Calatorie in larg

"Calatorie in larg" este primul roman al Virginiei Woolf, contemporan cu prima sa tentativa de suicid survenita pe parcursul scrierii cartii. Tentativa reusita, de la varsta de 56 de ani, ne impovareaza cu o durere de nesuportat, peste tragismul acestui roman ireal, de o straniete care aminteste de lumea cuantica, in care, una dintre caracteristicile licaririlor de materie de lumea Planck, poarta aceasta denumire. Nava EUPHROSYNE, porneste de pe cheiul Embankment, al Tamisei, avand-o printre pasageri pe Rachel Vinrace. Undeva, de pe tarmul Portugaliei, vor urca, pentru un scurt traseu pana la alt tarm, si sotii Dalloway. Nu, nu este Corabia Nebunilor, locul ei il va lua in roman un hotel din Colonia Santa Maria, in zona de coasta a Braziliei, unde, Rachel si matusa sa, Elena, vor poposi adeseori, printre englezii veniti in vacanta in tinutul exotic, provocand, intre Vila San Gervaise, unde isi aveau resedinta, si hotel, o cale batatorita pentru locatarii vremelnici. Nu este America de Sud ceea ce se desfasoara in fata ochilor nostri, ci mai degraba un continent disparut, sau unul care tocmai incepe sa se inalte din adancuri, vasul Euphrosyne nu a acostat pe un tarm, ci intr-o legenda. Dar, cu adevarat, luntrea sublima, este o mica ambarcatiune cu care, sase persoane, printre care, doi soti, doi barbati tineri, percum si Rachel si fermecatoarea sa matusa, Hellen, avanseaza inspre interiorul continentului ... La intoarcere, Rachel nu mai este singura, caci a devenit logodnica unuia dintre tineri companioni. Si nu mai este cum era la plecare : poate in trup un virus, care in cateva zile, o stramuta pe alt taram.
*

 

"Sub fiecare act al nostru, sub viata de toate zilele, isi are salas durerea tacuta dar mistuitoare;  pana acum, vedea suferinta ca pe un foc sucindu-si limbile pe marginea fiecarei actiuni, consumand vietile barbatilor si ale femeilor. Pentru prima data cuprindea cu mintea cuvinte ce odinioara pareau goale de sens : lupta pentru existenta; duritatea existentei. Acum stia prin el insusi ca viata e grea si plina de suferinta. Se intreba cum avusesese el insusi curajul sa traiasca asa cum traise, in graba si cu nepasare, trecand de la un lucru la altul, iubind-o pe Rachel asa cum o iubise ?  Nu va mai regasi niciodata senzatia de siguranta ; nu va mai putea sa creada in stabilitatea vietii, sau sa uite ce profunzimi de durere zac sub fragila fericire, sub limitatele sentimente de multumire si siguranta. Privind inapoi, avea impresia ca fericirea lor nu fusese niciodata atat de intensa cum era durerea lui de acum. Se imbinase de fiecare data ceva imperfect in momentul lor de fericire, ceva ce-si dorisera si nu izbutisera sa obtina. Avusese un carcter fragmantar, incomplet, caci era atat de tineri si nu-ai dadeau seama ce faceau. ( ... ) Ce insemnatate mai avea orice ? Rachel, o faptura minuscula, zacea bolnava, iar el , suferea din pricina ei.  Apropierea trupurilor lor in acest vast univers si micimea lor, ai aparea acum absurde, rizibile. Nimic nu avea importanta, nu aveau nici o putere, le lipsea speranta. Desi era convins ca destinul lor e absurd si rizibil, ca amandoi sunt marunti si deznadajduiti, nu pierdu nici o clipa sentimentul ca aceste ganduri faceau parte, intr-un anumit fel, din viata pe care Rachel si el, o vor trai impreuna."