Un par lung de douazeci si doi de metri, printre oseminte

" Un caine cenusiu cu o stea in frunte navali in labirintul targului in prima duminica din decembrie, tranti mesele cu gratare, facu prapad prin tarabele indienilor si corturile cu lozuri de loterie si, pe desupra, musca patru persoane care i se ivisera in cale. Trei erau sclavi negri. Ultima a fost Sierva Maria de Todos los Angeles, fiica unica a marchizului de Casalduero, care se dusese cu o slujnica sa cumpere o ghirlanda cu clopotei pentru sarbatorirea celordoisprezece ani pe care avea sa-i implineasca."

*

Nici nu va puteti inchipui cat de mult indragesc numele pe care le alege pentru personajele sale Gabriel Garcia Marquez, dar acum nu despre asta vreau sa "vorbesc".

*

Civilizatia , are ea semnele ei bune, dar calca in picioare tot ce-i sta in cale, fara sovaire, fara remuscari.  Asa se face ca in 1949, pentru construirea unui hotel au fost sacrificate criptele Manastirii Santa Clara, iar Garcia Marquez, participand ca reporter la acest sacrilegiu, a vazut, la demolarea criptei pe care era inscris numele Siervei Maria de Todos los Angeles, osemintele acesteia, in jurul carora se incolaceau suvite de par auriu , lung de douazeci si doi de metri.  Peste cateva decenii, in 1994, scriitorul avea sa publice romanul de scurte dimensiuni, "Despre dragoste si alti demoni", pornind de la impresiile culese cu decenii in urma la deshumarea ramasitelor pamantesti ale fetei moarta de tanara.
*
La 12 ani, cainele turbat care a muscat-o pe Sierva Maria parea sa nu o fi contaminat, caci celelalte trei victime au murit, iar ea, a ramas in viata. Medicul evreu care a consultat-o i-a recomandat fetei sa faca tot ce ar putea sa-i aduca fericirea, caci aceasta este  leacul ce poate vindeca orice boala. Dupa cateva luni de cautare a fericirii, au aparut insa simptomele bolii. Crizele , manifestate prin accese de manie, semanau cu un fel de nebunie, si tanara a fost internata la manastire.  Dar fata care vorbea trei limbi africane, a fost acuzata de indracire.  Un inchizitor urma sa stabileasca daca fata este posedata sau nu de demoni,  numai ca intre inchizitor si Sierva Maria s-a infiripat o poveste de dragoste. Inchizitorul nu a reusit sa-si convinga superiorii ca fata nu este posedata, si ea a murit, exact ca si Maria Cornici de la Tanacu, din cauza exorcismelor, iar el a sfarsit-o ca infirmier la leprosi. Este o poveste despre dragoste si moarte, despre cruzime si absenta sperantei.
*
Au ramas ca marturie niste oseminte ingalbenite de vreme si un par neobisnuit de lung, tot auriu in ciuda scurgerii timpului.                   

"El amor en los tiempos del colera"

Când am citit prima oară „Dragostea în vremea holerei” eram alt om. Bineînţeles că doi oameni nu citesc niciodată la fel, din cauza experienţelor diferite pe care le-au trăit, a educaţiei, a gustului. Dar nici măcar acelaşi om nu percepe de două ori la fel aceeaşi carte. Lectura e alta, în funcţie de starea de moment a sufletului. Un profesor de la Cluj ne spunea că atunci când citim o carte recitim tot ce-am mai parcurs până în clipa aceea.

La prima lectură a acestei cărţi am mâncat un fruct exotic, ceva fantastic, asemănător pepenelui galben, dar cu un parfum diferit şi mult mai puternic.

Aşa cum ploile de sfârşit de lume pe care le-am trăit în timp ce mă ciocneam de „Un veac de singurătate” mi-au rămas în minte asociate cu Macondo, la fel gustul acelui fruct nu-l voi mai pierde şi-l voi regăsi la primele rânduri în care se vorbeşte despre Juvenal Urbino.

Obişnuiam să scriu însemnări într-un caiet în timpul lecturilor. Unele vor apărea aici. Altele, nu.

Ceea ce regret este că de la prima lectură eu m-am schimbat. Am citit alte şi alte cărţi. Am citit de exemplu cărticica lui Frederic Beigbeder „Dragostea durează trei ani”. Nu întrebaţi de ce. De ce câteodată ne uităm seara, când venim de la lucru, la unul din acele seriale care nu ne cer efort de gândire şi unde un public nevăzut ne atenţionează că trebuie să râdem?

Cărticica respectivă nu m-a făcut să râd, dimpotrivă, m-a întristat. Şi de ce vorbesc acum despre ea? Iertată să-mi fie comparaţia: fiindcă cinicul Beigbeder, prin vocea lui Marc Marronnier este opusul lui Florentino Ariza.

Mă bucur mult că am recitit povestea Ferminei Daza. Poate reuşesc să învăţ secretul de a fi iubită jumătate de veac.