"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

Se afișează postările cu eticheta Entosit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Entosit. Afișați toate postările

duminică, 19 octombrie 2014

"Tunelul de la capatul lumii" se deschide in Babel

 Tot ce am citit mai frumos in  viata are un singur titlu : "Tunelul de la capatul lumii". Este romanul tau, Diana Alzner. Am citit primele 7 capitole cu sufletul la gura, iar in capitolul 8, m-am poticnit de un personaj. Are numele povestitorului de geniu de la "Junimea", dar nu e el. Am fost nedrept in judecata mea asupra capitolului 8, care se incorporeaza perfect in trupul romanului. 

Azi este duminica, in 19 octombrie 2014. Probabil ca venirea Zerdei in fanar iti va da imboldul pentru a trece la scrierea capitolului 9, cel cu care se incheie romanul. Este capitolul  LUZ, despre cetatea nemuririi, pe care, noi doi, am stramutat-o din Beith-El, in Siberia, poate la Gornaya Shoria, sau pe-acolo, pe aproape, dupa  cum ai ales, de una singura, locul fagaduit.
*
Ai pregatit bine materialele pentru LUZ, nu uita cat suflet am pus amandoi la aceasta poveste despre cetatea nemuririi. Ridica-te deasupra constragerilor lumii, si scrie ultimul capitol. Il voi primi ca pe un dar ceresc, Diana.


miercuri, 6 august 2014

"O să rămâi în mine"

"O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
la fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine și când vei încerca
Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.
Vezi! Urma ta săpată e în visarea mea
Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.

O să rămâi în mine și după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.
Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.

Și te-aș zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măști ți-ai pune să nu te pot cunoaște.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristețea mea – din sute de mii te-ar recunoaște."

Radu Stanca

sâmbătă, 7 iunie 2014

Campuri morfogenetice

Rupert Sheldrake a scris cartea "O noua stiinta a vietii", in care introduce notiunea de camp morfogenetic. De fapt chiar lanseaza o noua teorie, care, beneficiid de propriul camp morfogenetic, cunoaste o fantastica raspandire, fiind imbratisata de la aparitie de cercetatori ca si de marea masa a nespecialistilor. Este vorba despre TEORIA CAMPULUI MORFOGENETIC, conform caruia sistemele vii ca si cele nevii, sunt dirijate, pe langa factorii de natura materiala si energetica, si si de CAMPURI DE ORGANIZARE SUBTILE, care nu se manifesta la vedere, dar genereaza MODELE PENTRU FORMA SI COMPORTAMENT, care traverseaza continuum-ul spatio-temporal, avand efecte indiferent de distanta, si actionand in spatiu ca si in timp. Campul morfogenetic este o REZONANTA MORFICA ce traverseaza spatiul si timpul. 
*
Este necesar un exempu simplu : un grup de maimute aflate pe o insula, separate de un gard imposibil de trecut,  primesc, de o parte a gardului, un aliment aruncat in nisip. La inceput, animelele mananca alimentul, inghitind si firele de nisip, ulterior unele spala in apa de mare alimentul, indeparagtnd nisipul. In scurt timp, toate animalele aflate de acea parte a gardului spala alimentul inainte de consum, desigur, si datorita imitarii comportamentului de dorit. Apoi, se trece cu experimentul la animalele aflate de cealalta parte a gardului. Acolo, animalele ajung mult mai rapid sa spele alimentul de nisip, de parca acest comportament le-ar fi fost indus pe o cale nevazuta : este efectul aparitiei campului morfogenetic, care genereaza forme, ca si modele de comportament.

vineri, 24 ianuarie 2014

Labirintul apelor



Am vazut ca ai citit de curand "Labirintul apelor" de Edgar Doctorow, unul dintre autorii mei preferati, si te-ai referit, pe facebook, si la doua romane de Paul Auster, pe care-l pretuim amandoi. Nu pot sa nu ti-l reamintesc pe Don DeLillo, despre care ti-am povestit, Diana, de curand, cand am citit "Cosmopolis". si am facut si o postare, pe Babel, sau aici, pe Carti Dragi. Romanul descrie o lume ce tine de science-fiction, genul care te-a consacrat ca scriitoare, si aceasta lume, se desfasoara vederii cititorului, avand in fundal Manhattanul. Am adus, aici, cateva carti despre New York, pentru tine, cu emotie si bucurie .

