"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

vineri, 30 decembrie 2011

Viitorul este prezentul


William Peter Blatty
*
EXORCISTUL :

" Cred ca am un dar, insa nu este ocult. De fapt este perfect natural.
Eu cred ca noi toti stam cu cate un picior pe fiecare mal.
TIMPUL este cel de care suntem constienti.
Dar din cand in cand, cate o greseala a naturii, cum sunt eu, receptioneaza o strafulgerare de la celalalt picior;
iar acesta, este, cred, in ETERNITATE.
Ei bine, eternitatea nu are notiunea de timp.
IN ETERNITATE, VIITORUL ESTE PREZENTUL.

Asa incat, atunci cand imi simt celalalt picior, reusesc sa vad viitorul. Cine stie, poate ca nu. Poate ca totul este coincidenta."
*

Este 31 decembrie 2011. Azi, fiecare dintre noi are un picior pe pamant si celalalt, ridicat pentru a pasi in anul nou, 2012. Va doresc un an nou fericit si bucurii eterne!

marți, 27 decembrie 2011

Vise despre racoarea tarmurilor


Nu demult, Diana a spus ca a pus mana pe romanul "Racoarea tarmurilor" de nobeliatul pentru literatura Eyvind Johnson, prozator suedez, si temandu-ma sa nu lase cartea jos, sub presiunea problemelor gospodaresti mai presante in vremea sarbatorilor, vin cu aceasta postare, in care, prezint in ilustratie, doua romane ale prestigiosului autor : "Racoarea tarmurilor", care este o interpretare contemporana a epopeii homerice "Odiseea", de o savoare delicioasa, si "Vise despre trandafiri si flacari", carte pe care Diana a citit-o dar nu o mai are, si despre care a postat pe blogul "Diana Alzner", eu fiind norocosul care a raspuns intrebarii sale despre numele uitat de ea, al unui personaj pe care l-a indragit ( era prin ianuarie 2010, poate februarie).
Este un roman postmodern ( aparut in 1949, pe cand termenul "postmodern" nu era inca uzual) despre Inchizitie, rezonant in actualitate, scris cu o ironie de bun gust. Iar personajul Dianei se numeste Daniel Drouin. Pui tu, Diana, link la vechea ta postare la care fac referire?

vineri, 23 decembrie 2011

The Life of Our Lord - Charles Dickens


"Daca nu stiti cine a fost Iisus si ce a facut trebuie sa va spun ca s-a nascut acum foarte multa vreme, aproape doua mii de ani, intr-un loc care se numea Bethleem. Tatal si mama Lui locuiau intr-un oras numit Nazaret, dar treburile i-au pus sa calatoreasca spre Beethleem. Tatal sau se numea Iosif, iar mama lui Maria. Orasul Bethleem fiind intesat de oameni care si acestia venisera acolo cu treburi, Iosif si Maria n-au putut sa fie gazduiti la niciun han si nici in vreo casa de oameni. Au gasit culcus doar intr-un staul, adica doar intr-un grajd de vite,
SI ACOLO S-A NASCUT IISUS HRISTOS.
Nu a avut nici leagan acolo, nici pat, asa ca Maria si-a asezat pruncul in ceea ce se numeste o iesle, adica locul din care mananca paie si fan caii, si acolo a adormit pruncul sfant. In timp ce dormea, niste pastori care isi pazeau oile la pasunat au vazut un Inger trimis de la Dumnezeu, luminos si frumos cum nu mai vazusera vreodata, si care se apropie de ei de-a curmezisul izlazului. La inceput le-a fost teama de el si au cazut la pamant si si-au ascuns fetele. Dar ingerul le-a spus :
- Astazi in orasul Bethleem din apropiere s-a nascut un copil care va creste mare si va ajunge atat de bun incat Dumnezeu il va iubi ca pe fiul sau si copilul ii va invata pe oameni sa se iubeasca intre ei si sa nu se certe si sa nu raneasca ori sa jigneasca pe nimeni.
Si numele lui va fi Iisus Hristos
iar oamenii ii vor aseza numele in rugaciunile lor, pentru ca ei vor sti ca Dumnezeu iubeste acest nume si vor sti ca si ei trebuie sa-l indrageasca. Apoi ingerul le spuse pastorilor sa se duca la staulul acela si sa-l priveasca pe pruncul din iesle, ceea ce ei facura. Si ingenuncheara langa El asa adormit cum era si rostira
vorbe frumoase :
- Dumnezeu sa binecuvanteze acest prunc ! "

