"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Albastru nemarginit ...

L-am "cunoscut" pe Haruki Murakami in anul 2005, cand am citit "Cronica pasarii-arc", dupa care am cumparat in putine zile vreo cinci sau sase volume de acest autor, deja publicate in "Biblioteca Polirom", ajungand in prezent la saptesprezece carti. Dupa ce am gustat din plin din misterele japoneze incarcate de nelinisti ale lui Haruki, am dat cu ochii, tot in 2005 si tot in "Biblioteca Polirom" de romanul " Albastru nemarginit, aproape transparent" de Ryu Murakami, crezand ca un roman intitulat astfel, imi va risipi nelinistile provocate de celalat Murakami. Citind "Copii de aruncat", tu stii Diana, cat de mult m-am inselat sperand sa zburd pe cerul unei scrieri senine cu Ryu.
*
Am in Tloen un cires japonez, care , la ceasul infloririi, devine o minune. Am facut, candva in mai, in unul dintre anii din urma, postarea "Ninge pe florile de cires in Japonia" si sunt uimit cat de multi oameni se opresc si in prezent la vechea mea postare. Oamenii isi inchipuie Japonia ca pe un taram al ciresilor in floare. Dar cat este  de departe de aceasta imagine romanul acesta cu titlu angelic al lui Ryu, de o violenta demolatoare, cu droguri, orgii si omoruri, care este asemuit, sub aspectul  alienarii de la conditia umana, cu "Strainul" de Camus si "Portocala mecanica" de Burgess !
*
Imi amintesc de romanele dezolante asupra carora ne-am oprit impreuna in primavara, Diana. Sa amintesc macar de cartea "Dormi !" de Annelies Verbeke, ce dovedeste cu asupra de masura ca femeile pot sa scrie carti cutremuratoare. Sa nu fi citit acest roman ?  Aiasta nu se poate, majestate!
*
Trebuie sa copiez cateva randuri de pe ultima fila a romanului "Albastru nemarginit ..." :
    " Am scos din buzunar un ciob de sticla nu mai mare decat unghia de la degetul mere si l-am sters de sange. Avea o curba lina si reflecta cerul care incepuse sa se lumineze. Dedesupt, in lateral, se intindea spitalul si in departare se vedeau drumul strajuit de pomi si orasul . ( ... )  Colorat de aerul zorilor, ciobul, care inca mai avea urme de sange pe margine, era aproape transparent. Era un albastru nemarginit, aproape transparent. M-am ridicat si indreptandu-ma spre casa, mi-am zis ca vreau sa devin o bucata de sticla. Ca vreau sa se reflecte in mine unduirea lina si alba. Ca vreau sa arat si celorlalti acea curba lina. Marginea cerului s-a albit si imediat ciobul s-a opacizat. Cand au inceput sa se auda pasarile ciripind, ciobul nu mai reflecta nimic.  (...) M-am asezat pe vine si am asteptat pasarile. Daca or sa vina in zbor si daca lumina calda o sa ajunga pana aici, poate ca umbra mea alungita va acoperi ananasul aruncat de mine ieri, si  va cadea peste pasarile cenusii." 

Ceva special, link : AICI

sâmbătă, 20 octombrie 2012

"Copii de aruncat"


Cred că bibliotecara s-a grăbit şi a luat din greşeală şi pe Ryu pe lângă alte cărţi ale lui Haruki. Aşa am ajuns să umblu prin curte cu cartea asta sub braţ, s-o car după mine la bucătărie, unde citesc câteva pagini până fierbe ceva, s-o deschid noaptea târziu când nu pot dormi sau sâmbătă dimineaţa devreme când sună din greşeală ceasul...

Ryu Murakami are o putere fabulatorie prodigioasă. Şi cred că a vizitat personal toate bolgiile iadului. Totuşi stăpâneşte magia de a transforma binele şi răul în artă, adică în frumuseţe.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Darul lui Humboldt



Romancierul american Saul Bellow a publicat "Darul lui Humboldt" in 1975, a luat premiul Nobel pentru literatura in 1976 si a incetat din viata in 5 aprilie 2005, la varsta de 90 de ani. In ziua in care am aflat ca a murit, am cumparat din librarie romanul sau "Traieste-ti clipa ", scris, pare-mi-se, inca din 1956. Postez ceva despre romanul "Darul lui Humboldt" in avanpremiera republicarii sale in BPT colectia "Nobel", cartea va apare la chioscuri, miercuri in 17 oct. 2012. Traducerea in romaneste din 1979, a aparut la Ed. Univers, colectia RS 20, pe care o tin inca la mare cinste, si pe atunci, student fiind si "fara treaba", am citit-o pe loc.
*
Ceea ce apreciez la Bellow, ca si la Marquez, este felul cum isi numeste personajele. Iata in "Darul ..." pe Von Humboldt Fleisher, pe Charles Citrine, sau pe Rinaldo Cantabile ... Numai Santa Sofia de la Pieda ar mai lipsi pentru o minunata fuziune cu lumea lui Marquez.
*
Dramaturgul Charlie Citrine , personaj al romanului, este un alter ego al lui Bellow, asadar, avem aici si un pic de autobiografie. Dar este si un alter ego al meu, desi as parea dramaturg numai privit intr-o oglinda concava ...
*
Citrine se apropie de 60 de ani, asemenea lui Bellow in zilele in care l-a creat, si asemenea mie, acum. Averea ii este poprita de tribunal si incredintata fiicei, eu as incredinta-o si fara poprire, in aceasta clipa ...
Eroul este scufundat in letargie si isi cauta refugiul in teosofia lui Rudolf Steiner. Am trecut si eu pe acolo. Poarta amintirea unui prieten poet , Von Humboldt. Eu port prietenia unui povestitor in prezent si nutresc speranta ca in noile povestiri se  va intrezari cate ceva din fluxul de idei care circula intre noi ...
*
Citrine este atasat de familia sa - cu totii suntem - dar are nevoie de un loc refugiu din uitatul de timp orasel de Vest Mijlociu,  si raspunzand imboldului de a da ecou chemarilor tainice, se indrepta in doua directii : plonjonul in apele adanci ale vietii intelectuale si pasiunea pentru colectia de ceasuri, intruchipari ale dialecticii scurgerii timpului vietii ...