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Celalat trup




Ai un inel cu piatra care-si schimba culoarea, Diana. Un inel de piatra ce-si schimba culoarea dupa starea trupeasca a celui care-l poarta, vestind despre sanatate, dragoste si fericire, si mijlocind contactul cu Celalat Trup, leaga, in romanul lui Milorad Pavic, povestile de iubire si de credinta in vesnicie a trei cupluri care au trait in epoci diferite. Cuplurile sunt unite nu numai prin revelatia dragostei, dar si prin exlorarea tainei "celuilat trup", ajutati de inel.
*
Trupul pamantesc al omului poarta in el nadejdea nemuririi, intarita prin credinta intru Hristos, in Inviere. Trupul lumesc este insotit de "celalat trup", cel duhovnicesc, care nu va inceta, sa poarte in sine, amintirea trupului reintors in tarana, caruia ii poate reda suflul vietii.
*
Venind dinspre trecut, cuplul dintai, avandu-i ca protagonisti pe ieromonahul Gavril si pe frumoasa slujnica Axinja, a vietuit in primele decenii ale secolului al 18-lea, pe Dunare, la Sent Andrej, aproape de Budapesta. A doua pereche, a trait la mijlocul secolului 18, la Venetia, in vremea Carnavalului. Este vorba despre tipograful si corectorul Zaharia Orfelin si Anna Pozze , care au avut parte de o dragoste de vraja si venin. A treia poveste de dragoste se petrece sub ochii nostri, in zilele noastre, iar la momentul primei pagini, sotul Lizei Swift ni se adreseaza deja din mormant, asemenea maestrului miniaturist  din romanul lui Pamuk, "Ma numesc Rosu", care isi reda povestea din fundul fantanii in care ii azvarlise ucigasul trupul. Naratiunea-cadru este povestea din zilele noastre, a cuplului format de Liza si de sotul ei, autorul romanului "Celalat trup".
*
Primul capitol, intitulat "Cele trei ape intelepte de la Efes" , incepe memorabil. Il redau pe scurt, apeland la memorie : O femeie deplasandu-se in autobuz, la Belgrad, aude apelul telemobilului sau, il cauta prin buzunare, dar sunetul vine dinspre un tanar aflat mai in fata, care afirma ca telefonul ii apartine. Indemnat de pagubasa, tanarul raspunde la apel, si cum autobuzul tocmai oprise in statie, tanarul coboara in graba, si ii inmaneaza aparatul femeii, spunandu-i : "E pentru dumneavoastra, va cauta sotul !" . Femeia ia telefonul, spune "alo!", dar apelul este deja intrerupt.
*
Redau in continuare, din text : " Evident ca la telefon nu puteam fi eu, sotul Lizei, caci deja de patruzeci de zile eram inhumat in cimitirul belgradean de pe strada Roosevelt numarul 50". (precizarea naratorului).
*
Acum, mergem la Efes, unde stim ca a trait odinioara, Heraklit, si, mai de curand, Prea Sfanta Fecioara Maria. Astazi orasul Efes poate fi gasit pe harta Turciei, sau, chiar in Turcia, pentru cei ce au la dispozitie mijloace mai aplicate in teren decat hartile. Venind la Efes,  ajungem la Fantana Maicii Domnului, una dintre cele trei ape intelepte despre care ne vorbeste romanul "Celalat trup".

