Într-un an, cu mult, mult timp în urmă, Moş Nicolae mi-a dus această cărticică: „Luna-Betiluna şi Dora-Minodora”.
Acum mă gândesc că a fost într-un fel o imprudenţă din partea mamei; ar fi trebuit să fie avertizată despre faptul că literatura mă acaparase sub vraja ei încă din vara în care am decis să rămân să locuiesc în pădure după lectura volumului „Cipi, acest pitic uriaş”.
Ei bine, după ce am citit despre Dora-Minodora şi Luna-Betiluna, cele două păpuşi ce îngrijeau o grădină, am fost cuprinsă de dorinţa firească de a avea aceleaşi îndeletniciri, cu toate că era în plină iarnă.
Ghivecele cu flori de pe veranda casei au suferit diverse şi ciudate operaţiuni, dintre care, mai ales unele mai radicale, au adus partea feminină a familiei – mama şi bunica – în pragul leşinului.
Desigur că l-am reclamat vinovat pe Moşul. De ce îmi adusese o carte atât de minunată încât să fiu cuprinsă brusc de un val de hărnicie şi creativitate în domeniul horticol?
