Dacă o să mă uiţi




Vreau să ştii
un singur lucru.


Tu ştii cum e:
dacă privesc
luna de cristal, ramura de aramă
a toamnei liniştite la fereastra mea,
dacă ating
aproape de foc
cenuşa care-mi alunecă printre degete
sau trupul zbârcit al lemnului
totul mă duce către tine,
ca şi cum tot ce există,
arome, lumini, metale,
sunt mici bărcuţe, navigând
spre acele insule ale tale care mă aşteaptă.

Ei bine acum,
dacă puţin câte puţin încetezi să mă mai iubeşti
voi înceta şi eu să te iubesc, puţin câte puţin.

Daca dintr-odată
o să mă uiţi
nu mă mai căuta
vei fi uitată de mult.

Dacă ţi se pare prea mult şi te înnebuneşte,
vântul de steaguri
care-mi trece prin viaţă,
şi te decizi
să mă abandonezi la malul
inimii în care am prins rădăcini,
gândeşte-te
că în ziua aceea,
la ora aceea
voi ridica braţele
şi voi scoate rădăcinile mele
în căutare de alt pământ.

Dar
dacă în fiecare zi,
la fiecare oră
simţi că îmi eşti destinată mie
tu şi toată fiinţa ta delicată,
dacă în fiecare zi răsare
pe buzele tale o floare care mă caută,
o, dragostea mea, doar a mea,
în mine tot acest foc se repetă,
în mine nimic nu se stinge şi nimic nu se uită,
dragostea mea se hrăneşte cu dragostea ta, iubito,
şi cât timp vei trăi va rămâne în braţele tale
fără să se desprindă dintr-ale mele.

Pablo Neruda