Întotdeauna, intrând într-o bibliotecă, simţeam diferenţa aceea de nivel despre care vorbea Mircea Eliade: ruptura în spaţiul profan şi accesul instantaneu la sacru... Atâtea gânduri stivuite pe rafturi, tot atâtea lumi posibile. O carte este o lume paralelă pe care o putem cunoaşte.
Putem citi cărţi în spaţiul virtual, dar cred că sunteţi de acord cu mine: a ţine în mână o Carte este un privilegiu de care încă ne bucurăm: să-i deschizi delicat coperta, s-o răsfoieşti, s-o citeşti, adică să-i dai viaţă.
Iar ea îţi dăruieşte o lume. Asta am simţit, asta cred despre cărţi. Azi m-am hotărât să scriu despre ele. Într-o ordine absolut întâmplătoare, fără ierarhizări de niciun fel. Doar cum se vor înfăţişa memoriei mele.
Iar ea îţi dăruieşte o lume. Asta am simţit, asta cred despre cărţi. Azi m-am hotărât să scriu despre ele. Într-o ordine absolut întâmplătoare, fără ierarhizări de niciun fel. Doar cum se vor înfăţişa memoriei mele.
Prima va fi cartea pe care o răsfoiam cel mai adesea în copilărie, plină de un dor inexplicabil, o nostalgie a depărtărilor: "Plimbare în jurul lumii". Nu puteam citi textul, fiindcă nu ştiam să citesc, aşa cum nu pot nici azi, întrucât e în limba maghiară... Dar ce Carte frumoasă!
