"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

joi, 11 decembrie 2014

Pisica lui Schrodinger


Am terminat de citit, de curand, "LUZ", ultimul capitol al romanului "Tunelul de la capatul lumii" de Diana Alzner, si de-atunci, nu-mi pot stapani impulsul de a o numi pe autoare RADIANA, dupa  personajul feminin central al cartii. Nu demult, Diana a postat pe "Jurnalul unei pisici independente", aceasta imagine, reprezentand o pisica intr-o cutie. Cutia a calatorit, impreuna cu niste carti, de la mine pan'la tine, poate tocmai pentru ca poza aceasta sa vina pe lume. Pentru ca inteleg acum de ce ai facut-o si infatisat-o : tocmai scriai in capitoul LUZ despre pisica lui Schrodinger, la modul discret, aluziv, in care faci recursul la stiinta solicitat de textele tale. Iar eu, insatiabil din fire, si inca, cu amintirea ca am fost candva profesor, vreau sa exprim totul pe larg. De asta data, recurg tot la un roman, nu la vreo carte de popularizare, pentru a face precizari despre pisica aceea, nici vie, nici moarta. Apelez asadar, la romanul "Mobius Dick", scris de fizicianul scotian Andrew Crumey, carte care va calatori spre tine in ianuarie, si vei fi uimita sa vezi cat de multe dintre preocuparile noastre comune - inclusiv cea legata de viata si opera lui Thomas Mann - ne leaga de oameni pe care nici nu-i putem cunoaste, decat, eventual, prin operele lor.
*
Asadar, stim ca Schrodinger a descoperit ecuatia undelor cuantice. Ne intereseaza acest aspect, pentru ca dorim sa intelegem paradoxurile lumii cuantice  din scrierile de science-fiction, cel putin in aria acestei postari. Wolfgang Pauli, coleg cu Erwin Schrodinger la Universitatea din Zurich, considera ca exista un nou tip de cauzalitate in mecanica cuantica, in care, cauza este ulterioara efectului. Werner Heisenberg, care era deja celebru la vremea cand Schrodinger incerca, timid, sa se afirme in fizica cuantelor, avea in vedere aspectul corpuscular al materiei , a propus PRINCIPIUL de EXCLUZIUNE, conform caruia masuratoarea creeaza obiectul de masurat, adica, electronul din norul orbital atomic, se afla pretutindeni sau nicaieri, dar il localizezi daca "te uiti la el". Deci, pentru descrierea electronului, este imposibil sa-i determinam concomitent pozitia si impulsul. Ori una, ori alta. Cealalta  caracterista este exclusa la momentul cercetarii, daca una a fost determinata.
*
Einstein afirma ca lumina, descrisa in mod obisnuit ca unda, se comporta ca particula in anumite imprejurari. Iar De Broglie, arata ca  fiecare fragment de materie este format din particule care pot fi privite ca unde in anumite situatii. Ecuatia undelor cuantice a lui Schrodinger precizeaza cum trebuie descrisa miscarea acestor unde.
*
Heisenberg, elevul lui Bohr, a incercat sa rezolve problema ecuatiilor undelor cuantice dezvoltand un aparat matematic : MECANICA MATRICIALA. Schrodinger zicea ca impresia ca am fi incorjurati de particule materiale este o iluzie, si de fapt, totul consta din unde, iar ceea ce pare solid, reprezinta doar bule asemenea spumei de pe crestele valurilor.
*
Si Heisenberg si Schrodinger au dreptate, fiecare din ei abordeaza aceeasi realitate din directii opuse.
*
TEORIA SISTEMELOR DINAMICE introduce ideea de ATRACTOR. Ideea este importanta pentru SF-isti, alaturi de cea a paradoxurilor cuantice si a TEORIEI   FLUTURELUI, deschizand o  arie larga de posibilitati de descriere a lumii. Un focar de atractie este un punct din traseul unei vieti, care te capteaza daca esti suficient de aproape, si-ti poate deschide calea catre o realitate alternativa.
*
Acum, lectia in sine : In 1925 lumea era interesata daca ceea ce exista este alcatuit din particule sau unde. Heisenberg a descris, prin mecanica matriciala, o teorie a particulelor care fac salturi cuantice aleatorii. Un outsider, Schrodinger a afirmat ca nu este vorba despre particule, ci despre unde, elaborind ecuatia undelor cuantice care demonstreaza ca undele se schimba in timp in mod previzibil, nu aleatoriu. Sunt doua interpretari opuse ale naturii, ambele carecte, predictiile experimantale fiind aceleasi. In 1926, Bohr i-a invitat pe cei doi la Copenhaga, sa-si armonizeze teoriile.Compromisul de la Copenhaga presupune ca functiile undelor cuantice ale lui Schrodinger se schimba in mod predictibil cat timp nu sunt observate, dar cand se face o masuratoare, acestea se prabusesc in unul din salturile cuantice aleatorii descrise de Heisenberg. Interpretarea Bohr arata ca un electron se gaseste pretutindeni sau nicaieri  pana in momentul interactiunii, cand ISI LASA AMPRENTA ASUPRA UNIVERSULUI.  Asadar cele doua teorii conflictuale, pot fi adevarate simultan.
*
Bohr a opinat ca lumea nu este alcatuita din unde sau particule, ci fie din unde, fie din particule, dupa situatie. Schrodinger a ridiculizat acest compromis prin PILDA CU PISICA IMAGINARA. Pisica este inchisa intr-o cutie, impreuna cu un flacon fragil, cu gaz otravitor, care se sparge daca este lovita de un electron, care este, concomitent, pretutindeni sau nicaieri, dar devine observabil in momentul interactiunii, la deschiderea cutiei. Cat timp cutia e inchisa si electronul este pretutindeni si nicaieri, pisica este simultan, si vie, si moarta. Dar vedeam daca e vie sau moarta numai cand deschidem cutia.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

