În anul I, doamna profesoară Doina Curticăpeanu ne-a predat cursul de literatură veche. Atunci am auzit de "Filocalia", pe care dumneaei o mai numea "Iubirea de Frumuseţe".
Când am descoperit-o la pangarul episcopiei, am plătit-o cu bursa pe mai multe luni. După volumul al cincilea, s-a dat pe sub mână, iar eu n-am mai reuşit s-o cumpăr.
Zilele trecute mi-am amintit, datorită lui Vania, de aceste două cărticele: "Sfântul Serafim de Sarov" şi "Mărturisirea unui Pelerin". Concentraţia de spirit din ele mi-a schimbat viaţa.
Atenţie! Sunt cărţi periculoase; induc metanoia.