La ţară, la bunici, în "camera bună"era veşnic pe masă, alături de Biblie, încă o carte: Ceaslovul.
Am răsfoit-o şi m-am lămurit repede: nu prezenta niciun interes. Dar am observat imediat că există o legătură între dispariţiile repetate ale bunicăi pe parcursul zilei şi acea carte... Dacă o căutam, bunica se afla îngenuncheată în camera bună cu cartea sub icoane. Mi-a spus că citeşte "ceasurile".
Aşa a început catehizarea mea: am vrut să ştiu ce sunt "ceasurile". Mama mare m-a învăţat să-mi fac cruce cu trei degete foarte strâns unite. Probabil fiindcă eram prea serioasă, tata mare s-a amuzat. Ce-ar fi să mă înveţe rugăciunea domnească? Seara, pe când aşteptam ca mama mare să răstoarne mămăliga, m-a pus să repet vers cu vers "Tatăl nostru". Zâmbea satisfăcut şi ducea ţoiul cu tărie la buze.
Mama mare s-a ambiţionat, cum era firesc, şi-a decis să mă înveţe "Crezul". M-a luat lângă ea pe când plivea via: "Cred într-unul Dumnezeu" zi, Diana! "Tatăl Atotţiitorul..." Ce-i aia atotţiitorul? Protestam eu. Greu, foarte greu m-a învăţat "Crezul"!
Duminica următoare, la biserică m-am simţit oarecum... autentificată. Ştiam două rugăciuni! Chiar şi aşa, ciudăţeniile nu aveau să se sfârşească. La biserică era un loc de unde cumpărai singur lumânări, fără să ţi le vândă nimeni! Puneai bani într-un sertar şi luai marfa. Odată m-a trimis mama mare şi pe mine să cumpăr. Am şovăit; mi se părea o operaţie ilegală: puteam să pun în sertăraş bani mai puţini sau... să nu pun deloc, fiindcă nimeni nu supraveghea locul acela.
Am fost fascinată că mi se acordă încredere şi am ales să fiu corectă.
Ce trist era că la sfârşitul vacanţelor mă întorceam la oraş, unde nimeni nu citea ceasurile! Ştiu că i-am speriat pe ai mei la o plimbare, când am trecut pe lângă catedrală, iar eu mi-am croit câteva cruci mari, sănătoase.
Acasă mi-au explicat că nu era bine. A trecut un timp până să pricep că nu se puteau amesteca jurământul de pionier cu "Crezul".
A murit bunica, a dispărut Ceaslovul. Aveam o singură icoană, ascunsă în dormitor, unde nu intrau străini. Totul părea acoperit de cenuşă, clopotele catedralei sunau pentru nimeni.
Abia după 1990 am cumpărat acest Catehism Ortodox. Apoi alte şi alte cărţi de la pangarul episcopiei.
Cuvintele bunicii n-au fost în zadar.