"Aventura arheologica" - Andre Parrot



Andre Parrot a fost vreme indeungata director al Muzeului Louvre, dar este cunoscut mai mult pentru descoperirea capitalei antice Mari, de pe Eufrat, sediul celei de-a douasprezecea dinastii de dupa Noe, de doua ori cucerita de Hammurabi, si facuta pana la urma, una cu pamantul. Din pamant, s-au aratat, in urma sapaturilor, vestigii de ziduri si cladiri din caramida nearsa, curti pavate cu dale de ceramica, altare ale zeitei Ishtar, si ofrande aduse ei de credinciosi, sculpturi in ghips si alabastru, efigii ale marilor oameni, personaje feminine diverse, de diferite ranguri si ... o statuie reprezentand o pereche imbratisata ... "Numai tu iubire, dainui peste dezastre si peste milenii" ...

duminică, 19 octombrie 2014

"Tunelul de la capatul lumii" se deschide in Babel

 Tot ce am citit mai frumos in  viata are un singur titlu : "Tunelul de la capatul lumii". Este romanul tau, Diana Alzner. Am citit primele 7 capitole cu sufletul la gura, iar in capitolul 8, m-am poticnit de un personaj. Are numele povestitorului de geniu de la "Junimea", dar nu e el. Am fost nedrept in judecata mea asupra capitolului 8, care se incorporeaza perfect in trupul romanului. 

Azi este duminica, in 19 octombrie 2014. Probabil ca venirea Zerdei in fanar iti va da imboldul pentru a trece la scrierea capitolului 9, cel cu care se incheie romanul. Este capitolul  LUZ, despre cetatea nemuririi, pe care, noi doi, am stramutat-o din Beith-El, in Siberia, poate la Gornaya Shoria, sau pe-acolo, pe aproape, dupa  cum ai ales, de una singura, locul fagaduit.
*
Ai pregatit bine materialele pentru LUZ, nu uita cat suflet am pus amandoi la aceasta poveste despre cetatea nemuririi. Ridica-te deasupra constragerilor lumii, si scrie ultimul capitol. Il voi primi ca pe un dar ceresc, Diana.


joi, 11 septembrie 2014

Xifopagi



Un barbat bea bere intr-un local, la tara, "o mana plictisita, aparand din neant, independenta de vreun corp omenesc" i-o toarna in pahar.  Barbatul asteapta pe cineva, nu-si da seama pe cine asteapta, dar intelege ca cel asteptat nu va veni.  "Prea multa bere, prea putin somn;  prea multe necazuri, prea putine satisfactii morale", isi zice in gand, si simte o chemare, sa se ridice, sa faca cativa pasi prin curtea murdara a carciumei.  La iesire, remarca o usa in fundul curtii, pe care scrie "PIVNITA". "Du-te si vezi" ii comanda o voce interioara. Se supune masinal.  Si deodata simte ca se scufunda in bezna : jumatate din el este la lumina arzatoare a soarelui si jumatate in bezna, care, dupa cativa pasi, il absoarbe in intregime. Noaptea din adanc este "surda si nelinistitoare". Aude zgomote, ca un fel de chitcait. Sa fie sobolani? Apoi, gaseste comutatorul : in lumina artificiala, apar la vedere boxe cu barbati si femei, perechi-perechi, fiecare pereche fiind alcatuita din indivizi de acelasi sex, sunt monstri xifopagi, uniti de la extremitatea inferioara a sternului, pana la ombilic, care-l ingrozesc si il determina sa scape cu fuga.  "Cine v-a inchis aici?", ii intreba indepartandu-se. "Fie-ti mila", i se raspunde. "O sa ma introrc", le promite, dar un bicefal hidos ii zice "Minti, nimeni nu s-a mai intors".
.
Ca un criminal care revine la locul faptei, omul se reintoarce a doua zi la carciuma.  Patronul il priveste ostil. "Am delirat, nu-i nimic adevarat din ce am vazut, isi zice". Iar vocea interioara ii comanda: "Du-te si vezi". Curtea este la fel de murdara ca si ieri, aceleasi muste oribile zboara pe-acolo.  Este cuprins de o sudoare de moarte, dar in fundul curtii, nici vorba de usa pe care scrie pivnita, dar parca se aud niste horcaieli de sub pamant. Apoi o lovitura de cap il doboara si se trezeste in bezna. Ceva in noaptea vorace si olfactiva, il prinde la mana. "Cine-i acolo?", intreaba, simtind totodata cum o mare greutate ii atarna de piept... Nu se stie de unde se iveste in bezna o raza de lumina.  Si vede in fata un chip identic cu al sau,  privindu-l cu ochi incarcati de suferinta,  "si o voce hidos deformata, pronunta lent aceste cuvinte: "Totusi te-ai intors, frate".
.
 Toracopagilor le este dat sa fie impreuna, in bezna sau in lumina, asta depinde de alegerea lor.

miercuri, 6 august 2014

"O să rămâi în mine"

"O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
la fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine și când vei încerca
Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.
Vezi! Urma ta săpată e în visarea mea
Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.

