În apele adânci ale fiecărui suflet pluteşte câte un monstru, un Leviathan, chiar fără ştirea noastră. E înspăimântător cât de supuşi îi suntem şi cum îl ascultăm, cum ne controlează prin dorinţele noastre secrete... Ne străduim în zadar „să înotăm în amonte împotriva unui mare torent de dezorganizare”, ne luptăm să punem ordine în „universul moral haotic” în care vieţuim. Leviathanul din noi înşine e mai puternic.
În ţesătura lumii parcă nici nu mai stăm om lângă om, ci monstru lângă monstru, Leviathan lângă Leviathan, aşa cum scrie în „Cartea lui Iov”, la capitolul 41, „Puterea Leviathanului”:
„Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.”
Despre această monstruoasă întreţesere a destinelor vorbeşte romanul lui Auster, „Leviatan”.
