Cărţi ferecate

Nu ştiu dacă este o coincidenţă acauzală, aşa cum am citit pe un blog prieten, sau, dimpotrivă, o mutare voită a jucătorilor de şah pentru care noi suntem simple piese, însă fapt este că dragostea de cărţi pe care am întâlnit-o în Biblioteca Babel m-a determinat să reiau înregistrarea volumelor mele.
Astfel am ajuns la rafturile din spate unde am regăsit cărţile bunicilor. Când mă gândesc la ei, îmi apar din memorie mereu în aceeaşi ipostază: stând împreună sub abajurul trandafiriu al veiozei, citind. De fapt, doar bunicul citea, fiindcă bunica era aproape oarbă. Vocea lui ajungea la mine întotdeauna ca un murmur de neînţeles, dar foarte liniştitor.
Mai târziu aveam să aflu că Borges recomanda lectura poeziilor în original, netraduse, pentru ca substanţa lirică să ajungă direct în sistemul circulator al imaginaţiei nediluată, chiar cu riscul ca mesajul să rămână de neînţeles. Fiindcă nu contează dacă pricepi cum acţionează un medicament; te vindecă oricum...

Bunicul citea în maghiară, germană, rusă şi franceză. Pentru fetiţa ce eram, mesajul rămânea ascuns... Deşi este posibil ca medicamentul să fi lucrat...

Zilele acestea am regăsit câteva din volumele bunicilor. Sunt cărţi ferecate şi azi. Ultima carte pe care am citit-o în limba franceză a fost "L'eau et les reves" a lui Gaston Bachelard, înaintea unui examen la facultate, cu dicţionarul lângă mine şi mai mult intuind.

Ce să fac cu aceste cărţi atât de dragi scrise în limbi pe care nu le cunosc?

Poartă semnătura bunicului şi căldura mâinilor sale... Poate că în nopţile îngheţate, siberiene, pe când era deportat, se gândea la cărţile lui, visa cărţile lui.

Nu fusese decât un biet pion, dar plătea pentru că unii crezuseră că "esenţa cea mai intimă a existenţei este voinţa de putere"...

Şi iată că am revenit la Nietzsche. De aceea, într-una din aceste zile, voi alege să vorbesc despre unul dintre moştenitorii săi spirituali: Thomas Mann, Andre Gide, Herman Hesse sau, de ce nu, Sigmund Freud...

Dar asta nu depinde numai de mine...