Vorbind despre Ovidiu, Roma antică şi împăraţi romani mi-am amintit de o lectură foarte plăcută şi foarte îndepărtată: „După noi, potopul!” de Josef Toman.
Este o poveste de dragoste pe fondul unei lumi în descompunere. Este o poveste despre cum să rămâi demn când valorile morale sunt înlocuite de capriciile unui Cezar decadent. Şi este o poveste despre cum putem supravieţui timpului.
Sunt atât de multe cărţi de citit, încât nu mă pot întoarce la volumul lui Josef Toman. Îmi amintesc însă cu nostalgie de primăvara când am descoperit istoria lui Fabius şi a Quirinei.
Şi mă gândesc la autorul ceh despre care nu ştiu aproape nimic, doar că a mai publicat şi alte cărţi, printre care „Socrate”, scris împreună cu soţia, Miroslava Tomana. Astfel am descoperit izvorul inspiraţiei sale, căci nimic nu te poate face mai fericit şi nu te poate stimula ca faptul de a scrie, de a crea cu cel pe care îl iubeşti.
„După noi, potopul!” – îmi pare că recunosc acest crez în faptele cezarilor de azi.