O să rămâi în mine și după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.
Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.

Și te-aș zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măști ți-ai pune să nu te pot cunoaște.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristețea mea – din sute de mii te-ar recunoaște."

Radu Stanca

duminică, 20 iulie 2014

Calatorie in larg

"Calatorie in larg" este primul roman al Virginiei Woolf, contemporan cu prima sa tentativa de suicid survenita pe parcursul scrierii cartii. Tentativa reusita, de la varsta de 56 de ani, ne impovareaza cu o durere de nesuportat, peste tragismul acestui roman ireal, de o straniete care aminteste de lumea cuantica, in care, una dintre caracteristicile licaririlor de materie de lumea Planck, poarta aceasta denumire. Nava EUPHROSYNE, porneste de pe cheiul Embankment, al Tamisei, avand-o printre pasageri pe Rachel Vinrace. Undeva, de pe tarmul Portugaliei, vor urca, pentru un scurt traseu pana la alt tarm, si sotii Dalloway. Nu, nu este Corabia Nebunilor, locul ei il va lua in roman un hotel din Colonia Santa Maria, in zona de coasta a Braziliei, unde, Rachel si matusa sa, Elena, vor poposi adeseori, printre englezii veniti in vacanta in tinutul exotic, provocand, intre Vila San Gervaise, unde isi aveau resedinta, si hotel, o cale batatorita pentru locatarii vremelnici. Nu este America de Sud ceea ce se desfasoara in fata ochilor nostri, ci mai degraba un continent disparut, sau unul care tocmai incepe sa se inalte din adancuri, vasul Euphrosyne nu a acostat pe un tarm, ci intr-o legenda. Dar, cu adevarat, luntrea sublima, este o mica ambarcatiune cu care, sase persoane, printre care, doi soti, doi barbati tineri, percum si Rachel si fermecatoarea sa matusa, Hellen, avanseaza inspre interiorul continentului ... La intoarcere, Rachel nu mai este singura, caci a devenit logodnica unuia dintre tineri companioni. Si nu mai este cum era la plecare : poate in trup un virus, care in cateva zile, o stramuta pe alt taram.
*


"Sub fiecare act al nostru, sub viata de toate zilele, isi are salas durerea tacuta dar mistuitoare;  pana acum, vedea suferinta ca pe un foc sucindu-si limbile pe marginea fiecarei actiuni, consumand vietile barbatilor si ale femeilor. Pentru prima data cuprindea cu mintea cuvinte ce odinioara pareau goale de sens : lupta pentru existenta; duritatea existentei. Acum stia prin el insusi ca viata e grea si plina de suferinta. Se intreba cum avusesese el insusi curajul sa traiasca asa cum traise, in graba si cu nepasare, trecand de la un lucru la altul, iubind-o pe Rachel asa cum o iubise ?  Nu va mai regasi niciodata senzatia de siguranta ; nu va mai putea sa creada in stabilitatea vietii, sau sa uite ce profunzimi de durere zac sub fragila fericire, sub limitatele sentimente de multumire si siguranta. Privind inapoi, avea impresia ca fericirea lor nu fusese niciodata atat de intensa cum era durerea lui de acum. Se imbinase de fiecare data ceva imperfect in momentul lor de fericire, ceva ce-si dorisera si nu izbutisera sa obtina. Avusese un carcter fragmantar, incomplet, caci era atat de tineri si nu-ai dadeau seama ce faceau. ( ... ) Ce insemnatate mai avea orice ? Rachel, o faptura minuscula, zacea bolnava, iar el , suferea din pricina ei.  Apropierea trupurilor lor in acest vast univers si micimea lor, ai aparea acum absurde, rizibile. Nimic nu avea importanta, nu aveau nici o putere, le lipsea speranta. Desi era convins ca destinul lor e absurd si rizibil, ca amandoi sunt marunti si deznadajduiti, nu pierdu nici o clipa sentimentul ca aceste ganduri faceau parte, intr-un anumit fel, din viata pe care Rachel si el, o vor trai impreuna."

luni, 14 iulie 2014

"Viaţa lui Pi"

Îmi plac numerele iraţionale. Îmi place Pi. Îmi place "nebunia" lui lipsită de raţiune de a iubi pe Dumnezeu sub orice formă sau nume ar purta. Îmi place cum se aruncă fără arme, doar plin de încredere, o încredere nemărginită în dragostea şi purtarea de grijă a Creatorului, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Şi învinge.
*
"E adevărat că putem fi schimbaţi de cei pe care-i întâlnim uneori atât de profund, încât nu mai suntem aceiaşi, chiar şi în privinţa numelui."
*
"A sta şi a aştepta, cu speranţă inutilă, e ca şi cum ai visa şi ai aştepta să-ţi treacă viaţa."


