Simt că există o legătură între cele două cărţi. Nu doar aceea care pleacă de la expresiile respective, ci şi o alta mai profundă. Romanul lui Hendrix explorează „lumi infinite într-un spaţiu infinit”, iar în cartea lui Barth ni se dezvăluie lumi alternative în care vechile mituri se spun altfel.
Iar dacă în nuvela „Donaziadiada” zidul care desparte trecutul de viitor şi imaginarul de real se prăbuşeşte când eroina înţelege care este cheia – respectiv corespondenţa dintre cifrul care ascunde comoara şi comoara însăşi, în celălalt roman se vorbeşte despre „instrumentalitatea capabilă să deschidă poarta dintre cuvinte şi lumi”.
*
Jarod Kwok moare acestei lumi, dar de fapt este „translatat permanent”, a trecut într-o nemurire situată dincolo de legile universului obişnuit. La nemurire aspiră şi Perseu, eroul lui Barth, transformându-se într-o constelaţie, iar Belerofon, fiul lui Glaucos şi nepotul lui Sisif, aspiră la acelaşi lucru: gloria eternă, o nemurire câştigată în memoria posterităţii.
*
Dar dacă vorbim despre memorie Howard Hendrix spune totul. Ne explică legătura dintre criptografie, labirint şi palatele memoriei. Se referă chiar şi la bioentanglement, legătura misterioasă dintre gemeni, despre care se poate citi şi aici.
Bartolomeo Veneto - Portretul unui gentilom
*
„Toate lucrurile din lume constituie un cifru. Natura nu este decât un cifru şi o scriere secretă. Numele măreţ şi esenţa lui Dumnezeu şi a minunilor Sale, faptele în sine, planurile, vorbele, acţiunile şi comportamentul omenirii — ce sunt acestea, dacă nu parte dintr-un cifru?”
Dosso Dossi - Portretul unui gentilom
*
"Pe mine când m-ai făcut
lacăt la ce poartă m-ai pus,
ce-ai încuiat cu mine
şi de cine?.."