Citrine cauta un tinut virtual in care constrangerile vietii sa faca loc unei libertati nelimitate in care demnitatea umana sa ramana intangibila. Ceea ce admir la acest personaj, este prietenia sa pentru un poet, si apoi sacralizarea amintirii acestei prietenii, care dureaza si dincolo de hotarele mortii. Complicat ? Aparent, doar ...

joi, 11 octombrie 2012

Mo Yan, autorul romanului "Sorgul rosu", nobeliat pentru literatura in 2012


Cel care vede filmul "Sorgul rosu" risca sa judece gresit cartea si ar fi pacat caci ne aflam in fata unei capodopere de o vastitate asemenea necuprinsului existentei.
Filmul nu reda nici a zecea partea din ampla desfasurare de evenimente dramatice descrise in roman , si nu atinge nici macar tangential ideile autorului, filosofia sa.
Este o alta rasa de oameni, de pe un alt continent, cu alte mentalitati si obiceiuri, si intamplarile se petrec sub presiunea teribila a ocupatiei japoneze in campul acela nesfarsit de sorg rosu, salbatic, de nimeni sadit, care inglobeaza si mistuie furnicile umane in imensitatea sa rosie.
Doar o pagina vorbeste despre comunism, fara macar a-i pomeni numele, si totusi o singura pagina realizeaza o critica devastatoare a unui sistem criminal care a pervertit relatiile dintre oameni.
*****


" Tata a socotit mereu ca in clipa in care au scos-o pe bunica din mormant, chipul ei era la fel de frumos ca al unei flori, ca splendoarea din groapa a fost orbitoare si ca aromele aparte incantau nasul - ceva cu totul si cu totul ca-ntr-o poveste.
Dar luptatorii care fusesera de fata tagaduiau ca lucrurile ar fi stat asa : de fiecare data cand vorbeau despre asta, fetele li se strambau convulsiv in timp ce infatisau extrem de viu infatisarea hidoasa a cadavrului putrezit al bunicii si putoarea lui inabusitoare.
Tata credea cu tarie ca bat campii, pentru ca el isi amintea ca era perfect limpede la minte in acele momente si ca vazuse cu ochii lui cum, dupa ce fusese data la o parte si ultima tulpina de sorg, chipul zambitor si dulce al bunicii ardea ca un foc aprins, bocnind bezmetic.
Iar parfumul ei ii lasase o amintire profunda si de durata intre buze si dinti. Era pacat doar ca acel moment fusese prea scurt.
De cum au ridicat din groapa corpul bunicii, infatisarea ei dulce si stralucitoare si aroma ei adanca s-au prefacut intr-un fum subtire care a disparut plutind usor, lasand in urma doar un schelet alb ca zapada."

marți, 9 octombrie 2012

"La sud de graniţă, la vest de soare"



Un roman de dragoste, dar a cărui poveste e spusă altfel, uimitor de simplu, neaşteptat de complex.
Descoperim alături de Hajime că există trei feluri de femei: unele menite a fi Shimamoto, altele sunt făcute spre a fi Izumi, iar altele sunt Yukiko.
Care dintre ele este fericită?
Poate fi vorba de fericire când întâlneşti „genul de om capabil, cu un pretext plauzibil, să provoace o rană iremediabilă unei persoane la care ţine foarte mult”?
Totuşi, Hajime îşi depăşeşte mediocritatea prin alegerea pe care o face.
Unora dintre noi ne este dat să descoperim ce se află la sud de graniţă, la vest de soare...

miercuri, 3 octombrie 2012

luni, 1 octombrie 2012

"Leviatan"



În apele adânci ale fiecărui suflet pluteşte câte un monstru, un Leviathan, chiar fără ştirea noastră. E înspăimântător cât de supuşi îi suntem şi cum îl ascultăm, cum ne controlează prin dorinţele noastre secrete... Ne străduim în zadar „să înotăm în amonte împotriva unui mare torent de dezorganizare”, ne luptăm să punem ordine în „universul moral haotic” în care vieţuim. Leviathanul din noi înşine e mai puternic.
În ţesătura lumii parcă nici nu mai stăm om lângă om, ci monstru lângă monstru, Leviathan lângă Leviathan, aşa cum scrie în „Cartea lui Iov”, la capitolul 41, „Puterea Leviathanului”:
„Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.”
Despre această monstruoasă întreţesere a destinelor vorbeşte romanul lui Auster, „Leviatan”.