"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

luni, 23 ianuarie 2012

Talmud


Când am citit prima oară un crâmpei din  povestea ce va urma, eram încă în casa imensă a bunicilor, casa cu acoperişul ţuguiat până la cer.
Biblioteca bunicului îmi părea un labirint: avea cărţi în mai multe limbi, unele cu ilustraţii nemaivăzute, altele scrise cu slove ca nişte arcuri, ca nişte cârlige. Aş fi dorit să le citesc pe toate, dar nu îndrăzneam să le cer. Norocul meu era că dormeam în bibliotecă şi noaptea nimeni nu mai intra în camera mea, aşa că puteam deschide dulapurile cu volume, puteam cerceta, răscoli, silabisi, mă puteam minuna. Printre filele cărţilor descopeream frunze presate, foi îngălbenite cu desene ciudate, fotografii sepia cu oameni necunoscuţi... Acum, amintindu-mi, îmi pare ceva la fel de misterios ca manuscrisul Voynich. Poate şi Cartea de Nisip să se fi aflat pe acolo, pe rafturile bunicului, poate am ţinut-o în mână şi am citit despre cum voi scrie peste ani şi ani întâmplarea de azi...
Într-una din acele nopţi petrecute pe covor, cu veioza pusă lângă mine, am citit un fragment misterios despre nişte călători pe Tărâmul Celălalt.
N-am putut termina povestea şi, când am căutat-o din nou, nu am mai dat de ea. Mi-a rămas în memorie şi am tot încercat de-a lungul timpului să o mai găsesc, însă fără să ştiu autorul sau titlul era o căutare imposibilă.
Am terminat de câteva zile o carte care a călătorit ea însăşi până să ajungă la mine. Ce resort s-o fi declanşat, ce buclă a timpului s-a închis, nu ştiu. Însă la ultimele pagini ale cărţii am descoperit povestea începută pe când eram o copilă şi citeam pe furate.
Îi mulţumesc inimii care mi-a destinat-o, mâinii care a pus-o în mâna mea.

Iată povestea scrisă de Christaller-Scubert (pentru revista „Lumea creştină” nr. 1, 1923), după un fragment din Talmud, Chagiga 14:

