Îndrăznesc să spun că în romanul „Pacientul englez” de Michael Ondaatje, totul se întâmplă din cauză că protagonista, Katharine, citeşte povestea regelui Candaules din cartea „Istoriile lui Herodot”. (vezi poze)
De fapt romanul face dese referiri la lecturi ale personajelor. Dacă Laszlo Almasy purta cu el „Istoriile lui Herodot”, Madox citeşte şi reciteşte „Anna Karenina”. Kip se gândeşte
Reţin câteva pasaje care mi-au trezit luarea-aminte:
„Când îi întâlnim pe cei de care ne îndrăgostim, un colţ al spiritului nostru devine un istoric, un pedant, imaginându-şi sau amintindu-şi o întâlnire în care celălalt a trecut nepăsător [...] . Dar toate părţile trupului trebuie să fie pregătite pentru sosirea celuilalt, toţi atomii trebuie să tresară într-o singură direcţie pentru a se ivi dorinţa.”
„Vechii războinici îi preamăreau pe cei iubiţi aflând o lume, oricare ar fi fost ea, în care aceştia deveneau nemuritori, şi aşezându-i acolo.”
„Trebuie să-mi spui şi tu ceva, Caravaggio. Sau nu sunt decât o carte? Ceva de citit, o fiinţă ademenită afară dintr-un lac şi pompată cu morfină, plină de coridoare, minciuni, vegetaţie sălbatică, ciorchini de pietre.”
„Există o sută de zeităţi asociate cu animale.(…) Acestea sunt fiinţe care te însoţesc în viaţa de apoi – aşa cum te-a călăuzit pe tine umbra mea timpurie, în toţi acei ani dinainte de-a ne cunoaşte.”