duminică, 28 iulie 2013

O odisee spatiala pentru doi




Este bine sa ai doua exemplare dintr-o carte, chiar si intr-o biblioteca cu doar doi cititori. La casa parinteasca, cumparam aceeasi carte cel putin in dublu exemplar, eu si sora-mea, Stela, si citeam aceeasi carte, fara sa stam la rand la ea, pentru lectura. Am cumparat, de curand,  din Cluj "Odiseea spatiala" de Arthur C. Clarke, in "Nemira". Demult mi-o doream, dar avand cartea in alta editie, pretul parea prohibitiv pentru luxul de o avea in dublu exemplar. Intre timp, drumurile care se bifurca, ceea ce, dupa sensul de mers, inseamna si confluenta, fac ca Livada cu Mierle si Babel sa se afle in cea mai frumoasa dintre interferentele posibile in lumea schimbarilor. Asa ca, iti ofer, Diana, una dintre editii, si vom avea, daca accepti, o odisee spatiala pentru doi. Stanley Kubrick a facut si filme dupa cateva din aceste carti. Cel putin " 2001 : odiseea spatiala", este capodopera, in ambele variante : literara si cinematografica. Sper sa o citesti sau recitesti, Diana, caci la sfarsitul verii cartea vine in Livada cu Mierle.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

"Lupul de stepa" si fluxul memoriei

Ca nu cumva sa uit sa-l amintesc, voi spune de la inceput ca ma refer la romanul "Lupul de stepa" de Hesse, dar pe caile mele inguste, trecand prin postarea Dianei Alzner, care poarta titlul acestui roman. O cunosteam putin sau poate deloc, pe de-acum , indragita scriitoare, si cateva dintre postarile de pe blogurile sale mi-au retinut atentia asupra scrierilor ei. "La mijlocul vietii, m-am trezit intr-o padure intunecata", citez din amintirea mea ciuruita de uitare, dintr-o postare de neuitat a Dianei. Sau postarea despre profesorul din facultate, care le-a impus ca lectura obligatorie "Zgomotul si furia" de Faulkner, in original, desi este o lectura grea si in traducere. Mie Faulkner, chiar imi place, si dorind sa ma evidentiez, am pus un comentariu amintind despre "poarta ingusta", ba chiar o luasem pre latineste, desi stiu doar citate razlete din "limba moarta" : "Ad augusta per angusta". Diana mi-a raspuns ironic, spunand ca prefera poarta de gabarit obisnuit. Acum, comentariile mele de pe toate blogurile, inclusiv de pe cele personale, sunt excluse, zacand pe funduri de mari, alaturi de insule prabusite in adanc, asa ca ramane din ele doar ceea ce nu a sters uitarea.
*
Dupa cum am spus in postarea anterioara, suntem in lectura "comuna" cu Diana, din Luca. Asa mi-a venit in minte "poarta ingusta", citind Evanghelia dupa Luca, capitolul 13 : Cineva l-a intrebat pe Iisus "Doamne, putini sunt oare cei ce se mantuiesc?" , iar Domnul Iisus i-a raspuns " Siliti-va sa intrati prin POARTA CEA STRAMTA, caci multi, zic voua, vor cauta sa intre si nu vor putea".
*
Iata cum, facem noduri si semne prin neinsemnata istorie a prieteniei noastre insemnate. Revin la lup, e ceva tare de tot in postarea de-atunci a Dianei. Ceva ce rezoneaza cu un citat din scriitoarea Elizabeth Tritthaller : " Este in tine ceva, ce trezeste in mine un ecou caruia nu-i pot rezista".
"Recitesc LUPUL DE STEPA - scria Diana - dornica sa inteleg ceea ce cu ani in urma nu puteam, adevarul afirmatiei ca in unii oameni salasluieste un lup. Am gasit un astfel de exemplar si nebunie! M-am recunoscut in el. Iar el s-a recunoscut in mine. Ne eram unul altuia oglinda, "in interiorul lui era ceva ce-mi raspundea si ma intelegea".  El "m-a placut pentru ca i-am invins singuratatea, l-am prins cand se afla in pragul iadului si l-am trezit din nou." Mai apoi, am ajuns insa la concluzia ca  are nevoie de mine doar ca sa-l imping in apa cand va veni ingerul sa tulbure scaldatoarea"
*
Citisem Evanghelia dupa Ioan, dar nu-mi aminteam nimic despre scaldatoare, nu stiam la ce se refera Diana, dar postarea m-a fascinat. Apoi, dupa mai bine de un an, am avut lectura "comuna", la distanta, din IOAN, si am inteles.
*
Pentru cei ce ar putea sa fie cum erau eu, redau din Ioan, cap.5,  intamplarea de la scaldatoare. Langa Poarta Oilor, la Ierusalim, era o scaldatoare cu cinci pridvoare, care se numea VITEZDA, unde veneau bolnavi, orbi, schiopi si uscati, asteptand ca un inger al Domnului sa coboare in scaldatoare si sa tulbure apa, si cine intra intai dupa tulburarea apei, se facea sanatos. Era acolo un bolnav care suferea de 38 de ani, si nu avea cine sa-l arunce in scaldatoare. Iisus l-a vazut si i-a zis : "Voiesti sa te faci sanatos?", iar bolnavul i-a raspuns "Doamne, nu am om care sa ma arunce in scaldatoare". Iisus i-a zis : "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla !"
*
In Luca - 14, am mai gasit un text relevant : "Acest om a inceput sa zideasca, dar n-a putut ispravi". Cine n-a putut ispravi, sa o ia de la capat, cel putin asa ma indeamna Psalmul 14 sa cred ca ar fi bine  slavit este "cel ce jura aproapelui si nu se leapada,  (...) cel ce face aceasta nu se va clatina in veac"
     

