"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

duminică, 29 noiembrie 2009

Balcanic


Am primit această carte de la doamna dirigintă, la sfârşitul clasei a şasea. Din fericire, n-am citit-o imediat... Fiindcă aş fi pierdut mult din gustul ei subtil la acea vârstă prea mică.

Negreşit, Călinescu avea nostalgia unei epoci când a scris cartea şi cred că, în pofida mărturiei, nu a întâmpinat-o cu mult entuziasm pe cea nouă...
În timpul lecturii am înţeles bine, poate pentru prima oară, ce însemna "tăvălugul istoriei". Personajele sunt măturate încoace şi încolo, scuturate şi puse la punct; nu scapă nici drepţii - ca bietul Ioanide care-şi pierde copiii.
Concluzia este că sunt epoci când toată lumea pierde câte ceva, iar acest ceva e uneori subtil, de nu de-a dreptul invizibil, alteori e însăşi familia, ori cariera, dar de fiecare dată operaţia de extirpare este foarte dureroasă...
Cine câştigă, cine primeşte favoruri din palma noii epoci minunate de la orizont? Doar cei care-şi pun măşti cu chipul ei calp... Cei care nu se vor sufoca sub măşti.
Ceilalţi vor pieri... nobili autohtoni ca Hangerliii, legionari idealişti, profesori universitari, miniştri.
De vor rămâne în viaţă, tot morţi vor fi, afară din timpul lor, vegetând în case cu molii...
Călinescu prinde inconfundabilul iz balcanic; se face comerţ cu mirodenii, cu antichităţi şi aurării, cu poziţii sociale...
Un personaj se numeşte Saferian Manigomian.

joi, 26 noiembrie 2009

Puţin S.F. Pentru Vero


Ian Watson era un scriitor de care nu auzisem. Până când am citit, la recomandarea unei verişoare, cartea sa "Spaţiul Mana: Recolta Norocoasei"; după asta nu l-am mai putut uita...
Un roman S.F., hard S.F., dar în acelaşi timp fantasy... o poveste pentru oameni mari. Am spus "poveste"? Nu, e ceva serios. E o scriere ce tinde spre zonele sufleteşti adânci. Iar am greşit: nu doar sufleteşti, mai mult... intelectuale.
Apoi, intrigată, am citit despre Ian Watson. Aflu că are un concept numit "universul participativ".
Îl las să vă spună el:

"Sunt interesat de felul de alcătuire al structurii gândirii şi încerc să construiesc povestiri care să-i facă pe oameni să reflecteze la matricele şi stilul minţii lor.
În fizica cuantică se stabileşte o relaţie între conştiinţa care observă şi fenomenul observat."

Concluzia scriitorului? Universul n-ar fi existat dacă nu ar fi existat o formă de viaţă inteligentă care să-l observe...
Deci conştiinţa cheamă la existenţă un fenomen fizic!
O carte deosebită.

joi, 19 noiembrie 2009

Copii pierduţi












Când am citit "Oliver Twist" în clasa a cincea, nu m-am gândit că acesta va fi subiectul examenului la literatură engleză în anul întâi la facultate... Mi s-a părut o scriere întunecoasă, neverosimilă prin jocul coincidenţelor fie ele tragice, fie fericite...
"David Copperfield" a fost chiar mai ciudată de atât. Nu vedeam în realitatea din jur nimic asemănător.
Pe la vârsta aceea nu-mi puneam problema că acţiunea se petrecea în alt timp, în locuri cu obiceiuri şi mentalităţi total diferite faţă de cele de la noi.
Cel mai mult mi-a plăcut "Prinţ şi cerşetor"; umorul lui Twain avea efect asupra mea. Şi da, recunosc, îmi plăcea când lucrurile se terminau cu bine.
Însă romanul care avea să mă tulbure cu adevărat a fost "Împăratul muştelor". Am citit-o cu spaimă, de parcă dinlăuntrul ei m-ar fi pândit un pericol neînţeles...
Recitind-o, după ani, am priceput temerile trezite în sufletului copilului ce fusesem. Mă recunoşteam când într-un personaj, când în altul...

marți, 17 noiembrie 2009

Modele





"Coliba unchiului Tom" m-a ţinut sub tensiune abia de la volumul al doilea. Poveştile dureroase ale negrilor m-au mânhit, dar cartea ar fi rămas una oarecare pentru mine, dacă n-ar fi conţinut şi istoria plină de tragism a Evei.
Fetiţa albă, de o bunătate angelică, mi-a fost model al copilăriei alături de Shirley Temple.
Mai târziu am aflat din gura unui profesor universitar că, în opinia domniei sale, personajele pozitive, care să nu conţină nicio umbră de rău, sunt foarte greu de creat; în toată literatura universală n-ar exista decât două: prinţul Mîşkin şi Don Quijote.
O uitase pe Eva...

luni, 16 noiembrie 2009

Legende cu walkirii












- Ia uite ce citea mama ta Irina când era cercetaşă.
Bunica mi-a întins nişte reviste îngălbenite, dibuite într-un sertar plin cu lucruri vechi şi cu numere antice din almanahurile Viaţa Cinematografului apărute la Cluj.
Miroseau a praf, a copilărie năzdrăvană, a mama pe când era fetiţă.
Din cauza lor am început să scotocesc după cât mai multe informaţii despre mitologia nordului. În carneţelul unde desenasem legăturile complicate ale zeilor olimpieni, şi-au făcut loc Wotan, Freya, Thor, Loki, gnomii, elfii şi silfidele...

