"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

marți, 22 iunie 2010

Labirintul întunecat



La începutul lui octombrie citeam în curtea interioară a casei din Cluj. Citeam despre soarele cald din insula Creta şi despre grupul de turişti care s-a rătăcit în labirint. De fapt e Labirintul în care fiecare dintre noi suntem rătăciţi dintotdeauna...



Lumina trecea de zidurile din jur, vântul îmi întorcea filele cărţii. Durrel ştia cum să ajungă în zona inimii de unde nu se mai poate şterge. Chiar cu acest roman - "Labirintul întunecat"- despre care se spune că e mai mult un exerciţiu de scriere, o joacă a autorului.



Mă gândeam, pe măsură ce înserarea cuprindea oraşul de dincolo de grădina mea secretă, că labirinturile de care nu ştim ne înghit paşii, iar întrebările capcană la porţile Tebei sunt specialitatea destinului nostru...



Înainte de-a intra înăuntru, înainte ca prima stea să răsară, mi-am notat pe caietul de pe genunchi:
"În "Cefalu" apare fascinanta idee că realitatea se poate schimba în funcţie de expectanţe. Imaginaţia noastră - formată din cuvintele şi trăirile noastre - modifică fenomenele şi structura realităţii. În labirint fiecare personaj a găsit un deznodământ determinat de credinţele proprii.
Fearmax a fost, într-adevăr, mâncat de Minotaur! "

Later edit: O imagine cu volumele lui Lawrence Durrel şi cartea fratelui său, Gerald, de la Marele Stat Major Al Cărţilor

luni, 7 iunie 2010

Alexandria din Cluj



Pe la mijlocul lunii mai am cerut de la bibliotecă Lawrence Durrel, "Cvartetul din Alexandria". Auzisem că era bine să citeşti titlurile pe care domnul profesor Vlad le pomenea la cursuri, fiindcă avea obiceiul trăsnit de-a renunţa la subiectul tras cu mâna tremurândă pentru ca să întrebe ceva de genul " Şi ce părere aveţi domnule student despre personajul cutare?" sau "V-a plăcut felul în care naratorul anonim se dezvăluie în al patrulea volum devenind personaj?"
M-am gândit că am timp să citesc până-n sesiune (douăsprezece examene mari şi late ) măcar câteva romane pe care mi le notasem pe la cursuri. Când bibliotecara mi-a pus în faţă patru volume pentru un singur titlu, mi-a pierit entuziasmul. Păi, da, era un cvartet... Justine, Balthazar, Mountolive, Clea. Am citit în sala de lectură, în chioşcul părăginit din grădina facultăţii, la cămin în patul deformat, stând cu picioarele pe pereţi, sau în grădina botanică.
Uneori ridicam ochii de pe pagina cărţii şi priveam viermuiala oraşului în plin avânt economic după revoluţie. Buticari, mici întreprinzători, afacerişti dubioşi, pieţari care "făceau" Turcia; magazinele "de second" abia apărute, standuri unde se vindeau casete şi oameni mulţi, mii de oameni veniţi la Eldorado, la Caritas.
"Nu pui şi tu bursa la Caritas?" mă întrebau din când în când colegele. "Nu". N-aveam timp să stau la coadă zile întregi, să dorm pe trotuar cu un carton sub şezut printre visătorii naţiunii. Eu citeam.
Îmi notam într-un caiet tot felul de citate şi asta îmi lua o groază de timp, dar nu suportam ideea de-a le pierde.
După sesiune am plecat acasă cu cinci cărţi împrumutate pe vară: "Cvintetul din Avignon".
Durrel era exotic, fascinant, cosmopolit. Uneori mi se părea că scrie despre mine. Adeseori regăseam gândurile mele rostite de un personaj sau altul. Dar mai ales Clujul, Clujul acelor ani era o Alexandrie.