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Sfanta Evanghelie dupa Luca

"Evanghelia dupa Ioan este pentru ingeri", spune Diana. Am avut inspiratia sa-i propun cu doi ani in urma o lectura comuna din Evanghelii, in ajun de Inviere, si am citit impreuna IOAN, ceea ce imi ofera prilejul unei fericite aduceri aminte a unei perioade de viata incarcata de har. De asta data, dorind sa repetam ceva ce a ramas de neuitat, ne-am propus o alta lectura neotestamentara, tot din Evanghelii. A fost randul Dianei  sa propuna, si l-a ales pe LUCA. "Iata, Diana imi face un dar", mi-am spus, caci practic profesia pe care a  avut-o si LUCA, evanghelistul : medicina. Numai cateva cuvinte vreau sa spun despre Evanghelia lui Luca, sunt cuvinte despre puterea si importanta cuvantului, despre felul in care, cuvantul, chiar si rupt de context, marturiseste despre omul care l-a rostit si despre gandurile care l-au animat. Relatarea lui Luca, exacta, emanand caldura si iubire, in cuvinte alese cu har, dovedeste eruditia caracteristica omului instruit.  Vocabularul vast, mai bogat decat al celorlati trei evanghelisti la un loc, il ajuta pe Luca sa trateze cu concentrata atentie si dovedind intelegere profunda, ideea de mantuire intru Hristos. Nu sunt teolog, stiu putin si ma incument sa scriu despre LUCA, doar din recunostinta pentru Diana, care mi-a oferit sansa acestei citiri in comuniune, din Scriptura.
*
Numele lui Luca nu este mentionat in Evanghelia sa, aceasta ii este atribuita lui in anul 170 dupa Hristos, in Fragmentul Muratorian, iar Pavel il numeste in Coloseni "LUCA, doctorul preaiubit".
*
LUCA foloseste circa trei sute de termeni cu semnificatie medicala in Evanghelia sa. Iata cum descrie Luca ajutorul dat unui om ranit de bunul samaritean : " I-a legat ranile, turnand peste ele untdelemn si vin". Parabola fiului risipitor redata de LUCA este considerata drept cea mai buna povestire scrisa de o faptura umana. Stim insa ca Evanghelia a fost scrisa sub inspiratie divina.
*
Anul trecut, in debutul verii, am avut altfel de lecturi impreuna : imi amintesc, ca am citit "DORMI" de Annelies Verbeke si "FATA CU PORTOCALE" de Jostein Gaarder. Lecturi care dor. Prea mult, doua asemenea carti, una dupa alta. Trebuie sa citim carti pline de roadele bucuriei vietii. Iata ca amestecaram sacrul cu profanul, pe un blog, se poate. Dealtfel, toate sunt sfinte, nu are dreptate Ion Barbu, in " Eonul dogmatic" - nu mai scot cartea, fie de la mine greseala daca e cazul - cand spune "caci vinovat fu tot facutul / si sfant doar nunta, inceputul".

