"...cărţile - ferestre-n ziduri..."

vineri, 3 septembrie 2010

Când durerile trec



Nu ştiu de ce m-am gândit în dimineaţa aceasta la "Când durerile trec" de Francoise Sagan... Nu am cartea, nu am găsit nici măcar pe net imaginea versiunii în româneşte.
Am împrumutat-o de la biblioteca sătească la sfârşitul unei toamne dezolante, acum câteva secole.
Îmi revine în memorie o lectură agreabilă, deşi subiectul scriiturii era o coborâre în teroarea subteranei.
Asta este ceea ce simte Matthieu în ziua în care află că din cauza unui carcinom pulmonar mai are de trăit şase luni. Se trezeşte brusc în beznă, fără să conştientizeze că, de fapt, şi-a trăit toată viaţa în acel întuneric deplin.
Boala lui este fântâna adâncă, subterana în care coboară. E aceeaşi fântână în care a fost aruncat locotenentul Mamiya din "Cronica păsării-arc", aceeaşi în care a coborât de bună-voie Toru Okada. Este ocazia de a te gândi la ceea ce este cu adevărat important în tine şi în jurul tău.
Fântâna întunecată este prilejul unei întâlniri remarcabile cu lumina:
"În cele zece sau cinsprezece secunde de lumină pe zi din fundul fântânii, mi-am trăit viaţa cu cea mai mare intensitate. Parcă n-ar mai fi rămas nimic după aceea, atât de misterioasă a fost lumina aceea pentru mine."
"... în momentele acelea am văzut ceva, ceva ce n-am mai fost în stare să văd în viaţa mea de atunci încoace. Şi pentru că l-am văzut, nu mai puteam fi cel care fusesem înainte."
Oare Matthieu va reuşi să nu mai fie cel care fusese? Va reuşi să desprindă învăţătura lui Mamiya? Va înţelege ce este cu adevărat important?
Sau va reveni la vechea viaţă, la vechea lui piele comodă, din clipa în care află că totul a fost un diagnostic greşit?
Cum aş face eu? M-aş transforma, aş suferi o metanoie dacă aş afla că din cauza unui cancer pulmonar mai am de trăit doar şase luni? Sau nici atât? Nu ştim în nicio clipă cât ne-a mai rămas... Cât se poate supravieţui cu AVC, de exemplu?