miercuri, 18 iunie 2014

Cărţi care (ne) se leagă

„Cheia comorii este chiar comoara!” — „Cheia e în labirint, iar labirintul e în cheie.”
 Simt că există o legătură între cele două cărţi. Nu doar aceea care pleacă de la expresiile respective, ci şi o alta mai profundă. Romanul lui Hendrix explorează „lumi infinite într-un spaţiu infinit”, iar în cartea lui Barth ni se dezvăluie lumi alternative în care vechile mituri se spun altfel.
Iar dacă în nuvela „Donaziadiada” zidul care desparte trecutul de viitor şi imaginarul de real se prăbuşeşte când eroina înţelege care este cheia – respectiv corespondenţa dintre cifrul care ascunde comoara şi comoara însăşi, în celălalt roman se vorbeşte despre „instrumentalitatea capabilă să deschidă poarta dintre cuvinte şi lumi”.
*
Jarod Kwok moare acestei lumi, dar de fapt este „translatat permanent”, a trecut într-o nemurire situată dincolo de legile universului obişnuit. La nemurire aspiră şi Perseu, eroul lui Barth, transformându-se într-o constelaţie, iar Belerofon, fiul lui Glaucos şi nepotul lui Sisif, aspiră la acelaşi lucru: gloria eternă, o nemurire câştigată în memoria posterităţii.
*
Dar dacă vorbim despre memorie Howard Hendrix spune totul. Ne explică legătura dintre criptografie, labirint şi palatele memoriei. Se referă chiar şi la bioentanglement, legătura misterioasă dintre gemeni, despre care se poate citi şi aici.

 
Bartolomeo Veneto - Portretul unui gentilom
 *
„Toate lucrurile din lume constituie un cifru. Natura nu este decât un cifru şi o scriere secretă. Numele măreţ şi esenţa lui Dumnezeu şi a minunilor Sale, faptele în sine, planurile, vorbele, acţiunile şi comportamentul omenirii — ce sunt acestea, dacă nu parte dintr-un cifru?”


Dosso Dossi - Portretul unui gentilom
*
 "Pe mine când m-ai făcut
lacăt la ce poartă m-ai pus,
ce-ai încuiat cu mine
şi de cine?.."



sâmbătă, 7 iunie 2014

Campuri morfogenetice

Rupert Sheldrake a scris cartea "O noua stiinta a vietii", in care introduce notiunea de camp morfogenetic. De fapt chiar lanseaza o noua teorie, care, beneficiid de propriul camp morfogenetic, cunoaste o fantastica raspandire, fiind imbratisata de la aparitie de cercetatori ca si de marea masa a nespecialistilor. Este vorba despre TEORIA CAMPULUI MORFOGENETIC, conform caruia sistemele vii ca si cele nevii, sunt dirijate, pe langa factorii de natura materiala si energetica, si si de CAMPURI DE ORGANIZARE SUBTILE, care nu se manifesta la vedere, dar genereaza MODELE PENTRU FORMA SI COMPORTAMENT, care traverseaza continuum-ul spatio-temporal, avand efecte indiferent de distanta, si actionand in spatiu ca si in timp. Campul morfogenetic este o REZONANTA MORFICA ce traverseaza spatiul si timpul. 
*
Este necesar un exempu simplu : un grup de maimute aflate pe o insula, separate de un gard imposibil de trecut,  primesc, de o parte a gardului, un aliment aruncat in nisip. La inceput, animelele mananca alimentul, inghitind si firele de nisip, ulterior unele spala in apa de mare alimentul, indeparagtnd nisipul. In scurt timp, toate animalele aflate de acea parte a gardului spala alimentul inainte de consum, desigur, si datorita imitarii comportamentului de dorit. Apoi, se trece cu experimentul la animalele aflate de cealalta parte a gardului. Acolo, animalele ajung mult mai rapid sa spele alimentul de nisip, de parca acest comportament le-ar fi fost indus pe o cale nevazuta : este efectul aparitiei campului morfogenetic, care genereaza forme, ca si modele de comportament.

joi, 5 iunie 2014

"Himera"




Când am ajuns la expresia „cheia comorii este chiar comoara”, am crezut că am de-a face cu jocul literar al unui semiotician, aşa ca Umberto Eco. Dar de fapt cartea lui John Barth este o reinventare a unor poveşti vechi spuse dintr-o perspectivă nouă şi amuzantă.
Întotdeauna m-am întrebat ce ar face Albă-ca-Zăpada după acel ireversibil „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe” sau ce-ar fi fost dacă Paris s-ar fi îndrăgostit de Menelau şi nu de Elena. De fapt, mint, această ultimă întrebare mi-am pus-o mult mai recent. Ei bine, John Barth o să ne spună.
Îmi place cartea asta şi ca obiect, coperta cu pictura lui Marc Chagall e foarte potrivită. Adevărul e că m-a atras coperta, altfel nici nu aş fi băgat de seamă că e vorba despre acelaşi John Barth care a scris „Varieteu pe apă”, („The Floating Opera”) şi care mi-a plăcut atât de mult cu ceva ani (mulţi) în urmă.