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Mo Yan - "Obosit de viata, obosit de moarte"

Este un roman din cele zece scrise de Guyan Moye, cunoscut sub pseudonimul Mo Yan, care se traduce "Nu vorbi", laureat al premiului NOBEL pentru literatura pe anul 2012. Am mai recomandat si un alt roman al autorului, pe "Carti Dragi", va amintiti de "Sorgul rosu" ? Citesc , infrigurat, romanul "Obosit de viata, obosit de moarte" si nu mai fac decat sa elucidez semnificatia titlului :
BUDDHA a spus :
"Oboseala de viata, oboseala de moarte
Din lacomie si dorinte se isca.
Imputinand dorintele, fara faptuire,
 Timpul si inima in largul lor au sa fie."
*
Usor de spus, greu de facut.

marți, 6 noiembrie 2012

"La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor"


E o carte care va plăcea celor care au grădini cu ziduri. Celor care „deşi dorm cu cineva în acelaşi pat se simt totuşi singuri când închid ochii”. O vor citi cu nesaţ toţi cei care „pe măsură ce fabrică amintiri creează o lume nouă”.
E de citit pentru admiratorii lui Dostoievski, fanii genului cyberpunk şi ai lui Bob Dylan, o carte pentru cei care caută adevărul şi atunci când ştiu că „este o noţiune abstractă ce se foloseşte doar în situaţii extreme”, pentru cei care au nevoie de asigurarea că nu vor fi uitaţi niciodată, chiar dacă ar fi să dispară pe veci.
Şi, desigur, pentru pasionaţii de frenologie.

joi, 11 octombrie 2012

Mo Yan, autorul romanului "Sorgul rosu", nobeliat pentru literatura in 2012


Cel care vede filmul "Sorgul rosu" risca sa judece gresit cartea si ar fi pacat caci ne aflam in fata unei capodopere de o vastitate asemenea necuprinsului existentei.
Filmul nu reda nici a zecea partea din ampla desfasurare de evenimente dramatice descrise in roman , si nu atinge nici macar tangential ideile autorului, filosofia sa.
Este o alta rasa de oameni, de pe un alt continent, cu alte mentalitati si obiceiuri, si intamplarile se petrec sub presiunea teribila a ocupatiei japoneze in campul acela nesfarsit de sorg rosu, salbatic, de nimeni sadit, care inglobeaza si mistuie furnicile umane in imensitatea sa rosie.
Doar o pagina vorbeste despre comunism, fara macar a-i pomeni numele, si totusi o singura pagina realizeaza o critica devastatoare a unui sistem criminal care a pervertit relatiile dintre oameni.
*****


" Tata a socotit mereu ca in clipa in care au scos-o pe bunica din mormant, chipul ei era la fel de frumos ca al unei flori, ca splendoarea din groapa a fost orbitoare si ca aromele aparte incantau nasul - ceva cu totul si cu totul ca-ntr-o poveste.
Dar luptatorii care fusesera de fata tagaduiau ca lucrurile ar fi stat asa : de fiecare data cand vorbeau despre asta, fetele li se strambau convulsiv in timp ce infatisau extrem de viu infatisarea hidoasa a cadavrului putrezit al bunicii si putoarea lui inabusitoare.
Tata credea cu tarie ca bat campii, pentru ca el isi amintea ca era perfect limpede la minte in acele momente si ca vazuse cu ochii lui cum, dupa ce fusese data la o parte si ultima tulpina de sorg, chipul zambitor si dulce al bunicii ardea ca un foc aprins, bocnind bezmetic.
Iar parfumul ei ii lasase o amintire profunda si de durata intre buze si dinti. Era pacat doar ca acel moment fusese prea scurt.
De cum au ridicat din groapa corpul bunicii, infatisarea ei dulce si stralucitoare si aroma ei adanca s-au prefacut intr-un fum subtire care a disparut plutind usor, lasand in urma doar un schelet alb ca zapada."

