"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

luni, 18 noiembrie 2013

"Supleantul"


Nu ştiu alţii ce-or crede, dar mie tare mi-a plăcut "Supleantul"! Poate şi pentru că nu mă aşteptam să găsesc dincolo de coperta cărţii "Critica raţiunii pure", ci întocmai ceea ce am găsit, adică un roman în care autorul se preface că se descoperă publicului sub chipul unui personaj. De ce "se preface"? Pentru că niciodată când scrii nu scrii despre tine, ci, cel mult, despre felul cum te percepi tu pe tine, însă asta este deja altceva decât ceea ce voiam să spun. "Supleantul" este un roman care reuşeste să ţină cititorul, să trezească interesul, nostalgia, curiozitatea. Ce fel de nostalgie? Cea a tinereţii, desigur, nu a epocii. Îmi sunt cunoscute frăţiile între băieţii de atunci, am avut doi fraţi care erau la fel de uniţi cu prietenii lor, îmi este cunoscută obstinaţia cu care se întorceau toate discuţiile vremii spre subiectul tabu, de care se vorbea numai în şoaptă, sau numai afară, unde nu puteai fi interceptat.
Este credibil curajul personajului principal? De ce nu? În anii tinereţii mulţi apreciază eronat pericolele. Oricum, mie cartea nu mi-a produs nici dezgust, nici nu m-a şocat în vreun fel, consider că a fost o lectură plăcută. Bineînţeles că personajul Zoia a trezit cel mai mult interesul tuturor, aşa cred. Autorul a prezentat-o într-o lumină caldă, omenească, foarte cumsecade, chiar delicată pe "fiica puterii". 
Cât despre celălalt personaj feminin, Luminiţa, culmea!, mi-a produs o impresie proastă. Sub nicio formă nu aş fi ales ca mijloc de obţinere a libertăţii libertinajul.
Eu aş fi preferat oricare dintre soluţiile propuse de Nicolae Steinhardt în debutul "Jurnalului fericirii".

luni, 11 noiembrie 2013

"Sosirea lui Joachim Stiller" - Hubert Lampo


Ti-am recomandat sa citesti romanul "Sosirea lui Joachim Stiller", Diana, ca sa nu-ti ramana strain nici acest Stiller, dupa ce l-ai cunoscut pe cel al lui Max Frisch.  Cum sa te ademenesc ? Autorul, Hubert Lampo, s-a nascut la Anvers in 1920, iar in 1967 si respectiv 1972, a scris cele doua volume ale cartii "Inelul lui Moebius", simt cum incepi sa devii interesata. Tot in 1972, a scris "Lebedele de la Stonhenge", eseuri despre literatura fantastica si realismul magic. Suntem pe cale cea buna, vezi ?  Intai, redau cele spuse de Freek G., personajul principal masculin al romanului, cu privire la impactul intalnirii cu Stiller asupra  constiintei sale: " Loviturile pe care, ca orice alt om, le primesc, nu mi-au afectat fiinta lautrica, cel putin pana in momentul cand Joachim Stiller a patruns in viata mea". Urmeaza cateva cuvinte despre autor : "creator de adancimi, de lumi fascinante, construite din lumini stranii si umbre tenebroase". Si despre carte : "este o poveste de dragoste"; "o creatie complexa ca viata insasi, ca sufletul omenesc"; "o proiectie arhetipala, explicata de autor in traditia realismului magic" ; "o lume de un farmec straniu, cu oameni solidari in fericire, cat si in cosmaruri" ; "cosmarurile lui Lampo sunt cai de purificare, de regasire a sufletului".
*
Romanul, publicat in 1961, a aparut in limba romana in 1977. 
*
Pana aici, au fost vorbe. Cine este Joachim Stiller, autorul nu ne spune. Voi sugera eu. Freek primeste o scrisoare neobisnuita, o citeste, o arunca la cos, apoi, dupa o zi, o scoate sa o cerceteze, si da, scrisoarea ii este adresata personal, la adresa actuala, dar stampila postei dateaza expedierea ei cu cativa ani inaintea nasterii lui Freek, iar francajul este facut cu un timbru corespunzator vremii respective.  Expeditorul o are in vedere, in cele ce urmeaza, si pe jurnalista Simone. Ca sa simplific, am sa spun ca viata lui Stiller - mai exact, MOMENTUL MORTII SALE - s-a intersectat cu trei linii de destin, dintre care, doua au condus catre nasterea lui Freek , a Simonei, si a intalnirii lor inevitabile .
*
Acum las cartea sa vorbeasca, stie cartea mai bine :

