiul de a darui, cu toata dragostea, carti, atat oamenilor apropiati prin destin cat si celor de care m-a apropiat hazardul plonjarii in virtual. Imi place sa pastrez o carte in editiile ei succesive, constient ca fiecare carte aspira in ea energii ale celor care au citit-o, putand sa le elibereze si sa-i readuca la lumina si dupa stramutarea lor in lumea de dincolo. Sunt impregnat de titlurile cartilor si am dobandit obisnuinta de a-mi exprima, chiar si gandurile fugare, prin titluri de carti .Am ales cateva titluri de piese de teatru din volumele "Teatrul Renasterii Engleze", "Teatrul englez contemporan", "Teatrul american contemporan" si din cele trei volume de "Teatru" de Eugene O' Neill. Nu le-am ales pentru a vorbi despre piese, ci am facut din titluri o poveste.O poate citi oricine si fiecare va intelege cate ceva din intentia care le-a asezat laolalta. Dar un singur om o va descifra. Este un om care scrie, si care fermecandu-ma, m-a facut captiv al scriiturii sale , adica al halucinantei lumi pe care a creat-o, lume cu toponime ce aduc aminte de expresia "viata bate filmul", intr-atat de mult pareau scoase din imaginatie, si cat colo, le regasesti pe harta dintr-o singura privire!
Dar iata si povestea mea. Este asemenea catrenelor lui Nostradamus. Ordinea este rasturnata, dar mintea cititorului va face potrivirea care i se cuvine.

***

John Osborne - "Priveste inapoi cu manie"
Harold Pinter ( nobeliat) - "Ingrijitorul 251"
Maxwell Anderson - " Pogoara iarna"
Robert Emmet Sherwood - " Padurea impietrita"
William Saroyan - " Oamenii cavernelor"
Tennessee Williams - " Un tramvai numit dorinta"
Arthur Miller - "Moartea unui comis -voiajor"
Edward Albee - "Cui i-e frica de Virginia Woolf?"
Christopher Marlowe - "Tragica istorie a doctorului Faust"
Eugen O' Neill - " Straniul interludiu"
Eugen O'Neill - "Lungul drum al zilei catre noapte"

***

"Varieteu pe apă"


Spuneam că plec de aici, că închid blogul, dar iată că sunt incorigibilă. Dragostea mea pentru cărţi a biruit.

În copilărie plănuiam să transform podul casei de pe strada Decebal într-o imensă bibliotecă, în care rafturile să urce spre cer din forţa spirituală a cărţilor, descoperind spaţii neeuclidiene ca în farmacia domnului Goldmann.

De la Borges încoace, pentru mine Raiul nu poate fi decât o bibliotecă. Deoarece am avut norocul să descopăr cea mai impresionantă bibliotecă, l-am rugat pe Bibliotecar să mă însoţească.

Aşa că pun dezamăgirile deoparte şi strâng aici alte cărţi. Las borna de hotar în urmă şi mă avânt în larg, dincolo de geamanduri, spre mirajul unor insule exotice.

Iar dacă e vorba să plutesc în voia valurilor, am ales pentru revenire „The Floating Opera” – îmi place mai mult titlul în engleză – pentru perspectivele variate pe care le oferă în stil postmodern cartea lui John Barth.

Nu prea cred că există vreo asemănare între mine şi Todd Andrews, dar măcar pentru încercarea de sinucidere tot se poate trasa azi o similitudine între noi: eu am încercat să închid blogul.

Todd este lipsit de entuziasm, eu sunt uneori cam exaltată. El nu crede în valori, eu da. El consideră că totul e relativ, eu…

Îi mulţumesc lui Vero pentru micul impuls pe care mi l-a dat ieri. Fără cuvintele ei, poate că nu se întâmpla nimic.