marți, 9 octombrie 2012

"La sud de graniţă, la vest de soare"



Un roman de dragoste, dar a cărui poveste e spusă altfel, uimitor de simplu, neaşteptat de complex.
Descoperim alături de Hajime că există trei feluri de femei: unele menite a fi Shimamoto, altele sunt făcute spre a fi Izumi, iar altele sunt Yukiko.
Care dintre ele este fericită?
Poate fi vorba de fericire când întâlneşti „genul de om capabil, cu un pretext plauzibil, să provoace o rană iremediabilă unei persoane la care ţine foarte mult”?
Totuşi, Hajime îşi depăşeşte mediocritatea prin alegerea pe care o face.
Unora dintre noi ne este dat să descoperim ce se află la sud de graniţă, la vest de soare...

marți, 18 septembrie 2012

"Mr. Vertigo"


„Mr. Vertigo” mi-a lăsat gustul amar al unei promisiuni neîndeplinite. Felul cum a început m-a făcut să cred că mă va purta pe tărâmuri vrăjite, dar aventura s-a îndreptat spre bâlciul tragi-comic al realităţii, acolo unde eşuăm cu toţii.
Totuşi, povestea lui Auster mi-a plăcut, doar că mă aşteptam la altceva.
Dincolo de realismul magic al acestui volum, în mine rămâne imaginea cuiva care a dăruit întreg pământul persoanei iubite, jurându-i c-o va însoţi mereu.
Nu-i aşa că fiecare dintre noi am dori o astfel de promisiune?
Ba da, de la cineva care n-a mai dăruit planeta viselor sale nimănui şi este dispus să mi-o ofere nu pentru o lună, două, trei sau pentru opt ani, ci pentru veşnicie.
În rest, sunt cu totul de acord că orice om poate zbura.

joi, 30 august 2012

"Insuportabila uşurătate a fiinţei"


"Pentru ca o dragoste să rămână de neuitat, întâmplările trebuie să se adune în jurul ei din prima clipă, ca păsările coborând din zbor, pe umerii Sfântului Francisc din Assisi."