„Învăţătorii în Paradis

Patru Învăţători se ocupau cu Kabbala şi au pătruns, pe calea ei, în paradis: Rabbi Akiba, Elisa ben Abuja, Simon ben Soma şi Simon ben Asai.
Intrară şi se apropiară de neînţelesul şi înfricoşătorul sălaş al lui Dumnezeu.
Când ieşiră de acolo era deja seară şi ei se depărtau cu paşi mari şi grei de văpaia amurgului, mergând într-o tăcere apăsătoare. Ceilalţi învăţători, care le ieşiră înainte, se speriară de tulburarea ce se citea pe faţa lor.
Când Ben Asai ajunse acasă, se aruncă pe pat şi, nemaiputând să-şi stăpânească tremurul trupului, îşi întoarse faţa palidă către perete. Gura lui refuză mâncarea şi băutura, faţa i se trase, iar ochii-i stinşi încremeniră cuprinşi de moarte.
Ben Soma plecă de la prietenul său mort şi, privind în jur, văzu că lumea şi-a pierdut noima, că nici un lucru nu se mai afla într-o legătură firească cu celelalte. Toate contururile pluteau frânte şi dansau înaintea lui, dizolvând contururile formei sale de om. Timpul şi spaţiul dispărură şi toate se prăbuşiră într-o înfricoşătoare simultaneitate şi atotprezenţă în faţa ochilor săi. Atunci se aruncă la pământ şi închise ochii, dar nu putu să-şi înfrâneze privirile şi strigă tare şi se izbi cu capul de pietre pentru a face să iasă imaginile ce pătrundeau în el. Iar când ceilalţi învăţători, grăbind pasul la auzul strigătelor lui, au ajuns la el, îl găsiră cuprins de chinurile nebuniei.
Atunci, Elisa ben Abuja spuse:
Am deprins măsura prin lipsa de măsură pe care am văzut-o şi lumea s-a schimbat în ochii noştri. Învăţătura şi legea cărora ne-am închinat viaţa nu sunt altceva decât un crâmpei de absurd desprins din marele Sens, un crâmpei de trecut rupt din Eternitate, un fleac smuls din Infinit? Întreaga povară şi apăsare sub care trăim şi renunţarea pe care ne-am asumat-o nu măsoară nici cât un fir de păr şi nu cântăreşte nici cât jumătate dintr-o treaptă ce duce spre divin. Oare de ce trudim zadarnic sub o povară fără rost?
În aceeaşi clipă, Elisa se despărţi de ceilalţi învăţători şi se aruncă în braţele păcatelor lumeşti şi ale deznădejdii din cauza lipsei de credinţă. Atunci învăţătorii se îngroziră şi-l priviră pe Rabbi Akiba, întrebându-se dacă-l vor pierde şi pe el într-un chip tot atât de groaznic.
Iar el îşi ascunse tulburat faţa în palme.
Când, după o vreme, îşi veni în fire şi îşi ridică faţa din palme, văzu dezolarea şi spaima tăcută din jurul său şi spuse:
Vai nouă! Cât de morţi suntem noi faţă de cei vii! Cât de mărginiţi în comparaţie cu înţelepciunea cea veşnică! Dar Mâna lui Dumnezeu stă asupra noastră  şi ne-a dat această formă. Ne este dat să ne smerim din cauza alcătuirii noastre şi să acţionăm prin ea. Căci nu suntem călăuziţi de cunoaşterea, ci de voinţa şi de acţiunea noastră.
Şi Rabbi Akiba se ridică şi merse în casa învăţătorilor ca să îi înveţe pe alţii despre eternul întruchipat în bietele forme pământeşti.
Şi deveni marele Învăţător al vremii sale.”

miercuri, 18 ianuarie 2012

"Pădurea norvegiană"





"- Ia ascultă, Watanabe! Mă iubeşti?
- Bineînţeles, am răspuns eu.
- Pot să te rog două lucruri?
- Poţi să-ţi pui trei dorinţe.
Naoko zâmbi şi dădu din cap.
- Nu, două sunt suficiente. Una la mână... Aş vrea să ştii cât îţi sunt de recunoscătoare pentru că ai venit până aici să mă vezi. Sunt foarte fericită... chiar dacă nu arăt. Te rog să mă crezi că e adevărat.
- Am să vin să te mai văd, am zis eu. Care-i cealaltă dorinţă?
- Aş vrea să mă ţii minte, să nu uiţi că am existat, să-ţi aminteşti mereu de mine, de faptul că am mers, aşa, alături de tine."

vineri, 13 ianuarie 2012

Profetiile omului-molie




Inainte de toate, am vazut acest film straniu, cu Richard Gere in rolul principal, apoi am citit si romanul
" Profetiile omului-molie" de John A. Keele,
si numai in cele din urma, am aflat din
"Enciclopedia paranormalului" de Rupert Matthews,
ca aceasta poveste de necrezut are la baza ceva real, si anume, un blestem al unei capetenii indiene.
*
Keigh - tugh - gua ( "tulpina de porumb") a alaturat tribul sau Shawnee, americanilor in lupta lor pentru independenta impotriva britanicilor, dar a fost tradat, si fiul sau o fost ucis de americani.
Iata blestemul rostit de capetenia indiana,
si va rog sa remarcati aria larga de cuprindere a blestemului:

" Am venit in aceasta fortareata ca prieten al vostru, iar voi mi-ati ucis fiul in fata mea. Pentru aceasta, fie ca blestemul Marelui Spirit sa se abata asupra acestui pamant. Fie ca natura sa il nimiceasca. Fie ca sperantele sale sa fie naruite"
*
Este un blestem coplesitor. Ca urmare a blestemului capeteniei indiene, in Point Pleasant - West Virginia,
au avut loc, in timp, mai multe dezastre.
*
Tragedia de la Silver Bridge, pe fluviul Ohio, infatisata in roman este reala, si tot reale sunt si fenomenele infricosatoare relatate de numerosi martori, care au precedat evenimentul : aparitia de lumini neobisnuite pe cer, straniile interventii ale omului-molie, coincidente naucitoare, spectre ale mortilor intervenind in evenimente. Tragedia s-a soldat cu 46 de morti, dar nu a fost singura care s-a abatut asupra pamantului blestemat : In 1880 un incendiu a devastat cvartale intregi din centrul orasului Point Pleasant, iar in 1907, un dezastru minier din zona s-a soldat cu 310 morti.
*
Daca nu aveti cartea, va indemn sa vizionati cel putin filmul
"PROFETIILE OMULUI - MOLIE".

miercuri, 11 ianuarie 2012

"Umar şi Izabelle"


Ultima ta postare pe Biblioteca Babel, îmi aminteşte de acest roman fără pretenţii, Sandu.
L-am citit într-o vară toridă la Bălceşti unde mă aflam "abandonată" în vacanţă. Nu erau multe cărţi acolo - deşi tata mare citea mereu - pentru că le avea împrumutate pe cele mai multe.
După ce treceau primele zile de libertate şi îmi umpleam inima de pădure, râu, dealuri şi sălbăticie, îţi poţi imagina de ce foame de citit eram cuprinsă.
Aş fi citit orice, de la ziarul România Liberă pe care mama mare îl folosea pe post de faţă de masă, până la Biblia şi Ceaslovul din "camera bună".
"Umar şi Izabelle" a fost un deliciu în situaţia respectivă, deşi tema cărţii este despre
"lupta poporului frate senegalez pentru scuturarea jugului colonialist".
Am sorbit-o cu nesaţ la umbra merilor pe Maidan, sub teiul de la Ţigani, m-am ascuns cu ea sub braţ în viroaga pârâului când arşiţa amiezei copleşea împrejurimile.
Nu mai ştiu exact ce se petrece în carte, dar de atunci am rămas cu un dor de a vedea Africa.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Atalanta, intre Artemis si Afrodita


Iasus si-a dorit un fiu, dar Clymene, sotia sa , i-a daruit-o pe Atalanta. Neimpacat, tatal si-a abandonat copila pe o stanca, dar zeita Artemis, protectoarea campiilor si a animalelor, zeita a vanatorii si a vindecarilor miraculoase a pus-o sub protectia unei ursoaice, care a crescut-0 in inima padurii. Crescand, Atalanta a invatat sa vaneze si a jurat sa ramana pururea fecioara. Era ravnita pentru frumusetea ei neasemuita, si recunoscuta pentru iuteala neegalata a picioarelor, dovedinta in intreceri. Fiind sigura ca nimeni nu o va intrece, Atalanta, asaltata de pretendenti, a promis ca isi va incalca legamanul de a ramane pururea fecioara si va accepta sa se casatoreasca cu cel care o va intrece in iuteala. Dar pentru a-i descuraja pe pretendenti, ii omora cu sulita pe toti cei care nu reuseau sa o intreaca.
*
La nunta Herei cu Zeus, Gaea i-a daruit miresei merele de aur, pe care Hesperidele, fiice ale lui Zeus, i le pazeau in Gradina aflata in extremitatea vestica a lumii, pe Malul Oceanului.
*
Milanion si-a pus in gand sa si-o faca sotie pe Atalanta cu orice pret.
*
Afrodita, zeita dragostei si a frumusetii, dornica sa faca loc iubirii in lume, l-a ajutat pe Milanion sa o intreaca pe Atananta in iuteala. Zeita i-a daruit lui Milanion trei din merele de aur din Gradina Hesperidelor. In timpul cursei, acesta a lasat sa cada , unul cate unul, merele de aur, si neputandu-si stapani curiozitatea, Atalanta le-a cules, incetinindu-si cursa si pierzand in fata lui Milanion, s-a casatorit cu acesta.
*
A fost o casatorie fericita cu final nefericit, deoarece, cu ocazia unei vanatori, cuprinsi de un elan de dragoste, Atalanta si Milanion s-au iubit intr-un sanctuar al lui Zeus, care indignat de profanarea sactuarului sau, i-a pedespsit, transformandu-i pe amandoi in lei.
*
Ma gandesc la Artemis (Selene) sora geamana a lui Apollo (Helios) si la iubirile sale.
Doi vanatori vestiti au indraznit sa se indragosteasca de zeita : Acteon, care a indragit-o, vazand-o la scalda in rau, alaturi de nimfele sale, si a fost transformat din mania ei intr-un cerb care a fost sfasiat de propriii caini, si Orion, gigantul care dupa redobandirea vederii in urma calatoriei spre soare-rasare, a zarit-o pe zeita, s-a indragostit de ea, si a sfarsit ucis, drept pedeapsa pentru indrazneala sa, de Apollo, fratele ei.
*
Endymion nu cauta dragostea. Era un pastor de o rara frumusete, care isi dorea sa ramana pururi tanar, si pentru a-si indeplini visul, l-a rugat pe Zeus sa-l lase sa doarma mereu, si astfel sa nu imbatraneasca. Zeus i-a implinit voia. Vazandu-l de sus, de pe bolta cum doarme si nu imbatraneste, Selena ( Artemis) s-a coborat la el, vizitandu-l noapte de noapte.
Din unirea lor, s-au nascut cicincizeci de fete, daca nu chiar cinci sute.