Scrisoarea lui Stiller catre Simone : " Domnisoara, dupa cum era de asteptat de la doi oameni alesi de mine, drumul lui Freek s-a intalnit cu al dumneavoastra. NU ERA PREVAZUT CA DIN ACEST FAPT SA DECURGA ALTE CONSECINTE. Dar nimic nu poate fi intreprins fara ca liberul arbitru sa aiba cuvantul sau de spus.  SA NU VA FIE FRICA. Ce va fi, va fi. Inca nu pot spune daca vi se va acorda mult timp pentru aceasta, desi nimeni nu va cunoaste atat de profund ca mine. Fie ca nimic omenesc sa nu va ramana necunoscut. Al dvs servitor, Joachim Stiller"

Scurt interludiu, cu citate alese de hazard : " Scrisoarea lui Stiller este un mesaj intr-o sticla, plutind pe valurile timpului", " Aveam amandoi senzatia ca suntem singurii  locuitori ai unei lumi distruse, in care timpul inghetase. Mergeam mana in mana, ca doi copii speriati de intuneric", " Inca de tanar, o persistenta nevoie de puritate salasluia in mine", "Viata a ridicat un perete opac intre realitate si visul copilului de altadata", "Intotdeauna va exista o stavila in calea unei armonii complete intre doi oameni", " Nu e posibil sa traiesti fara lectia deziluziei".
*
Inainte ca Stiller sa apara in trup, la intalnirea cu Freek, pe care l-a insotit si Simone, din dorinta de a-i fi alaturi, orice s-ar intampla,  acesta l-a apelat telefonic pe Freek. Voi incheia cu mesajul telefonic al entitatii din nestiut, dar mai intai, trebuie sa spun ca Stiller n-a apucat sa dea mana cu Freek, si a murit pentru a doua oara , la Anvers, in acelasi veac, de asta data, nu sub bombardament, ci calcat de o masina, iar trupul sau s-a volatilizat, la morga, sub ochii privitorilor, si Stiller a disparut in neant.
*
Apelul telefonic, Stiller catre Freek : " Numele meu nu trebuie sa va tortureze. Orice s-ar intampla, intr-o zi va voi elibera de toata frica. Stapanirea de sine nu depinde in intregime de mine. Trebuie sa o gasiti in voi insiva. Indrazniti sa o castigati. Nimic nu este inca pecetluit"
*
Ma intreb care ar fi fost deznodamantul daca Simone nu l-ar fi insotit pe Freek la intalnirea cu Stiller ...


luni, 4 noiembrie 2013

Dacă o să mă uiţi




Vreau să ştii
un singur lucru.


Tu ştii cum e:
dacă privesc
luna de cristal, ramura de aramă
a toamnei liniştite la fereastra mea,
dacă ating
aproape de foc
cenuşa care-mi alunecă printre degete
sau trupul zbârcit al lemnului
totul mă duce către tine,
ca şi cum tot ce există,
arome, lumini, metale,
sunt mici bărcuţe, navigând
spre acele insule ale tale care mă aşteaptă.

Ei bine acum,
dacă puţin câte puţin încetezi să mă mai iubeşti
voi înceta şi eu să te iubesc, puţin câte puţin.

Daca dintr-odată
o să mă uiţi
nu mă mai căuta
vei fi uitată de mult.

Dacă ţi se pare prea mult şi te înnebuneşte,
vântul de steaguri
care-mi trece prin viaţă,
şi te decizi
să mă abandonezi la malul
inimii în care am prins rădăcini,
gândeşte-te
că în ziua aceea,
la ora aceea
voi ridica braţele
şi voi scoate rădăcinile mele
în căutare de alt pământ.

Dar
dacă în fiecare zi,
la fiecare oră
simţi că îmi eşti destinată mie
tu şi toată fiinţa ta delicată,
dacă în fiecare zi răsare
pe buzele tale o floare care mă caută,
o, dragostea mea, doar a mea,
în mine tot acest foc se repetă,
în mine nimic nu se stinge şi nimic nu se uită,
dragostea mea se hrăneşte cu dragostea ta, iubito,
şi cât timp vei trăi va rămâne în braţele tale
fără să se desprindă dintr-ale mele.

Pablo Neruda