"Invenția lui Morel" de Casares, este un roman fantastic, în care irealitatea imaginată este sădită într-un sol real, palpabil. Niște oameni interacționează pe o insulă, unde ajunge un intrus, autoexilat de teama unei justiții omenești ce amintește de "Procesul" lui Kafka, și acesta constată că se află într-un teritoriu al neliniștii, în care desfășurarea întâmplărilor reale, pe care le observă de la distanță, se insera pe o dimensiune neobișnuită, care scapă înțelegerii. Observatorul vede o lume dezarticulată, guvernată de legi de neînțeles, în care fondul și forma nu se află în armonie, în care vizibilul nu se face văzut, iar nevăzutul nu este nevăzut, o lume a realității fantastice, o lume de fantasme reale, lumea în care nu se poate muri, dar nici nu se poate trăi... De unde să știe refugiatul că lumea pe care o contempla, izvorăște din aparatul inventat de Morel, cum să înțeleagă el faptul că invenția lui Morel a permis absorbirea unei felii de viață, pe care o poate conserva și reda ad infinitum?
*
Câte cărți mai am să-ți propun spre lectură, Diana, de-ai ști...
*
Câte cărți mai am să-ți propun spre lectură, Diana, de-ai ști...