sâmbătă, 10 mai 2014

Bioentanglare


"Entaglement" este termenul care desemneaza "inseparabilitatea cuantica" a particulelor subatomice. Este o marturie despre gradul de complexitate a lumii si despre "plenitudinea si ordinea ei". Lumea cuantica descrie particulele subatomice din profunzimile microcosmului, in timp ce astronomia cerceteaza universul la scara cosmica. Omul traieste intre cele doua scari de marime, si este creatia profunzimilor, dar si a nemarginirii, capabila sa constientizeze faptul ca acestea exista, iar el, este parte din ceea ce exista. Inca din momentul setarilor de baza  care au generat explozia primordiala, universul are impregnata in sine, intrega sa evolutie, dand dovezi ca a fost "proiectat", de la origine, sa devina ceea ce este.
*
Inseparabilitatea cuantica face parte din ordinea lumii si principiul nu se refera doar la particulele subatomice. La inceput, a aparut din neant, LUMEA PLANCK, la scara de 10 la minus 35 metri, cu fenomene de durata timpului Planck, de 10 la minus 43 secunde, aflata la cea mai inalta temperatura cunoscuta de univers. Din aceste profunzimi, au izvorit particulele, energia, campurile fundamentale, care au structurat universul. Microcosmosul a devenit macrocosm, iar cele doua se intretes si se continua unul pe altul, inchizand cercul Creatiei.
*
Entanglarea este unul dintre factorii fauritori ai ordinii in univers. Fenomenul se extinde de la scara cuantica, la cea biologica. Bioentaglarea face parte din ordinea lumii si se manifesta si in fiintele omenesti. Inseparabilitatea cuantica cupleaza starile cuantice ale particulelor si obiectelor, si mentine starea lor de cuplare, chiar daca aceste elemente se indeparteaza unele de altele la distante astronomice. Bioentaglarea descrie acest fenomen de cuplare si la fiintele vii, inclusiv la om.
*
In engleza, ENTAGLEMENT inseamna "incurcatura complicata". Entanglarea biologica poate fi evidentiata prin cercetarea vietii gemenilor ce au fost separati la varste precoce, si care prezinta similitudini frapante intre vietile lor.
*
Ervin Laszlo si Jude Currivan prezinta fenomenul de bioentanglare relevat de vietile gemenilor  "JIM", separati dupa o luna de viata, care s-au reintalnit dupa 40 de ani. 
*
Vietile GEMENILOR  JIM prezinta similitudini uimitoare. La varsta de 40 ani, aveau inaltimea, greutatea si inclinatiile identice, iar in vietile lor pare sa se fi manifestat o interventie misterioasa o fortelor care realizeaza ordinea lumii. Iata cateva elemente care nu pot fi generate de hazard in cele doua vieti :
1) Amandoi gemenii au avut parinti adoptivi ; 2) Fiecare dintre ei a fost botezat cu numele "JIM" de parinti; 3)  Gemenii au avut in copilarie, cate un caine pe care l-a numit  fiecare,"TOY" ; 4) S-au casatorit cu cate o femeie numita " Linda" ; 5) Au divortat amandoi de prima nevasta; 6) A doua nevasta a fiecaruia avea numele "Betty"; 7) Fiecare dintre ei a fost, pentru o vreme SERIF ; 8) In momentul intalnirii, amandoi erau pompieri.
*
In afara de ereditatea comuna, care poate induce  trasaturi staturo-ponderale sau comportamentale similare sau chiar identice, la gemenii  JIM, se pare sa fi intervenit un element misterios generat de ordinea lumii, care tine de inseparabilitatea cuantica  a unora dintre perechile de gemeni.
*
 Gemenii au biocampurile organismului structurate pe cate o matrice informationala alcatuita din sisteme cuantice care se manifesta la scara macroscopica, in cadrul unei ordini misterioase a universului.

