O prietenă mi-a recomandat "Colecţionarul" cu un zâmbet complice. Mi-am spus că pot încerca încă o dată. Dacă urmăreşti doar deznodământul, "Colecţionarul" e simplă. Miranda e un fluture pentru nebunul care o sechestreză. Nu mai poate scăpa, iar finalul romanului îţi dă senzaţia că ea e doar prima piesă a colecţiei. Totuşi, cu rafinament, Fowles îţi strecoară în minte o întrebare: Cine e de fapt colecţionarul? Cine e victima? Miranda? Sigur? Sau poate lucrurile nu stau tocmai aşa...
Deja prinsesem gustul pentru romanele lui Fowles. Ştiam că nu sunt o lectură "de agrement", că naraţiunea cu mai multe planuri, ambiguă uneori, uneori îndrăzneaţă, te face părtaş la construcţia conţinutului într-o măsură mai mare decât ai dori.
"Iubita locotenentului francez" m-a scos din sărite. M-a enervat, dar am citi-o. Nu mi se părea fair-play din partea autorului să se joace cu atâtea variante de sfârşit! Am hotărât că nu-mi place Fowles.
Dar am citit şi "Daniel Martin" şi "Mantissa" şi "Omida". Fowles te ia de mână, te duce în pădure şi te părăseşte acolo. Trebuie să te descurci singur. M-a intrigat, dar m-am trezit că mă gândesc la cărţile lui mult timp după ce le-am terminat, că-mi amintesc imagini, locuri, personaje, ca şi cum ar fi făcut parte din viaţa mea.