* * *

joi, 22 decembrie 2011

"Colind de Crăciun"


Părintele Nicu Steinhardt a insistat mult timp să citesc această carte. De câte ori deschideam "Jurnalul Fericirii" îmi amintea de ea!
Dar ai fost tu cel care mi-a aşezat-o în palme şi o citesc cu plăcere.
Crăciun fericit, Sandu!
Sărbători cu pace şi linişte tuturor!

Livada cu Mierle şi Missouri leneşă.

marți, 20 decembrie 2011

"Doctor Faustus"


"Allegro apassionato" aş numi acest roman dacă ar fi să aleg un termen ce ţine de muzică.
Thomas Mann izbuteşte nu doar să formuleze idei, idei cu totul noi la vremea la care erau aşternute în scris, ci să  exprime "tensiunea ideilor", aşa cum i-ar fi plăcut lui Nichita Stănescu.
Am reţinut multe citate, nu ştiu la care să mă opresc, îl aleg pe cel dintâi din caietul de lectură:
"Muzica e ambiguitatea ridicată la rangul de sistem".

vineri, 16 decembrie 2011

Orion


Inainte de a fi o constelatie, Orion a fost un gigant care se indeletnicea cu vanatoarea. Ce poate fi mai presus pentru un vanator, decat sa-i fie dat in viata sa se infatiseze insasi zeitei Artemis? I-a fost data lui Orion aceasta bucurie, care a avut drept consecinta, trasformarea gigantului intr-o formatiune de astri. Drumul iubirilor sale avea sa duca de la Merope, fiica regelui Oinopion, pe care a sedus-o, atunci cand a fost chemat sa-i starpeasca regelui salbaticiunile din regat, pana la Artemis si apoi, pe bolta cerului.
*
Iubirile lui Orion nu i-au adus fericirea. Pentru seducerea Meropei, Oinopion i-a luat vederea, pe care sfatul prietenului sau Hephaistos, fiul lui Zeus si al Herei, el insusi, zeu al focului, i-a redat-o. Dupa ce a fost orbit de tatal Meropei, Orion s-a refugiat la Hephaistos. Acesta l-a indemnat sa-si ia drept calauza un copil si sa calatoreasca spre Soare-Rasare. Pe acest drum Orion si-a recapatat vederea.
*
Recapatarea vederii, l-a facut pe Orion, ca intalnind-o, sa se indragosteasca de Artemis, zeita vanatorii, fapt care i-a dus moartea.
*
Se zice ca zeita insasi i-ar fi luat viata, pentru indrazneala de a se fi indragostit de ea, dar adevarul este ca Apollo, fratele zeitei, si zeu al luminii, este cel care, omorandu-l, l-a transformat pe Orion intr-o constelatie.
Ceea ce nu inseamna ca Artemis nu este o zeita cruda. Cum altfel ar putea sa fie zeita vanatorii?