duminică, 27 aprilie 2014

Setarile fundamentale ale universului



"FAZA LOCUS", asa numeste civilizatia Heechee, imaginata de Frederik Pohl, punctul din istoria universului , in care au fost stabilite caracteristicile fundamentale ale acestuia. Cine sunt Heechee? Cum a ajuns omul sa stie despre ei ? Pe un asteroid transformat in companion cosmic periterestru, astronautii au descoperit artifacte apartinand unei civilizatii non-umane. Erau si niste nave spatiale extraterestre, andocate pe asteroid, cu care, pamanteni temerari se avantau in nestiut, caci acestea , odata ocupate de fiintele umane, porneau in calatorii spre destinatii necunoscute, fara ca oamenii sa le poata conduce dupa propria vointa, Multi dintre indrazneti nu reveneau niciodata, disparand odata cu nava, dar alte echipaje, reveneau la punctul de pornire cu noi artifacte, care au revolutionat civilizatia umana. Practic, omul, cupland constiinta cu inteligenta artificiala, dobandise nemurirea, si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA TERESTRA AJUNSESE LA CAPACITATEA DE A DEPASI ORIZONTUL DE ACTIUNE AL GAURILOR NEGRE SI DE A LE STUDIA DIN INTERIOR. ASA AU AJUNS OAMENII SA DEA DE URMA RASEI HEECHEE, care parea disparuta. Se stia doar ca ar fi fost niste monstri, precum tiranozaurii terestri, caci rasa Heechee  distrusese toate civilizatiile tehnologice din galaxie, iar in momentul naratiunii, se stramutase intr-o gaura neagra, lasand in galaxii puncte de observatie pentru identificarea civilizatiilor tehnologice, pentru a le distruge. Initial, fusesera fapturi materiale, dar s-au trasformat intr-o minte colectiva de energie pura, care se manifesta ca o unda stationara intr-o gaura neagra formata din energie. De ce distrugeau cei din rasa Heeche celelalte rase inteligente ? Erau pur si simplu monstri ? Nici pe departe. Erau doar o rasa inteligenta, cu inalt grad tehnologic, careia, universul nostru material nu le oferea conditiile optime de evolutie. De aceea, doreau sa readuca universul in "Faza Locus",  pentru a modifica parametrii care genereaza constantele fizice ale universului, astfel incat sa se ajunga la un univers de energie pura, dupa un nou Big Bang.
*
In universul actual, la momentul setarilor de baza, numarul de electroni il depasea pe cel al pozitronilor, si dupa anihilarea electron-pozitron, electronii  in exces, au stat la baza formarii universului material. Usoara asimetrie din setari, a generat lumea pe care o cunoastem, in urma unui proces aleatoriu. Electronii, pozitronii, ca si toate celelalte particule , sunt armonice ale sirurilor inchise, numere care au fost setate intamplator. Intr-un anumit moment dupa Big Bang, o alta asimetrie  datorata setarilor primordiale aleatorii a accelerat expansiunea universului, facand posibila aparitia galaxiilor aflate in miscare de rotatie. Apoi, norii de particule s-au concentrat, s-au contractat si s-au amorsat reactiile de fuziune, supernovele au explodat si elementele grele au ajuns in stele tinere si in planete, generand inclusiv viata si civilizatia. Momentul prezent este in faza in care universul nu poate genera materie si energie in plus, dar creeaza spatiu, prin autoexpandare, se dilata, iar componentele sale se indeparteaza unele de altele. Heechee au observat fenomenul de deficit de materie care ar duce la dilatarea perpetua si moartea universului, dar au reusit sa genereze materie, pentru a realiza gravitatia necesara opririi expasiunii  si amorsarii contractiei, care sa aduca universul inapoi in "Faza Locus", in care, ei sa realizeze setarile in care numarul de electroni si cel de pozitroni sa fie egal, pentru ca, dupa anihilarea reciproca, sa se nasca universul de energie care poate asigura acestei rase conditiile necesare unei evolutii desavarsite.
*
Elementele arbitrare din momentul setarilor fundamentale tin de conceptul de nedeterminare. Asadar, legile universului, dupa Heechee, sunt rezultatul fluctuatiilor arbitrare din "Faza Locus", care au determinat echilibrul particulelor si constantele fizice ale universului. Legile universului decurg din fapte, dar faptele, inclusiv cele fundamentale, au fost generate de intamplare. Intr-un moment al istoriei universului, s-a intamplat ca lucrurile sa ia un anumit curs. Daca aceste fluctuatii primordiale arbitrare, sau setari, in caz de intervenie constienta, s-ar produce in mod diferit, constantele fizice ale universului ar fi diferite."Faza Locus" este punctul in care setarile fundamentale se pot schimba. In acest moment, se stabilesc constantele si cursul evolutiei  este pornit. 
Avem deja stabilite in Faza Locus, numerele fundamentale pe care nu le putem explica pornind de la principiile elementare, dar care descriu legile fizice ale universului, cum este numarul "pi", baza logaritmilor naturali, viteza luminii, dimensiunea Planck... Este posibil ca, dupa alt tip de setari, sa rezulte un univers cu aritmetica necomutativa, in care legea patratelor inverse nu ar exista.
*
Heechee  vor sa refaca universul, din "Faza Locus", cu setari diferite, care sa genereze un univers de energie pura.
*
O fraza din seria Heechee : "Lumea se afla in pragul celor mai mari schimbari din istorie".
*
In ilustratie, am pozat Biblia, suprapusa celor patru carti ale seriei Heechee de Pohl. El nu aminteste despre Dumnezeu, ca autor al Creatiei. Insa setarile primordiale sunt generate din vointa divina. In universul bidimensional infinit, se nasc, din profunzimi, un numar infinit de universuri  multidimensionale binare , materie/antimaterie, incat toate setarile imaginabile pot coexista in aceste lumi  posibile.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

"Cercetări în marca Brandenburg"


Lumea lui Gunter de Bruyn este o lume rănită. Încă nici nu am terminat de citit toate povestirile şi mă grăbesc să-ţi spun, Sandu, că parcă m-aş fi reîntâlnit cu Orkeny Istvan. Îmi place că şi Gunter de Bruyn lasă mult nespus, mult din intriga şi greutatea povestirilor este sub nivelul mării, scriitorul nu scoate la iveală tot, cititorul trebuie singur să găsească, să descopere, să înţeleagă.
"Nu-mă-uita" m-a trimis cu gândul la Orkeny. "Strada Stallschreiber" arată Berlinul de după război, dar văzut de cei învinşi, de Janke, supravieţuitorul care vede că sub pavajul distrus de bombele brizante este pământ, pământ adevărat în care poţi cultiva fasole sau poţi planta un măr Boskoop sau îţi poţi înmormânta nevasta şi copiii. "Permisie" aminteşte de geloziile personajelor lui Gib Mihăiescu, iar "Brânduşă" împărtăşeşte ceva din tristeţea eroilor din  nuvelele lui Rebreanu. 
Şi tot "Brânduşă" aduce şi soluţia, singura soluţie de supravieţuire într-o lume rănită: retragerea în pădure, acolo unde nimeni nu te judecă pentru pălăria ta prea mare, pentru acel altceva din adâncurile tale...
Eu m-am retras de mult, în primăvara asta am împlinit cincisprezece ani.

