"Viaţa mea se iluminează"

Părul tău e mai decolorat de soare,

regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat

ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,

corabiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,

sub ochiul tău verde la amiază,

cenuşiu ca pământul la amurg.

Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.

Mai lasă-mă o secundă.

Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.

Mai lasă-mă o briză, o undă.

 

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

Nichita Stănescu

"Tu plutesti"

"Tu pluteşti ca un vis de noapte

deasupra sufletului meu.

Iţi sprijini tâmpla

de inima mea ca de o piatră roşie,

şi aştepţi să-ţi spun numele

tuturor lucrurilor

pe care eu am isprăvit de mult

să ţi le mai spun.

Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,

înclinată ca mătasea unui steag

într-o zi fără vânt.

O, nu pleca nicăieri!

Îmi voi rupe inima cu un singur gest

al mâinii,

ca să răsară durerea care ştie

numele durerii,

ca să răsară dragostea mea de bărbat

care ştie numele tău ciudat, de femeie."

Nichita Stanescu

Odă în niciun fel de metru

În această zi de Mai Întâi, ziua tuturor începuturilor, îţi dedic această

Odă în niciun fel de metru

Mi s-a făcut somn de această lume

în care cuvintele ţin loc de obiecte

Mi-e foarte somn de tot ce se vede

orbind

Mi s-a făcut lene de soare şi de lumină

Mi-este grea raza care mă bate

noaptea când treaz stau şi nu dorm

şi flutură steagul întunericului

E rea în alcătuirea ei fiinţa umană

Păsările împroaşcă cu zbor aerul

Timpul nu trece în pietrele pe care

calul se balegă

De ce om fi nu ştim

De ce suntem condamnaţi la moarte nu ştim

Mâine se va face ziuă

Tot mâine se va face seară

Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc

Tatăl meu s-a iubit cu mama mea

Mă uit lung la dragostea lor

şi apoi mă prefac în cal, în arbore

şi încă întru cu totul şi cu totul altceva.

Nichita Stănescu