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Pe sub mână












Plecat la piaţă de zece minute, tata s-a întors într-un suflet.
- Ce se dă? îl întreb.
- Istoria literaturii de Călinescu. Mi-a şoptit madam Cândea. Nu-mi ajung banii, am venit să mai iau.
După alt sfert de ceas, intră victorios cu un pachet mare în braţe. L-a desfăcut pe masa din sufragerie, plin de încântare.
- Fă două cafele, mi-a spus. Din alea bune, nu nechezol.
Ne-am petrecut restul zilei răsfoind tomul impunător, delectându-ne cu fragmente de text, imagini inedite şi cafea veritabilă.
Tata a ros cartea în două săptămâni. Mă solicita mereu să comentăm. Celelalte două cărţi pe care a fost obligat să le cumpere la pachet împreună cu Istoria, tac şi azi necitite pe undeva prin cotloanele bibliotecii: Filarea cu capăt liber şi Vizita tovarăşului nu ştiu unde.

vineri, 13 noiembrie 2009

Nu l-am iubit





N-am fost intimidată de cele patru volume, poate datorită imaginilor de pe copertă. Am citit istoria lui Edmond, dar nu l-am iubit. Să fi fost intransigenţa specifică vârstei? Posibil. La doisprezece ani albul e alb şi negrul e negru, iar Edmond trebuia s-o iubească pe Mercedes chiar şi împotriva trădării, iar ea ar fi fost firesc să-l aştepte la mânăstire, eventual.
Exotic, abatele Faria.




Cărţile, dintr-o ediţie veche, fac reclamă editurii care le-a scos. În stilul epocii, desigur.




joi, 12 noiembrie 2009

Înflăcărare


Cred că putem încadra "Cei trei muschetari" în rândul romanelor cavalereşti. Oricum, paginile sale pledează pentru codul onoarei, pentru jertfă şi eroism, pentru ideal, valori care azi pe cei mai mulţi i-ar face să zâmbească. După cum spunea Steinhardt, trăim în epoca şmecherilor...


Eu am citit romanele lui Dumas imediat după "Aventurile lui Tom Sawyer", undeva prin clasa a patra. Le-am recitit în clasa a şaptea. În facultate l-am ascultat surprinsă pe domnul profesor Ion Vlad la cursul de teorie literară spunând cu emfază că reciteşte periodic "Cei trei muschetari", pentru că îl înflăcărează de fiecare dată. Atunci am reluat lectura şi eu cu aceeaşi încântare.




"După douăzeci de ani", urmarea, m-a umplut de tristeţe. Muschetarii nu puteau îmbătrâni! Iar "Vicontele de Bragelonne" mi-a parvenit foarte târziu; după douăzeci de ani. Şi am citit-o altfel. Pentru că totuşi îmbătrânim.

marți, 10 noiembrie 2009

Un brad stă singuratic...







Într-o iarnă cu zăpezi de poveste am dorit să citesc poezii. Citisem încă din şcoala primară Eminescu şi Coşbuc. Am luat din bibliotecă un volum subţire, ce adunase opera unui poet necunoscut. Şi ce încântare! De la primele versuri am fost cucerită. Erau poezii luminoase, aveau ceva din nevinovăţia unei acuarele pictată de mâna visătoare a fetei de la pension...
Tata îmi spunea să învăţ versuri pe dinafară. Am învăţat tot volumul acela.

duminică, 8 noiembrie 2009

Aventuri la fereastră




Ploua la acel sfârşit de noiembrie... Era un frig umed. Veneam de la şcoală şi, după ce-mi făceam temele, mă aşezam în fotoliu, lângă fereastră. Caloriferul de care stăteam lipită mă încălzea. Luam o carte şi lucrurile se estompau în jurul meu.
Am citit "Gil Blas" cu mare plăcere; nesfârşitele aventuri ale eroului m-au ţinut cu sufletul la gură multe după-amieze. Ridicam ochii de pe carte arar, să privesc afară cum alerga vântul prin grădina devastată de toamnă.
Obişnuiam să beau suc de lămâie cu apă şi zahăr. Când se termina sticla, ştiam că e ora cinei... După o săptămână, am isprăvit cartea şi mi-am spus că, fără îndoială, aş putea scrie una întocmai... Am scris un capitol de patru pagini. Apoi am renunţat, căci nu mai ştiam ce să inventez; plus de asta, pusesem mâna pe altă carte...

marți, 3 noiembrie 2009

Cartea de la San Michele






Aveam unsprezece ani când mama mi-a sugerat să citesc "Cartea de la San Michele". Am încercat, dar nu m-a prins.
După câteva luni, mama a murit. De atunci tot citesc şi recitesc cartea ei preferată.


luni, 2 noiembrie 2009

Obârşia lucrurilor










Ca să poată răspunde întrebărilor mele sâcâitoare, tata a trebuit să citească această carte; apoi am citit-o şi eu. Pare o scriere naivă acum, totuşi e interesant să afli cine a inventat patul, cuiul, sacoşa, poveştile....