miercuri, 19 martie 2014

Sageata timpului




Nicola este de vina, ea mi-a facut rau, nu Martin Amis, iata, mai sunt si alte romane de acest autor special in Babel ...  Tii minte de cate ori am spus ca locul tau ar fi intr-o asemenea biblioteca - nu, nicidecum nu minimalizez "Livada cu Mierle", adica biblioteca Dianei - si ce mai spuneam ? Ca as fi, cu placere, bibliotecarul tau si secretarul tau literar. Numai ca, traim in lumea constrangerilor, si in loc sa fiu scriitor sau macar secretar literar, sunt medic, si vorba lui Mircea Badea, "asta imi ocupa tot timpul". Ma bucur de postarea ta, eu am facut zeci de insemnari pe exemplarul citit din "London Fields", Diana, si doream sa fac zeci de postari, totusi am facut doar doua, pe blogul Babel, caci eram ingrozit de Nicola si voiam sa o tin departe.

"London Fields"



Pentru această lectură, ca şi pentru atâtea altele, ţie trebuie să-ţi mulţumesc, Sandu. Ştiu că nu ai fost încântat de carte, tocmai pentru că tu te transferi aproape întru totul în cărţile pe care le citeşti, dar eu, care sunt ceva mai detaşată, declar cu mâna pe inimă, că a fost una din lecturile cele mai plăcute ale ultimei perioade.

Martin Amis spune lucruri foarte profunde pe un ton glumeţ şi ne înfăţişează masca oribilă a răului cumva în joacă, astfel încât catharsisul se produce fără greş şi cititorul închide cartea mai bun, mai curat sufleteşte, mai bine intenţionat. Stilul autorului aste absolut savuros.

marți, 25 februarie 2014

"Toba de tinichea"

                                           
A trecut deja o săptămână de când am sfârşit "Toba de tinichea" şi tot aştept să-mi revin. E una din acele cărţi care nu se termină după ce ai citit ultima pagină. O să spun acum o trăznaie care va îndepărta de aici toţi cititorii competenţi, dar trebuie s-o spun pentru că aşa simt: cartea asta m-a trimis pe tot parcursul lecturii şi chiar şi acum, când zic că gândesc "la rece", spre imposibilul-posibil al lui Marques. Şi eu care credeam că mă voi împotmoli printre pagini aşa cum am păţit când am citit "În mers de rac"! În acest prim roman al său Gunter Grass nu a dobândit încă nimic din stilul amorf şi greu digerabil de mai târziu, are străluciri stilistice, mie cel puţin mi-a plăcut la nebunie saltul de la persoana I la persoana a III-a în aceeaşi frază (ăsta-i Bleuler, Sandu! ) Cât despre personaje, nu mai am cuvinte! Sunt o galerie impresionantă. Deasupra tuturor tronează dizgraţios Oskar. Nu credeam că voi putea citi pe nerăsuflate o carte în care personajul principal să nu-mi poată stârni nici cea mai vagă simpatie. Mi-a plăcut de cineva? Greu de spus. Dar sunt de neuitat cu toţii!
Oskar este categoric un demon, un monstru. Şi cred asta, în primul rând din cauza incapacităţii sale de a empatiza. Se preface că-i pasă, dar ceea ce doreşte este doar să se hrănească din emoţiile celorlalţi. Îşi asumă toate vinovăţiile posibile, inclusiv vina morţii celor din jur, dar aproape că-i împinge spre moarte. Oskar nu simte nimic pentru nimeni. Poate că a fost puţin îndrăgostit de femeia pitică, Roswitha Raguna, dar numai pentru că în general suntem fericiţi lângă oameni asemeni nouă. Mă mir că bunica Anna cea cu patru fuste i-a scăpat lui Oskar! E ca un fel de rădăcină a neamului care îl ţine ancorat în realitate pe acest om diform mai ales sufleteşte.
O cronică mult mai echilibrată se află aici                                                   