vineri, 9 decembrie 2011

Cartea Psalmilor - Sefer Tehilim


Psalmii, in numar de 151, dintre care, cel din urma este necanonic,
sunt cantari inspirate ale inchinatorilor la Dumnezeu, scrisi in vremurile veterotestamentare, pusi pe note si destinati inchinarii publice la Domnul in Templul din Ierusalim. Psalmii aduc laude lui Dumnezeu si contin rugaciuni insotite de implorari dupa ajutor si indurare divina, ei exprima credinta in Domnul si increderea in mila sa. Unii psalmi contin evocari istorice despre bunatatea iubitoare a lui Dumnezeu, altii exprima profetii, si contin nenumarate invataturi ziditoare pentru credinta, intr-un limbaj ales, impresionant, realizand un festin spiritual fara asemuire.
*
In Biblia Ebraica, Cartea Psalmilor are titlul Sefer Tehilim, ceea ce se talcuieste "Cartea Laudelor". Cuvantul "psalmi", provine din Septuaginta greaca, unde termenul "psalmoi", desemneaza cantarile intonate cu acompaniament muzical.
*
Voi posta, pe viitor, despre autorii Psalmilor si vremea cand au fost scrisi.

luni, 5 decembrie 2011

Moş Nicolae aduce cărţi





Într-un an, cu mult, mult timp în urmă, Moş Nicolae mi-a dus această cărticică: „Luna-Betiluna şi Dora-Minodora”.
Acum mă gândesc că a fost într-un fel o imprudenţă din partea mamei; ar fi trebuit să fie avertizată despre faptul că literatura mă acaparase sub vraja ei încă din vara în care am decis să rămân să locuiesc în pădure după lectura volumului „Cipi, acest pitic uriaş”.
Ei bine, după ce am citit despre Dora-Minodora şi Luna-Betiluna, cele două păpuşi ce îngrijeau o grădină, am fost cuprinsă de dorinţa firească de a avea aceleaşi îndeletniciri, cu toate că era în plină iarnă.
Ghivecele cu flori de pe veranda casei au suferit diverse şi ciudate operaţiuni, dintre care, mai ales unele mai radicale, au adus partea feminină a familiei – mama şi bunica – în pragul leşinului.
Desigur că l-am reclamat vinovat pe Moşul. De ce îmi adusese o carte atât de minunată încât să fiu cuprinsă brusc de un val de hărnicie şi creativitate în domeniul horticol?

sâmbătă, 3 decembrie 2011

"Alegerea Sophiei"


Am citit stând lângă foc, ascultând cântecul ceainicului (pe care l-aş fi vrut samovar).
Pe tot parcursul acestei lecturi mi-a stăruit în minte un pasaj din „Calomnii mitologice” a lui O. Paler:
„Dar ce valoare are o pasiune dacă nu e excesivă, deci fără măsură? Lecţia lui Don Quijote e cât se poate de limpede. Nu se poate iubi, cu adevărat, decât nebuneşte.
A te bate cu morile de vânt făcând calcule, gândindu-te la riscul că poţi să pari ridicol, transformă sublimul în stupiditate.”
Sophie a iubit nebuneşte. Pusă în faţa unei imposibile alegeri a ales...just, deşi a fost o alegere instinctivă.
Iar apoi, pe la sfârşitul cărţii, dau de acest pasaj despre doctorul Jemand von Niemand:
„Şi atunci nu era cel mai simplu lucru să-şi reînvie credinţa în Domnul şi, totodată să-şi afirme omeneasca sa capacitate pentru rău, comiţând cel mai intolerabil păcat din câte era capabil să conceapă? Pentru bunătate mai era timp. Mai întâi un mare păcat. Unul a cărui măreţie să conste în subtila lui generozitate: o opţiune. La urma urmei, stătea în puterea lui să-i condamne pe ambii copii. Iată singura explicaţie pe care am reuşit s-o dau crudei comportări a doctorului Jemand von Niemand faţă de Sophie, când, de ziua păcălelilor, apăruse în faţa lui cu cei doi copilaşi...”
Este un raţionament de tip dostoievskian care îl înrudeşte pe acest von Niemand cu Nikolai Stavroghin: o luăm prin iad ca să ajungem la lumină. Doar că niciunul din cele două personaje nu a mai ajuns.