vineri, 17 august 2012

Fantana din Bahcisarai


Inainte de a sti de pe harta ca exista si NEWARK, nu numai NEW YORK, am vazut asta intr-un film. Despre faptul ca exista si Puskin si Puscin, am aflat aproape deodata, caci inainte a citi poeziile , am citit "Viata lui Puskin' de V. Veresaev, din biblioteca tatei, carte care apare si aici, in ilustratie. Asa am aflat ca Puscin i-a fost coleg de liceu si prieten lui Sasha Puskin, care avea sa devina marele scriitor si o mare constiinta a lumii. Puskin a incetat din viata in 29 ianuarie 1937, la doua zile dupa duelul cu aventurierul francez Dantes, care acum se prajeste in iad. Avea 37 de ani, varsta la care Lev Tolstoi tocmai incepea sa scrie "Razboi si pace", cel mai mare roman al tuturor timpurilor, pe care, citindu-l, te desprinzi de pamant si te gasesti plutind intre pamant si cer. Ce ar mai fi scris Puskin , daca ar fi trait 73 de ani in loc de 37?
*
Pe la 15 ani, imediat dupa ce i-am citit romanul vietii, am citit si poeziile lui Puskin, din acest volum din BPT, seria albastra, numaul 109. Numai doua dintre poeziile citite atunci conteaza pentru aceasta postare : " TRANDAFIRUL", care mi-a recomandat sa culeg "crinul ne-ntinat", pe care nu l-am gasit pe planeta, si "Fantana din Bahcisarai", care m-a interesat doar pentru faptul ca poetul a scris-o pe pamant romanesc. De inteles, am inteles poezia prea tarziu.
*
Influentat de ideile revolutionare ale lui Radiscev, Puskin a reusit sa scrie astfel incat poeziile sale erau invatate pe de rost si recitate de tot tineretul , fapt ce l-a enervat pe tarul Alexandru Intai, si numai interventia apropiatilor poetului l-au salvat pe acesta de exilul in Siberia, Puskin fiind exilat la Chisinau si apoi la Odesa, in perioada 1820 - 1824. Poemul romantic "Fantana din Bahcisarai" a fost scris de Alexandr Puskin in 1923, in exil, la Chisinau. Acolo, poetul i-a cunoscut pe Alexandru Ipsilanti si pe fratii Cantacuzino, membri ai miscarii ETERIA. Tot acolo, poetul a auzit despre rascoala lui Tudor Vladimirescu, si a scris despre oastea acestuia de sapte mii de panduri si arnauti. De unde sa fi stiut Puskin ca Romania nu va cunoaste libertatea nici in 2012, datorita unui dictator dement, care nu poate fi alungat nici de un vot popular de 90% impotriva, fiind sustinut de strainatate?
Dealtfel, si osteanul din Vladimiri, a sfarsit-o intr-o fantana, taiat bucatele. Cum scrii tu, Diana, despre eroi din "Cronica Pasarii-Arc" si Kara Kitap, care au ajuns in adancurile unor putzuri ...
*
Poemul "Fantana din Bahcisarai" s-a bucurat de un succes urias, "fiind citit in Rusia de toti care stiau sa citeasca". Am fost socat in iulie 2010 de reintalnirea cu acest poem. Sa fi fost inspiratie, sa fi fost doar intentia de a atrage atentia? Bielinski zicea ca Puskin nu a incetat din viata in punctul unde l-a suprins moartea, caci exista prin cei care il citesc.
*
Doi trandafiri ii daruieste poetul fantanii din Bahcisarai. Desi el insusi, ma indemna sa culeg un crin, caci "trandafirul nu e nicaieri / mangaiat in zori de adieri". El a daruit fantanii doi trandafiri, dar eu am gasit acolo un crin. Sau, sa fie doar "un vis care-a tinut o clipa / de suflet in zadar ravnit" ?


"Cartea neagră"


Primele zeci de pagini din „Cartea neagră” le-am citit pe nerăsuflate într-o după-amiază înnorată de sâmbătă.
Cărţile sunt ca maşinile. Gândiţi-vă la felul cum pornesc: unele ating suta de kilometri la oră în câteva secunde. Acest roman al lui Pamuk este un Jaguar.
După câteva rânduri eram transportată în timp şi spaţiu, eram Ruya, Galip, Celal şi Orhan Pamuk laolaltă.
E o carte labirintică din care nu sunt sigură că am ieşit, sau, dacă am ieşit, nu mai ştiu dacă sunt tot eu, cea care am intrat.
Nu pot să povestesc cartea. Voi spune doar că e plină de simboluri şi că posedă magia de-a amesteca realitatea cu visul. Nu ştiu care să fie motivul, dar pe parcursul lecturii am avut cu mine doi companioni: „Mătuşa Julia şi condeierul” şi „Cronica păsării-arc”. Sper să nu supăr pe nimeni cu această afirmaţie, este o chestiune care ţine de percepţia mea subiectivă, dar nu pot să nu remarc asemănarea dintre Pedro Camacho, cel care scria piese pentru teatrul radiofonic, şi Celal Salik foiletonistul.
Asemănarea dintre Galip şi Toru Okada mi se pare şi mai izbitoare. Amândorura le dispar soţiile, iar ei pornesc în căutarea lor. Pentru amândoi va fi ceva mai mult decât răscolirea oraşelor în care locuiesc, Istambul, respectiv Tokio.
Va fi o căutare a sinelui.
Similitudinile continuă, (fântâna în care coboară Toru Okada şi puţul înspăimântător pentru Galip din capitolul „Negura blocului”, căutarea identităţii şi manechinele care o simbolizează în romanul lui Pamuk, alături de pata de pe obrazul lui Toru Okada şi dorinţa lui de a deveni altcineva, gustul de „ireversibil” de la sfârşitul celor două cărţi...) dar nu spun mai mult, cine va citi va căuta şi va descoperi singur.