vineri, 21 februarie 2014

Entanglement




Este de ajuns un cuvant, unul singur, pentru a infatisa o mare taina a universului :  ENTANGLEMENT. Este "principiul inseparabilitatii cuantice", pe care-l evoci adesea, Diana. "Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau, in tot pamantul " spune psalmistul.  ... In lumea subatomica a potentialului infinit, lumea este desfasurata ca un imens prezent. "Totul capata sens daca scoatem timpul", spune un savant atomist, dar in principiul inseparabilitatii cuantice, este asimilat si timpul. Lumea cuantica este un taram al minunilor, multe din tainele vietii si ale inimii se produc prin efecte cuantice. "Inseparabilitatea cuantica", intr-un cuvant, ENTANGLEMENT, leaga particulele prin spatiu dar si si timp, astfel incat, indiferent de distanta sau durata care le separa, particulele respective, IMPART ACEEASI EXISTENTA. Trebuie sa avansez, inaintea unei postari mai consistente, cate ceva despre EFECTUL DE TUNEL. Suntem tot in mirifica lume a mecanicii cuantice, si acest efect este unul cu consecinte inimaginabile: tunelarea permite teleportarea, in maniere multiple : teleportare exacta, posibila in prezent, numai pentru fotoni si atomi, cea inexacta, prin codificarea si respectiv decodificarea informatiei despre obiect, intre cele doua puncte ale teleportarii,  valabila pentru corpuri, si alaturi de teleportarea cuantica, se poate vorbi si despre cea psihica, in care sunt implicate fiinte inteligente. Nu este o cronica SF, aceste principii au condus spre realizari tehnice, astfel, la inceputul deceniului opt al secolului XX, un calugar iezuit, aplicand si principiile mecanicii cuantice, dar si date interpretate din texte sacre, a realizat masina timpului si varianta acesteia numita CRONOVIZOR, care  a permis cercetarea trecutului "pe viu". Papa a ordonat demontarea aparatului si depozitarea componentelor in locuri secrete, omenirea nu este inca pregatita pentru asemenea mijloace de explorare. Inseparabilitatea cuantica, adanc invaluita in univers, anuleaza efectul distantei si timpului asupra entitatilor legate intre ele prin forte tainice. O intamplare din trecut, poate ramane activa in intreaga desfasurare viitoare a lumii. Trebuie sa ma refer acum la undele subatomice, la interferenta constructiva a undelor subatomice , mai exact . Sa evoc/invoc aceasta influenta constructiva, in miez de martie.  Voi mai scrie candva despre ciudate coincidente intre vietile unor gemeni, separati de mici, care au trait despartiti de distante uriase, dar si despre alte evenimente aflate sub forta acestui principiu.

miercuri, 5 februarie 2014

Biblioteca lui Sartorius


"Avea o bibliotecă minunată Sartorius. După ce am stabilit termenii înţelegerii noastre, mi-a îngăduit să o folosesc. (...) Citeşte fluent în mai multe limbi... Jurnalele ştiinţifice şi ziarele stau mormane pe jos acolo unde le aruncă. Mi-am asumat sarcina să i le pun în ordine. Soseau mereu cutii cu cărţi, cu monografii din Franţa, de la Londra, din Germania. Sartorius e la curent cu tot ce se întâmplă în ştiinţă, în medicină, dar nu are răbdare să citească, e veşnic în căutare de ceva complet nou, de ceva care să-l surprindă... o întrebare, o critică. Biblioteca lui nu este cea a unui colecţionar. Nu citeşte de plăcere. Nu are respect pentru cărţi în sine, pentru cum sunt legate şi aşa mai departe, aşa că nu umblă atent cu ele. I-a citit pe filosofi, pe istorici, pe naturalişti, chiar şi pe romancieri, fără să ia aminte la deosebirile dintre diferitele lor discipline. Căuta mereu acel ceva anume pe care să-l recunoască drept adevărat şi util pentru el. Acel ceva care să-l ajute să depăşească ceea ce l-a împotmolit, să treacă dincolo de punctul din munca lui unde mintea... i s-a oprit.
Cred uneori că-şi dorea un tovarăş. Nu se poate spune că este înconjurat de inteligenţe care să-i fie egale. Trăieşte retras."

vineri, 24 ianuarie 2014

Labirintul apelor



Am vazut ca ai citit de curand "Labirintul apelor" de Edgar Doctorow, unul dintre autorii mei preferati, si te-ai referit, pe facebook, si la doua romane de Paul Auster, pe care-l pretuim amandoi. Nu pot sa nu ti-l reamintesc pe Don DeLillo, despre care ti-am povestit, Diana, de curand, cand am citit "Cosmopolis". si am facut si o postare, pe Babel, sau aici, pe Carti Dragi. Romanul descrie o lume ce tine de science-fiction, genul care te-a consacrat ca scriitoare, si aceasta lume, se desfasoara vederii cititorului, avand in fundal Manhattanul. Am adus, aici, cateva carti despre New York, pentru tine, cu emotie si bucurie .

luni, 20 ianuarie 2014

Pisici negre, cadavre, obsesii



Pentru că ieri a fost ziua de naştere a lui Poe (19 ianuarie 1809 - 7 octombrie 1849) şi pentru că azi e cea mai deprimantă zi din an, conform unor statistici, am postat pe celălalt blog al meu povestirea mea preferată, "Pisica neagră". Obsesia vinovăţiei, nesiguranţa în ceea ce priveşte propria sănătate mintală, tema cadavrului ascuns, fac din acest text favoritul meu.
Dacă pot spune că am citit povestirile macabre ale autorului încă din şcoala generală, poemele au intrat în atenţia mea ceva mai târziu, abia în adolescenţă, când gustul meu pentru literatura dark simţea nevoia să se combine cumva şi cu puţin romantism. "Annabel Lee" a devenit de atunci un reper.