Cine isi aminteste de oameni ...

Am citit romanul "Cine isi aminteste de oameni ... ", de Jean Raspail, in 1989, pe cand eram medic rezident in Cluj, si nici nu stiu daca Diana, gazda acestei postari era deja studenta la Litere, in aceeasi urbe, sau doar liceana la Alba. Aceasta este o postare ecou la "Intalnire de gradul trei", de pe Babel, dar cum sunt gazduita de o scriitoare de SF, ne vom afla in situatia paradoxala in care ecoul va apare inaintea sunetului.
*
Ei isi spuneau kaweskari, asta inseamna oameni. Mai apoi, albii care i-au exterminat, le-au spus alakalufi, dar i-au numit si cu alte vorbe de ocara. Lafko era un nume obisnuit printre ei. Lafko, fiul lui Lafko ... Acest neam iese pe neasteptate din neantul a cincizeci de secole nestiute, in care i-a tinut Dumnezeu fata de restul oamenilor, dupa ce o furtuna i-a desprins lui Lafko doua barci de la tarm, iar aceastea, au ajuns, din Tara de Foc, dintr-un loc care se va numi in timp, Capul Fecioarelor, plutind in nestire, la Nurnberg.
*
Apoi, au venit si albii in tara lui Lafko. Interventia lor, a facut ca primul neam stramutat de Dumnezeu in Ceruri, sa fie cel al Kaweskarilor.
*
Aceasta este o postare despre contact. Sunt contacte intre oameni, unele decisive si inaltatoare, sunt si contacte intre civilizatii, in care, cei mai slabi, pier. Eu sunt increzator in contactele formatoare. Si cred ca extraterestrii nu intervin in civilizatia noastra din respect pentru noi. Ati vazut extraterestrul din Irkutsk, nu ?
Cautati-l pe Google.
*
Sa vorbeasca acum cartea , despre "contact" :

"Vocile lor le aude Lafko, vocea sondorilor, a observatorilor, inca inainte de a zari corabiile. A recunoscut vocea omului, desi se credea singur pe pamant, fiindca de mii si mii de ani incoace, nimeni nu s-a mai aventurat pana aici. Ii trebuie o sfortare uriasa pentru a o admite dupa atatea secole de singuratate. Creierul il doare atat de tare, incat e nevoit sa lase rama o clipa, pentru a-si strange tamplele intre maini. Ceea ce este cu neputinta de cuprins cu mintea isi croieste drum lob cu lob, producand iremediabile deteriorari. Si acesta este doar inceputul. Fiindca pe acesti oameni inca invizibili, care vorbesc intr-o limba necunoscuta, si-i imagineaza dupa propriul chip, imtr-o barca asemanatoare, la nivelul apei. Nu cunoaste un alt fel de om. Memoria lui amuteste in acest punct.
Or, ce vede el, Lafko, de dupa micul cap care ascunde stramtoarea?
O BARCA, SIGUR, DAR MONSTRUOASA!