"Razboiul sfarsitului lumii"

Este doar un ecou la postarea ta de pe Babel, Sandu. Despre sfarsitul lumii de la Canudos am citit candva, in alta epoca, un timp atat de indepartat, incat acum in locul acela au crescut apele unui ocean. Imprumutasem cartea de la biblioteca facultatii si era inceputul verii si se apropia sesiunea si eu nu aveam pofta de invatat, ci doar de citit printre tufele de trandafiri ale gradinii de pe strada Fericirii.
Matusa Iulia facea inghetata de fragi si imi dadea cate o cupa pe care o savuram cu cartea pe genunchi, in departare se auzea tramvaiul, iar si mai departe se auzea macelul dintre pagini, in mintea mea...
Ma gandeam ca razboaiele se poarta pentru ca unii vor sa impuna altora propriul adevar. Despre asta am spus ceva pe celalalt blog. Pana la urma, ce sunt minciunile?, dar mai ales,
Ce este adevarul?

"Povestaşul"

Îmi amintesc cum citeam prin anul al treilea „Povestaşul”. Colegele mele au spus că este o carte indigestă şi că nu au putut depăşi primele pagini cu nici un chip.

Pentru mine însă numele lui Llosa era o garanţie. Plus că subiectul m-a interesat: nevoia de a spune poveşti. Nevoia de a asculta poveşti.

Profesorul care ne-a recomandat această carte a însoţit-o de numeroase exemple din literatură care demonstrau că o poveste bună poate salva o viaţă.

Eu cred că o poveste bună poate să şi vindece prin miraculosul „tratament fabulatoriu”, acţionând ca o formulă magică de mari dimensiuni.

De ce n-ar fi posibil ca o poveste să facă soarele să răsară? Să facă Pământul să-şi urmeze calea în Cosmos?

Iar pe noi să ne salveze de la uitare?