Nici nu mai ştiu când am citit prima oară „Fii şi îndrăgostiţi”. Oricum, a fost cu mult înainte ca doamna profesoară Bolba să ne-o înscrie în bibliografia cursului de literatură engleză.
Colegele mele oftau cântărind volumul în palme, citind în prefaţă că este un „roman social” despre viaţa minerilor dintr-un obscur orăşel englezesc – fiindcă nu părea o lectură captivantă.
Eu l-am recitit cu plăcere. Într-adevăr, are ceva întunecat, de parcă praful din mină ar răzbate din paginile cărţii, dar felul simplu şi direct în care David Herbert Lawrence spune povestea familiei Morel a fost – pentru mine – reconfortant.
La fiecare lectură am participat cu emoţie alături de doamna Morel la „aventura” casnică a unei mame devotate, total dedicată copiilor ei şi familiei, în ciuda unui soţ nepotrivit, violent şi lipsit de educaţie. Doamna Morel este genul de mamă care-şi ţine fiii captivi în dragostea ei. Am cunoscut astfel de femei. Sunt cu adevărat nişte mame bune?