Amurg

Amurgu-arunca cea din urma pară
Şi-un vânt mişca lin nuferii de ceară.
Uriaşii nuferi cu feţe ofilite,
Lucind printre stuhuri pe ape-adormite.
Eu rătăceam singur, plimbâdu-mi necazul
Sub plete de sălcii ce-mprejmuiau iazul
Peste care ceata-nchipuia o mare
Deznădăjduită, albă arătare,
Şi unindu-mi plânsul cu-al larilor vaier
Ce bătând din aripi se chemau prin aer,
Printre sălcii triste, unde singuratic
Îmi plimbam necazul, când giulgiul noptatic,
Întinzând asupră-i umbra mortuară,
Veni ca să-nece cea din urma pară
Şi nuferii veştezi cu feţe ofilite,
Uriaşii nuferi pe ape-adormite!...

Paul Verlaine