"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

luni, 30 iulie 2012

"Tunelul"


„Dar sus, în stânga, dincolo de o ferestruică, se desfăşura o scenă minusculă şi îndepărtată: o plajă pustie şi o femeie care privea marea. O femeie care privea ca şi cum ar fi aşteptat ceva; poate o chemare cu cenuşa încă fierbinte. Scena sugera, după părerea mea, o singurătate tulburătoare şi totală. (...)
„Stai între mare şi mine”; aici nu mai era altcineva, eram numai noi, noi amândoi, aşa cum nu mi s-a părut atunci când a privit îndelung scena din tabloul de la expoziţie. Cum ar fi putut să-mi spună „tu” dacă nu ne-am fi cunoscut de mult, de mii de ani? Când s-a oprit în dreptul tabloului meu şi l-a privit fără să audă sau să vadă pe nimeni din toată mulţimea care ne înconjura, părea că ne-am fi spus „tu” de când lumea, şi am ştiut imediat cine este, cum este, câtă nevoie aveam de ea şi, de asemenea, cât de necesar îi eram.”

sâmbătă, 28 iulie 2012

"Manualul întîmplărilor"



Încă nu ştiu sigur dacă am citit o carte sau am privit un tablou.
Oricum, paginile acestea dau un fel de beţie, nu ştiu de unde vine asta sau de ce. E o lume atemporală, o lume în care cu siguranţă Urmuz şi-ar fi găsit locul, o perpetuă sărbătoare cu izul de dolce far niente din „La paradis general” (Petrescu).


miercuri, 25 iulie 2012

"Trilogia New York-ului"


„În acea stare de inocenţă, limba mersese drept în inima lumii. Cuvintele sale nu fuseseră doar adăugate la lucrurile pe care le vedea, ci, de fapt, le dezvăluiau esenţa, le dădeau viaţă pur şi simplu. Lucrurile şi numele lor se puteau substitui oricând între ele. Dar aceasta nu se mai putea aplica după izgonirea din Rai. Numele s-au despărţit atunci de lucruri; cuvintele au degenerat într-un sistem de semne arbitrare; limbajul a fost separat de Dumnezeu. Povestea Raiului, aşadar, nu prezintă doar prăbuşirea omului, ci şi prăbuşirea limbajului.”

"Trilogia New York-ului" şi aici.

luni, 9 iulie 2012

"Pe cont propriu"


Noi rămâne întotdeauna o noţiune foarte flexibilă, chiar şi în cazul unui cuplu foarte bine sudat; în realitate sunt două fiinţe distincte, cu păreri, gusturi, fie şi abia sesizabil diferite, ceea ce presupune inevitabile conflicte. Armonia e însă un produs al educaţiei, al celei bune.
Iubirea? Ea rămâne un amestec de sentimente complementare: afecţiune, dorinţă, tandreţe, prietenie, frică de singurătate, literatură, enorm de multă literatură, orgoliu (Stendhal), într-un amestec omogen.”