Ultima ta postare pe Biblioteca Babel, îmi aminteşte de acest roman fără pretenţii, Sandu.
L-am citit într-o vară toridă la Bălceşti unde mă aflam "abandonată" în vacanţă. Nu erau multe cărţi acolo - deşi tata mare citea mereu - pentru că le avea împrumutate pe cele mai multe.
După ce treceau primele zile de libertate şi îmi umpleam inima de pădure, râu, dealuri şi sălbăticie, îţi poţi imagina de ce foame de citit eram cuprinsă.
Aş fi citit orice, de la ziarul România Liberă pe care mama mare îl folosea pe post de faţă de masă, până la Biblia şi Ceaslovul din "camera bună".
"Umar şi Izabelle" a fost un deliciu în situaţia respectivă, deşi tema cărţii este despre
"lupta poporului frate senegalez pentru scuturarea jugului colonialist".
Am sorbit-o cu nesaţ la umbra merilor pe Maidan, sub teiul de la Ţigani, m-am ascuns cu ea sub braţ în viroaga pârâului când arşiţa amiezei copleşea împrejurimile.
Nu mai ştiu exact ce se petrece în carte, dar de atunci am rămas cu un dor de a vedea Africa.