luni, 2 ianuarie 2012

Pe strada Mintuleasa




Strazile Mintuleasa, Popa Soare si Pache Protopopescu se afla pe pamanturile boierului Calomfir, cautatorul pe sub pamant, si pe harta mitica a imaginatiei lui Eliade, formeaza un triunghi magic ce contine un portal de trecere spre alta lume.
*
Am citit "Pe strada Mintuleasca" de Mircea Eliade in 1969, la doi ani dupa ce a fost scrisa. Tocmai se daduse liber la publicarea autorului in Romania care il cenzurase de decenii, datorita nebuniei vremii.
*
Recitind aceasta minunatie, constat ca nu este doar o povestire, cum imi aminteam ci un mic roman initiatic, care aduce aminte de coborarea lui Ulise in Hades, in incercarea de a-si cunoaste viitorul, sau de Orfeu, care a coborat in Infern pentru a o readuce pe iubita sa Euridice la viata.
*
Un grup de elevi ai scolii de pe strada Mintuleasa pornesc in expeditie, cercetati de directorul scolii, Zaharia Farama, prin mahalale, in cautarea unor pivnite inundate, care dupa micul tatar Abdul, ar contine semne ce calauzesc spre un portal ce se deschide in alta lume. Expeditia lor se soldeaza cu descoperirea portalului, si trecerea lui Iozi, fiul rabinului de pa Calea Mosilor, prin portal.
*
Aviatorul Darvari si eruditul Lisandru
( vezi Diana, cum recompun ei, alaturandu-si numele, ceva ce aminteste de altul dintre toate numele?),
inititati in taina despre portal, cautau in copilarie semne edificatoare pentru descoperirea portii spre alta realitate.
Ei incerca sa descifreze chiar si in cele mai banale semne, precum petele de umezeala de pe un perete de beci inundat, indicii pentru descoperirea tainei. Unul dintre ei, dispare fara urme, intr-un zbor dincolo de Odessa, iar altul, trage cu sageti spre cer, si sagetile nu se mai intorc spre pamant.
*
Asemenea semne , sunt rabufniri ale sacrului in lumea profana, si se pot manifesta prin cele mai obisnuite fenomene ale vietii, pe care le pot descifra numai initiatii.
*
Afundarea in adancul pamantului pentru descoperirea portalului, aminteste de initierea in misterele antice si de pogorarea in Infern, de calatoria sufletului care a parasit lumea si ratacirea lui prin bezna si cazne, spre lumina in care ajung doar oamenii buni si sfinti.

* * * * * * *