La Winnipeg, unde nu ne vom intoarce niciodata

Aveam, inca din anii de liceu, lucrarea "O istorie a literaturii romane", in trei volume, de Ovid S. Crohmalniceanu, dar cartea nu mai era la moda, iar autorul nu se mai bucura de o reputatie care sa-l recomande in lipsa prescriptiilor absolute ale curiculei scolare, asa ca ma inspiram, pentru nevoile curente, din istoiria literaturii de Rotaru, iar mai tarziu, cand Iosif Constantin Dragan ne-a restituit "Istoria literaturii romane" de Calinescu, am luat lucrarea, ca unic reper, pana in 2008, cand am adus in Babel "Istoria critica a literaturii romane" de Nicolae Manolescu, care-mi va tine de cald pana la sfarsitul vietii.
*
In 1980 a aparut un volum de povestiri fantastice de Ovid S. Crohmalniceanu, autor despre care imi puteam imagina orice ... , ca s-a repatriat in Israel, ca a luat premiul Nobel pentru arta culinara, ca s-a logodit cu o martiana, dar nu si faptul ca va publica "Istorii insolite", iar peste alti sase ani, si "Alte istorii insolite". Si chiar daca mi-as fi imaginat aceste lucruri, tot nu as fi crezut ca un scriitor roman va avea de spus un cuvant in plus la cele patru legi ale roboticii, dupa "Eu robotul " si restul ciclului robotilor de Asimov.
*
Povestirea "La Winnipeg, unde nu ne vom intoare niciodata", imi vine bine, mai ales pentru titlul ei, caruia doresc sa-i opun pe loc mitul eternei reintoarceri, dar daca tot m-am oprit la o povestire fantastica, si inca pe blogul Dianei, ea insasi autoare de povestiri fantastice si membra a SRSF&F, poposesc, macar cat de un picnic la marginea drumului si in povestirea despre androizi a lui Crohmalniceanu. Trebuie sa incep cu prima lege a roboticii: 1) Robotul nu are voie sa pricinuiasca nici un rau omului, nici sa permita, prin neinterventie, sa i se intample vreun rau unei fiinte umane. A doua lege era deja abolita de doua secole la vremea despre care ne povesteste Crohmalniceanu, iar legea a treia, este cea care ii permite androidului sa-si apere existenta, dar numai fara a contrazice legea 1). A parta lege nu are rol aici, de fapt, si Asimov s-a referit la ea mai tarziu. Iata si contributia lui Crohmalniceanu, la aceste legi, in scurtul meu picnic :
"Cetateni pe deplin liberi, androizii au aceleasi drepturi si indatoriri ca oamenii, cu obligatia suplimentara a supunerii, atunci cand devin apti pentru procreatie, operatiilor genetice preconizate de regulamentele in vigoare. Androizii pot exercita orice profesie, primesc aceeasi remuneratie ca oamenii pentru serviciile prestate, isi pot intemeia o familie, au drept la avere pesonala, au drept de a alege si de a fi alesi in functii publice. Li se interzice strict schimbarea identitatii, fiind pasibili de pedeapsa cu moartea pentru acest delict."
*
Pornind de la aceste idei, povestirea lui Crohmalniceanu aduce in scena oameni si androizi care dezbat problema raporturilor dintre oameni si roboti, probleme cu care, cu certitudine ca umanitatea va ajunge sa se confrunte, daca nu suntem cumva de pe acum dincolo de frontiere.
*
Ceea ce subliniaza unul dintre comentatori, este faptul ca androizii, care se nasc asemenea oamenilor, sunt anteprogramati pentru inclinatia spre profesiile cerute de economie, ceea ce contrazice libertatea lor de alegere aparent garantata, si constituie premiza unor contradictii generatoare de conflicte intre oameni si androizi.
*
Nici nu mi-as fi adus aminte ca Ovid S. Crohmalniceanu a trait si a scris, daca nu-mi puneam intrebarea care ar fi fost sansa mea de a influenta destinul Dianei, ca scriitoare de S. F., in imprejurarea in care distanta dintre "Livada cu mierle" si "Babel" nu ar fi de una jumatate din mia de kilometri. Gandind aceasta postare, am inteles ca ceea ce inseamna raporturile intre oameni si androizi, este de natura sa ne determine sa ne intrebam si cu privire la raporturile dintre noi, oamenii, care aici, in virtual, parem , uneori, simple jucarii. Cum sa facem sa ne fie mai bine tuturor?
*