"Varieteu pe apă"

Spuneam că plec de aici, că închid blogul, dar iată că sunt incorigibilă. Dragostea mea pentru cărţi a biruit.

În copilărie plănuiam să transform podul casei de pe strada Decebal într-o imensă bibliotecă, în care rafturile să urce spre cer din forţa spirituală a cărţilor, descoperind spaţii neeuclidiene ca în farmacia domnului Goldmann.

De la Borges încoace, pentru mine Raiul nu poate fi decât o bibliotecă. Deoarece am avut norocul să descopăr cea mai impresionantă bibliotecă, l-am rugat pe Bibliotecar să mă însoţească.

Aşa că pun dezamăgirile deoparte şi strâng aici alte cărţi. Las borna de hotar în urmă şi mă avânt în larg, dincolo de geamanduri, spre mirajul unor insule exotice.

Iar dacă e vorba să plutesc în voia valurilor, am ales pentru revenire „The Floating Opera” – îmi place mai mult titlul în engleză – pentru perspectivele variate pe care le oferă în stil postmodern cartea lui John Barth.

Nu prea cred că există vreo asemănare între mine şi Todd Andrews, dar măcar pentru încercarea de sinucidere tot se poate trasa azi o similitudine între noi: eu am încercat să închid blogul.

Todd este lipsit de entuziasm, eu sunt uneori cam exaltată. El nu crede în valori, eu da. El consideră că totul e relativ, eu…

Îi mulţumesc lui Vero pentru micul impuls pe care mi l-a dat ieri. Fără cuvintele ei, poate că nu se întâmpla nimic.