Când am ajuns la expresia „cheia comorii este chiar comoara”,
am crezut că am de-a face cu jocul literar al unui semiotician, aşa ca Umberto
Eco. Dar de fapt cartea lui John Barth este o reinventare a unor poveşti vechi
spuse dintr-o perspectivă nouă şi amuzantă.
Întotdeauna m-am întrebat ce ar face Albă-ca-Zăpada după
acel ireversibil „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe” sau ce-ar fi
fost dacă Paris s-ar fi îndrăgostit de Menelau şi nu de Elena. De fapt, mint,
această ultimă întrebare mi-am pus-o mult mai recent. Ei bine, John Barth o să
ne spună.
Îmi place cartea asta şi ca obiect, coperta cu pictura lui
Marc Chagall e foarte potrivită. Adevărul e că m-a atras coperta, altfel nici
nu aş fi băgat de seamă că e vorba despre acelaşi John Barth care a scris „Varieteu
pe apă”, („The Floating Opera”) şi care mi-a plăcut atât de mult cu ceva ani
(mulţi) în urmă.
