În această zi de Mai Întâi, ziua tuturor începuturilor, îţi dedic această
Odă în niciun fel de metru
Mi s-a făcut somn de această lume
în care cuvintele ţin loc de obiecte
Mi-e foarte somn de tot ce se vede
orbind
Mi s-a făcut lene de soare şi de lumină
Mi-este grea raza care mă bate
noaptea când treaz stau şi nu dorm
şi flutură steagul întunericului
E rea în alcătuirea ei fiinţa umană
Păsările împroaşcă cu zbor aerul
Timpul nu trece în pietrele pe care
calul se balegă
De ce om fi nu ştim
De ce suntem condamnaţi la moarte nu ştim
Mâine se va face ziuă
Tot mâine se va face seară
Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc
Tatăl meu s-a iubit cu mama mea
Mă uit lung la dragostea lor
şi apoi mă prefac în cal, în arbore
şi încă întru cu totul şi cu totul altceva.
Nichita Stănescu
